Un tânăr de 21 de ani din Bistrița își va petrece următorii 2 ani și 10 luni în spatele gratiilor, el fiind condamnat la pedeapsa cu închisoare, potrivit buletinului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
”La data de 24 aprilie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Compartimentul Urmăriri, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de către Tribunalul Bistrița-Năsăud. Mandatul a fost emis pe numele unui tânăr de 21 de ani din Bistrița, condamnat la pedeapsa de 2 ani și 10 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat”, se arată în buletinul Poliției.
Tânărul a fost escortat de polițiști în penitenciar, unde își va ispăși pedeapsa.