Pentru că 2019 a fost un an cât se poate de bun din punct de vedere administrativ, primarul comunei Căianu Mic, Paul Știr a pus la punct un program inedit pentru întreaga lună decembrie, un program plin de evenimente și dedicat tuturor căienarilor.
Primul eveniment, de pe 6 decembrie, a fost unul cu multe surprize pentru copiii mai mici ai comunei, Moș Nicolae fiind primul moș care a venit cu foarte multe cadouri,mai précis 400 , începând de la cei mici, de la grădiniță și continuând până la elevii din clasele de gimnaziu.
Seara, a fost feerie în centrul localității, cu un spectacol interactiv pentru copii, “Poveste cu lipici pentru cei mici”, susținut de trupa Sclipirici. Micuții au cântat, au dansat și au întâlnit personaje de poveste, atracția principală fiind Elsa din Frozen. Primarul Paul Știr a urcat pe scenă, le-a urat sărbători fericite celor prezenți în număr mare în Parcul Central și a dat startul sărbătorilor de iarnă, prin aprinderea iluminatului festiv. Micuții s-au fotografiat cu persoanajele din povești și au fost pictați pe față.
Colind caritabil la Căianu Mic …”Vineri începând cu orele 17 vă așteptăm cu mic cu mare la colindat să VESTIM Nașterea Mântuitorului nostru. Acceptăm orice produs care urmează să-l donăm celor nevoiași !!!!. Concertul va avea loc vineri, 13 decembrie”
Cu siguranță, evenimentul de marcă al sărbătorilor de iarnă în Căianul Mic este concertul cantautorului Ștefan Hrușcă, eveniment programat pentru seara de duminică, 15 decembrie, în căminul cultural.
Cu toate aceste evenimente, Paul Știr nu s-a oprit aici, deoarece, a doua zi de Crăciun, tot în căminul cultural din Căianu Mic va avea loc deja tradiționalul festival local de colinde, început în 2012:” Pă la noi pă la Căian” iar de Revelion, primăria a pregătit foc de artificii pentru toți căienarii.
https://www.facebook.com/probntv/videos/417063352508907/