Primarul orașului Beclean a confirmat faptul că, varianta ocolitoare a orașului Beclean a primit toate avizele necesare: ” Din acest moment, mai trebuie făcute doar demersurile de licitație pentru a selecta constructorul acestei lucrări.
Nicolae Moldovan a recunoscut faptul că, nu a fost deloc simplu, mai ales în ceea ce privește demersurile făcute pentru avizul de mediu, cât mai ales expropierile, în acest moment întregul culoar pe care se va construi varianta ocolitoare este în proprietatea primăriei, a statului român.
”Nu a fost deloc simplu. Pentru avizul de mediu sunt foarte multe condiționalități și alte avize, așa că a fost nevoie de 5 luni să rezolvăm și problema asta, aici fiind și Situl Natura Someșul Mare. De asemenea, o muncă uriașă a fost în jurul terenurilor, pentru a putea primi finanțare europeană și a construi fiind nevoie ca tot acel culoar de drum să aibă un singur proprietar: orașul Beclean, adică a fost nevoie de expropieri”, a mai precizat Nicolae Moldovan.
Potrivit primarului Moldovan, varianta ocolitoare are deja toate avizele necesare: ” Acum e nevoie ca tronsonul nostru să fie primul la rând în construirea drumului expres Cluj-Napoca-Bistrița. Sunt sigur că pe Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) se vor găsi soluții pentru materializarea proiectului”.
https://www.facebook.com/probntv/videos/178229843271157/