Acasă EVENIMENT ZIUA PENTRU ACȚIUNE CLIMATICĂ II BISTRIȚA. EROII

ZIUA PENTRU ACȚIUNE CLIMATICĂ II BISTRIȚA. EROII

0


Vineri, 29.11.2019 începând cu ora 16.00 o mână de tineri și câțiva adulți au reușit să pună Bistrița pe harta mișcărilor pentru URGENȚĂ CLIMATICĂ la nivel național și global.

O mână de EROI CLIMATICI. FELICITĂRI

Îi veți întâlni pe stradă, la școală, la bibliotecă sau prin parc. Nu vor ieși în evidență însă sunt cu totul SPECIALI. Sunt cei care au înțeles și acceptat că trebuie să fie în stradă pentru noi toți. Chapeau bas …

CRISTIAN ȚETCU

Ce fac ei?

„La nivel local și național protestăm și inițiem campanii de conștientizare și informare. La nivel european suntem parte dintr-o echipă care merge către uniunea europeană cu o serie de politici publice prin care le cerem implementarea acordului de la Paris. Iar la nivel global suntem parte din echipa care a redactat declarația tinerilor, un act recunoscut de UNFCCC ( United Nations Framework Convention on Climate Change) și UNGA (United Nations General Assembly)”.

 

 

Draftul declarației poate fi găsit aici: https://drive.google.com/open…

Câteva dintre cerințe:

Schimbările climatice vor fi un factor determinant al evoluției planetare pentru deceniile viitoare. Le cerem șefilor de stat să ia urgent măsuri în conformitate cu cercetările și sfaturile oamenilor de știință. Le solicităm să acționeze imediat în vederea respectării acordului de la Paris, spre a preveni creșterea temperaturii globale cu 1.5 Mai exact:

1. Dorim ca în procesul de scriere de proiecte și politici publice să implice și cetățenii, măcar consultativ.;
2. Cerem inițierea unui dialog transparent și susținut – la toate nivelurile – între tineri și oamenii cu putere de decizie;
3. Dorim depășirea pragurilor minime prevăzute în Acordul de la Paris și asumarea promptă a tranziției către energie regenerabilă și industrii ecologice;
4. Cerem adoptarea urgentă a unei strategii de dezvoltare durabilă a orașelor, care să fie cât mai adaptate efectelor viitoare (a se regândi transportul, infrastructura, management-ul deșeurilor, etc);
5. Cerem crearea unui fond internațional care să răspundă la riscurile de sănătate și crizele umanitare ce vor rezulta schimbărilor climatice, fond care să susțină direct persoanele din zonele cele mai afectate;
6. Cerem implementarea unui mecanism în care tinerii pot accesa ușor instrumente de finanțare pentru implementarea de proiecte mici, grassroot dar și a proiectelor mari precum COY sau LCOYs;
7. Cerem dezvoltarea eficientă a sistemelor de transport (terestru, aer și pe apă) și neutralizarea amprentei de carbon a acestora până în 2050;
8. Cerem stoparea subvențiilor pentru combustibilii fosili și bioenergia la scară industrială și respingerea oricărei industrii nedurabile și extractive care nu aduce bunăstare pe termen lung pentru oameni și natură;
9. Cerem ca soluțiile bazate pe natură să fie implementate eficient, protecția mediului înconjurător și inversarea daunelor cauzate de aceasta fiind condiții necesare;
10. Cerem ca tranziția la structuri ecologice să fie făcute pe principiul justiției climatice, prin redirecționarea de fonduri înspre slujbe ecologice și subvenționarea tranziției

Motivația

Știm, copiii trebuie să meargă la școală. Dar odată cu distrugerea climei, acest obiectiv de a merge la școală începe să fie fără fond. De ce să studiezi pentru un viitor care poate nu există? Cel mai urgent e să protejăm toate formele de viață de pe pământ, și stabilitatea ecosistemelor care le susțin.

Exit mobile version