Vicepremierul Graţiela Gavrilescu a ajuns la Tărpiu.

Must Read

Agent de poliție din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud reținut pentru luare de mită

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa – Năsăud, împreună cu polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție...

Ioan Turc: ” În curând începe declanșarea alegerilor în PNL.  Totul depinde de situația sanitară, dar toți așteaptă aceste alegeri”. Faptul este confirmat și...

Președintele PNL Bistrița-Năsăud, primarul Bistriței Ioan Turc a vorbit în cadrul unei conferințe de presă și de declanșarea alegerilor...

Ioan Deneș: Intrarea parlamentarilor PSD în grevă parlamentară va fi decisă în ședința de mâine a Comitetul Politic Naţional

Senatorul Ioan Deneș a confirmat în cadrul săptămânalei conferințe de presă de la sediul PSD BN că, parlamentarii acestei...

Vicepremierul Graţiela Gavrilescu, ministru al Mediului, a ajuns astăzi şi la  Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) de la Tărpiu, acolo unde a văzut „pe viu” traseul deşeurilor de la intrarea în depozit şi până la depozitarea în prima celulă, la ora actuală, ocupată într-o proporţie de 70%. Ea a mai aflat şi despre ce investiţii este vorba pentru separarea deşeurilor umede, de cele uscate, reciclabile,  mecanism de triere vare va avea rolul de a pune în groapă sub 50% din cantitatea colectată.

Ea a avut doar cuvinte de laudă la adresa SMID-ului de la Tărpiu, comparaţia făcută fiind cea cu depozitul de la Pata-Rât, Cluj-Napoca: „ Am fost la Cluj, dezastru naţional. Comparativ cu multe din celelalte depozite din România, neconforme, cred că şi dumneavoastră şi eu am avut curajul să ne apropiem de acest depozit. Asta înseamnă că aici s-au făcut eforturi ca să arate aşa şi putem să vedem astăzi, cu ochiul liber, că se fac toate eforturile la acest depozit ca tot ce înseamnă deşeu umed să fie separat de deşeul uscat, pe cele patru deşeuri uscate, astfel încât ele să poată să fie recuperate, valorificate şi date mai departe la reciclatori. Asta înseamnă economie circulară şi păstrarea resurselor naturale. Este oricum, comparativ cu tot ceea ce există şi am văzut până acum, unul dintre depozitele la care nu ne este frică să ne apropiem de el, care, bineînţeles, cu nişte suplimentări, un ajutor din punct de vedere tehnic o să poată să funcţioneze la o capacitate pe care de fapt noi o gândeam să fie făcută în momentul în care am absorbit fonduri europene”, a explicat vicepremierul.

Însoţită de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ioan Ţintean, Gheorghe Bălăjan, primarul comunei Dumitra , subprefectul Ciprian Oprea Ceclan, dar şi reprezentanţi ai instituţiilor de mediu, vicepremierul Graţiela Gavrilescu a fost informată despre pregătirea unui proiect de obţinere a finanţării pentru o staţie de tratare mecano-biologică a deşeurilor, investiţie care ar reduce substanţial cantitatea de deşeuri depozitată la Tărpiu.

 „Dacă staţia de tratare mecano-biologică va intra în funcţiune şi eu sper să intre în funcţiune toamna aceasta, atunci pe depozit se pune cam din 5 maşini una, adică se reduce de cinci ori. Am fost eu personal când s-a făcut proba, o zi am stat acolo. A cincea maşină, după ce se selecta, urca sus pe Celula 1.  (…) Cea mai mare problemă şi dorinţă a noastră este să putem implementa acest proiect de tratare mecano-biologică, pentru că atunci vom depune foarte, foarte puţin în continuare, plus că va creşte procentul de deşeuri colectate şi posibilitatea de reciclare. Acum nu se reciclează la nivelul pe care ni l-am propus, faţă de 13.000 de tone recilcăm cam 5000 tone, poate 6000. Sunt nemulţumit eu”, a declarat vicepreşedintele Ţintean.

Ioan Ţintean a mai precizat  că Celula 1 de la depozitul din Tărpiu este umplută în pondere de 70%, dar autorităţile au pregătit terenul pentru Celula 2 şi 3. „De comun acord cu toţi colegii din ADI Deşeuri şi cu toţi cetăţenii din Bistriţa, trebuie să găsim cea mai bună soluţie să nu mai fie pericole unde solul să o ia la vale sau masele de aer să se disipe mai uşor”, a mai spus vicepreşedintele CJ, asta pentru că în discuţie mai este o locaţie, care ar fi protejată de o perdea forestieră.

În context, vicepreşedintele CJ a menţionat că a solicitat un punct de vedere de la minister, prin care să se dea acceptul scris că ADI Deşeuri poate interveni în proiect, în sensul îmbunătăţirii lui, adică suplimentarea de containere sau distribuirea de saci menejeri. „Dacă putem obţine acel înscris, atunci noi ca judeţ vom fi fericiţi şi vom putea face o colectare selectivă la nivelul la care ne dorim ca într-adevăr să fim exemplu pentru ţară sau poate pentru alte judeţe”, a declarat Ioan Ţintean.

De cealaltă parte, ministrul Mediului a explicat că a făcut deja demersurile solicitate şi există posibilitatea de a implementa anumite programe în cadrul Sitemului de management integrat al deşeurilor. ADI va putea finanţa astfel de proiecte, iar banii vor fi recuperaţi de la Comisia Europeană.

- Advertisement -
- Advertisement -

Latest News

Agent de poliție din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud reținut pentru luare de mită

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa – Năsăud, împreună cu polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție...

Ioan Turc: ” În curând începe declanșarea alegerilor în PNL.  Totul depinde de situația sanitară, dar toți așteaptă aceste alegeri”. Faptul este confirmat și...

Președintele PNL Bistrița-Năsăud, primarul Bistriței Ioan Turc a vorbit în cadrul unei conferințe de presă și de declanșarea alegerilor interne în partid: ” În...

Ioan Deneș: Intrarea parlamentarilor PSD în grevă parlamentară va fi decisă în ședința de mâine a Comitetul Politic Naţional

Senatorul Ioan Deneș a confirmat în cadrul săptămânalei conferințe de presă de la sediul PSD BN că, parlamentarii acestei formațiuni politice ar putea intra...

Deputatul Bogdan Ivan: La  un calcul simplu, fiecare tânăr din Bistriţa-Năsăud va primi 2,06 lei pentru politici de tineret, în anul 2021

Deputatul PSD, Bogdan Ivan Gruia, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că Guvernul alocă foarte puțini bani pentru tinerii din România. „Am studiat...

Sechestru pe banii și bijuteriile Ancuței Cârcu

Procurorul de la Parchetul Judecătoriei Turda, care instrumentează dosarul de proxenetism pe ruta România-Spania cu mai mulți inculpați, a dispus măsura sechestrului asigurător pe...
- Advertisement -

More Articles Like This

- Advertisement -