vineri, iunie 5, 2020
2.8 C
Bistrița
More

    Vicepremierul Graţiela Gavrilescu este aşteptată luni la Bistriţa

    Must Read

    Alegerile locale ar putea avea loc pe 27 septembrie dar este agreată și data de 4 octombrie.

    Guvernul consideră că o perioadă "potrivită" pentru organizarea alegerilor locale este sfârşitul lunii septembrie,...

    Peste 260 de jandarmi vor fi la datorie în minivacanța de Rusalii

                La acest sfârșit de săptămână credincioșii sărbătoresc Rusaliile. Având în vedere faptul că luni, 08 iunie, este...

    Potrivit unei informări a Direcţiei de Comunicare din cadrul Ministerului Mediului, vicepremierul Graţiela Gavrilescu ajunge la Bistriţa de la Cluj în jurul orei 16.00, după care va avea  discuții, la sediul Instituției Prefectului din  Bistrița Năsăud, cu autoritățile județene, reprezentanții instituțiilor de mediu din județ, ai D.S.P, ai A.N.A.R și ai ADI Bistrița Năsăud, pe aspecte de mediu. De asemenea, vicepremierul Gavrilescu se va întâlni şi cu presa tot luni seara, iar marţi dis-de-dimineaţă va vizita Centrul de Management Integrat al Deşeurilor – CMID, din Tărpiu, comuna Dumitra.

    Program complet Graţiela Gavrilescu

    LUNI 02.10.2017

    JUDEȚUL CLUJ

    09:00 – 10:00      Vizită la depozitul de deșeuri Pata Rât

    10:00 – 11:00      Discuții, la sediul Instituției Prefectului din Cluj-Napoca, cu autoritățile județene și reprezentanții instituțiilor de mediu din județ, ai D.S.P, ai ADI Cluj-Napoca și ai ABA Someș-Tisa privind problema depozitului de deșeuri Pata Rât dar și alte aspecte importante de mediu.

    11:00 – 12:00 Conferință de presă (la sediul Instituției Prefectului din Cluj-Napoca, Sala Mare, etajul 2)

     

    JUDEȚUL BISTRIȚA NĂSĂUD

    16:00 – 17:00  Discuții, la sediul Instituției Prefectului din  Bistrița Năsăud, cu autoritățile județene, reprezentanții instituțiilor de mediu din județ, ai D.S.P, ai A.N.A.R și ai ADI Bistrița Năsăud, pe aspecte de mediu.

    17:00 – 18:00      Conferința de presă (la sediul Instituției Prefectului din Bistrița Năsăud, Sala Mare, etajul 1)

    MARȚI 03.10.2017

    09:00 – 10:00      Vizită la Centrul de Management Integrat al Deseurilor – CMID, din Tarpiu, comuna Dumitra, jud. Bistrița Năsăud

    14:30 – 16:00      Vizită la depozitul de deșeuri industriale închis SALUBRIS S.A. Mediaș și  declarații de presă.

     

    - Advertisement -
    - Advertisement -

    Latest News

    Alegerile locale ar putea avea loc pe 27 septembrie dar este agreată și data de 4 octombrie.

    Guvernul consideră că o perioadă "potrivită" pentru organizarea alegerilor locale este sfârşitul lunii septembrie,...

    Peste 260 de jandarmi vor fi la datorie în minivacanța de Rusalii

                La acest sfârșit de săptămână credincioșii sărbătoresc Rusaliile. Având în vedere faptul că luni, 08 iunie, este a doua zi de Rusalii și...

    Gabriel Lazany: „Relaxarea este prea relaxată”! Semnal de alarmă tras de managerul SJU vis-a-vis de creșterea numărului de pacienți cu Covid-19 internați în spital

    După intrarea în vigoare a stării de alertă, în care s-au aplicat măsuri de relaxare pentru polulație, la nivelul Spitalului Județean de...

    Doar 4 cazuri noi de persoane infectate în județul Bistrița-Năsăud, 92 fiind numărul total al cazurilor active. La nivel național, numărul celor pozitivi trece...

    Numărul persoanelor infectate cu Sars-Cov 2 din județul Bistrița-Năsăud a scăzut de la 13 ieri la 4 persoane raportate astăzi ca pozitive,...
    - Advertisement -

    More Articles Like This

    - Advertisement -