sâmbătă, iulie 4, 2020
2.8 C
Bistrița
More

    Un incendiu de proporții a izbucnit azi-noapte la o casă din comuna Dumitra

    Must Read

    Adrian Oros a anunțat la Bistrița un sprijin de 43 de milioane de euro pentru instalarea tinerilor fermieri

    Măsura privind sprijinul acordat tinerilor fermieri prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014...

    Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros a vizitat astăzi mai multe obiective agricole din Bistrița-Năsăud

    Adrian Oros a fost însoțit în vizita sa în județul Bistrița-Năsăud de președintele PNL...

    Aici au fost trimise un număr de șase echipaje de intervenție cu trei autospeciale de stingere și un APC cu scără pentru lucrul la înălțime, la lichidarea flăcărilor participând și SVSU Dumitra. Intervenția a vizat stingerea incendiului de la acoperișul și etajul unu al unui imobil, dar și protejarea celorlalte case aflate în imediata apropiere a clădirii cuprinse de flăcări. Incendiul s-a manifestat pe o suprafata de aproximativ 130 mp. Din fericire, nu sunt victime.

    - Advertisement -
    - Advertisement -

    Latest News

    Adrian Oros a anunțat la Bistrița un sprijin de 43 de milioane de euro pentru instalarea tinerilor fermieri

    Măsura privind sprijinul acordat tinerilor fermieri prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014...

    Testările COVID 19 între ”ciocanul” Consiliului Județean și ”nicovala” guvernamentală. Rămas fără kituri, laboratorul DSP a pierdut pariul cu cel de la...

    Războiul iscat la debutul crizei sanitare, consecință a epidemiei de Covid 19, între Consiliul Județean via SJU Bistrița și...

    Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros a vizitat astăzi mai multe obiective agricole din Bistrița-Năsăud

    Adrian Oros a fost însoțit în vizita sa în județul Bistrița-Năsăud de președintele PNL BN, Ioan Turc, prefectul Stelian Dolha,...

    Bistrița-Năsăud: 112 persoane active și 49 de decese. Din 14 iunie, infectările nu au mai scăzut sub cifra de 100. 10 cazuri noi raportate...

    Situația devine tot mai îngrijorătoare la nivelul județului Bistrița-Năsăud, ultimele date oficiale punctând faptul că, lucrurile nu merg deloc bine...

    Scandal la spitalul din Năsăud pe fondul condițiilor existente în secția dedicată bolnavilor Covid-19. De la ce a pornit și care e reacția conducerii...

    O pacientă internată într-o secție a Spitalului Orășenesc „George Trifon” din Năsăud, secție destinată exclusiv bolnavilor infectați cu...
    - Advertisement -

    More Articles Like This

    - Advertisement -