Ultimul Mohican al lui Liviu Rebreanu a plecat la întâlnirea cu ”Domnișoru”- Sever Ursa a trecut în veșnicie la 89 de ani

Must Read

INSOMAR- Echilibru fragil pe scena politică: PNL a depășit PSD cu un procent iar AUR este peste USR-Plus cu 2 procente.

Cel mai recent sondaj intern, obținut de Realitatea Plus, arată că PNL a redevenit partidul numărul 1 în România, cu...

Trei accidente într-o zi de duminică, două victime și câteva mașini distruse

În această dimineață, polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi au intervenit la un accident rutier în localitatea Șanț, pe...

9 MAI- Ziua Independenței: Mai mulți năsăudeni au participat activ la Războiul Oriental 1877-1878

Câștigarea Independenței a creat entuziasm și în rândurile românilor de peste Carpați și în județul nostru. Astfel, locuitori din...

“La Maieru am poposit adeseori./ Ne-a-ntâmpinat Sever cu mintea sa de zeu./ Sub Măgura cu frunze şi cu flori,/ Va deveni cu timpul o piesă de muzeu…”- Ion Lăpuşneanu, scriitor

Întemeietorul  muzeului „Cuibul visurilor” din Maieru, ctitorul de „veşnicie” Sever Ursa a plecat din această lume să se întîlnească în dimensiunea scriitorilor cu ”Domnișorul” Liviu, cu cel mai mare romancier interbelic Liviu Rebreanu. Am avut onoarea să îl cunosc, să vorbesc cu el despre viața lui dar și despre marea lui operă: ”Cuibul visurilor”. Discuția foarte lungă cu Sever Ursa a devenit o lecție de literatură, una de istorie dar una de viață, una dedicată unei idei și unui mare scriitor: Liviu Rebreanu.

În urmă cu ceva vreme, multă se vede că, am ajuns la Maieru și am avut bucuria de-a mă întreține cu profesorul Sever Ursa… Iată ce a ieșit. Era prin 2011-2012

Cine este Sever Ursa???

Secretul performanţelor profesorului Sever Ursa îl putem descoperi în sintagma lui J. Galsworthy „Prima condiţie a victoriei este sacrificiul”. Profesorul Ursa însă mărturiseşte că nu se simte sacrificat, ci un învingător optimist. „Mă bucur că rămânerea mea la Maieru nu a fost şi nu este o stare pe loc, ci o stare de spirit, o onoare. Socot că am avut şansa să lucrez într-o comună şi o şcoală cu o luminoasă vedere la lume, între oameni curajoşi şi păstrători de credinţă şi datini, cu vocaţia hărniciei şi cruţării spiritualităţii strămoşeşti”, spune Sever Ursa. „În 1956 am pus la punct şi am înfiinţat Muzeul lui Rebreanu din Prislop. După doi ani de zile, am ajuns la Maieru ca dascăl de limba şi literatura română”, spune profesorul Ursa.

Înrudit cu Liviu Rebreanu

Vrea sau nu, Sever Ursa vorbeşte tot timpul de Liviu Rebreanu. Este normal: îi păzeşte secretele de 50 de ani, iar familia sa se înrudeşte cu cea a marelui romancier. „Familia mea se înrudeşte cu cea a domnişorului Liviu Rebreanu, ca să zic aşa. Şi tatăl, dar mai ales bunicul meu, au fost nişte apropiaţi ai părinţilor lui Liviu Rebreanu. Scriitorului îi plăceau relaţiile sincere, anonime, cu oameni de încredere. Bunicul, care a trăit 96 de ani, îmi povestea cu lux de amănunte, cum tânărul Rebreanu, înalt şi frumos, vorbea cu oamenii în sat, îi asculta cu mare atenţie. De tânăr s-a dovedit a fi un mare scriitor”, îşi aminteşte profesorul Ursa. Despre el nu prea îi place să vorbească, dar am aflat că timp de 45 de ani a funcţionat la Maieru ca profesor şi muzeograf, proiectând şi în comuna adoptivă un muzeu, pornind de la o expoziţie memorială în holul şcolii. Muzeul s-a dezvoltat mereu, până la stadiul actual, şi a devenit o veritabilă instituţie de cultură rurală, cum este apreciat de specialişti şi alţi vizitatori.

Perioada cea mai grea din viaţă

Sunt lucruri despre care profesorul îşi aminteşte fără prea mare plăcere, el şi familia sa fiind de două ori refugiaţi în cursul celui de-al Doilea Război Mondial. „Odată, am fugit din pricina hortiştilor în Moldova după Diktatul de la Viena, după care, în 1944, ne-am refugiat din faţa frontului tocmai la Ineu, în judeţul Arad. A fost cea mai grea perioadă din viaţa mea. Tatăl meu a fost rănit pe frontul de est, iar mama era grav bolnavă”, povesteşte profesorul Ursa.

Revista „Cuibul Visurilor”

Revista „Cuibul Visurilor” este una dintre cele mai mari realizări ale profesorului Sever Ursa. Revista a fost înfiinţată în 1996, luna mai, aflându-se în al 14-lea an de apariţie. Are foarte mulţi cititori, iar colaboratorii acesteia sunt profesori universitari, scriitori, intelectuali din toate colţurile ţării. Cum este posibil acest lucru. „E simplu. Pentru că aproape toţi aceşti oameni au fost elevii mei”, mai spune Ursa.
Ţăranul din Maieru

Pentru Sever Ursa, ţăranul interbelic din Maieru este centrul Universului, omul naturii, omul pământului său: „Ţăranul a fost şi va rămâne omul naturii sale, omul pământului său. Stau deseori de vorbă cu ţăranii din Maieru. „Cum îţi explici dumneata, bade Ioane”, îl intreb pe eternul erou al lui Rebreanu, „schimbarea asta de astăzi?”, şi Ion îmi răspunde: „Apoi, domn profesor, toate se-nvârt, ca-ntr-o roată a vieţii. S-ar putea ca odată şi-odată, să vie vremea când oamenii să poftească şi să dorească a trăi cum au trăit strămoşii noştri. Să-mbrace hainele de in şi de cânepă, în care au fost îmbrăcaţi ei. Să-şi bucure sufletul cu cântecele pe care le-au învăţat de la ei. Astăzi, Doamne fereşte, domn profesor, e-o năuceală de nu se mai poate înţelege nimic. Exista o durere vizibilă pe faţa lui Ion când spune asta”, povesteşte profesorul Ursa.

Oamenii să spună adevărul

Lui Sever îi place ca oamenii să spună adevărul. „Cred în limpezimea gândirii ţăranului de pe Valea Someşului, în marea înţelepciune populară. Dar, cel mai mult şi mai mult îmi place Liviu Rebreanu, tot ce este legat de cel mai mare romancier român: cărţile, lectura ca o piatră filozofală”, spune Sever. Acesta adaugă că e fericit atunci când oamenii sunt buni cu ceilalţi, când nu mint nici măcar frumos, explică Ursa. Aşa cum e de aşteptat, profesorului nu-i place reversul adevărului şi lipsa de patriotism. „Nimic nu e mai urât, mai lipsit de nobleţe, decât omul care îşi vorbeşte de rău părinţii, satul, oamenii care l-au ajutat şi l-au iubit. În zilele noastre, şi satul are motive de neurastenizare, motive de stres aproape ca şi oraşul. Schimbarea actuală de optică a ţăranului român care, secole la rând, a respins schimbările mă intrigă, dar nu mă dezarmează”, mărturiseşte Ursa.

Nu pot termina acest material înainte de-a readuce din eternitate memoria unei alt mare dispărut, critul literar Andrei Moldovan, cel care vorbea în acest fel de noul lui coleg de eternitate, Sever Ursa:

Ultimul corifeu : Cred că profesorul Sever Ursa, așa cum am avut prilejul să îi spun cândva, este o ființă care în societatea noastră de azi a devenit extrem de rară și, ținând cont că în generațiile tinere nu mai prea zărim asemenea structuri de personalitate, am putea spune chiar că este, din păcate, pe cale de dispariție.

În primul rând, el este omul care a crezut și crede cu putere în tot ce a făcut și continuă să facă. Un idealist!, ar spune unii. Eu cred că nu, pentru simplul motiv că idealistul are și o doză de naivitate, de rupere de realitate, ceea ce nu este cazul profesorului măierean. Dimpotrivă, sunt convins că de admirat este tenacitatea cu care și-a urmat crezul. Iar crezul său este unul luminist, curgând dinspre marile idealuri de cultivare a semenilor, de spiritualizare a oamenilor și locurilor. Tânăr absolvent al literelor clujene, se dedică, plin de elan și pricepere, organizării muzeului memorial de la Prislop, consacrat romancierului Liviu Rebreanu. Aceeași muncă trudnică o continuă la Maieru, ca profesor în locurile sale natale, dar și cele ale copilăriei lui Liviu Rebreanu. O intersectare fericită care contribuie și ea la realizarea unei construcții culturale importante.

Muzeul „Cuibul visurilor de la Maieru nu este doar un edificiu în care Sever Ursa s-a zidit vis cu vis, speranță cu speranță, împlinire cu împlinire, precum Ana s-ar fi zidit singură în biserica ei. Nu, zidirea a curs în tot ținutul someșan și mai departe. Pentru că o construcție este lipsită de sens dacă nu se revarsă în lumea din jurul ei, dacă spiritul ei nu trăiește în oameni și locuri. Scrierile lui Sever Ursa sunt și ele părți ale aceluiași edificiu. Este și sensul gândirii marilor noștri înaintași: Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior, George Barițiu, Timotei Cipariu…

Dacă cineva ar vrea să știe cum arată unul dintre ultimii corifei ai Școlii Ardelene, ar trebui să îl privească pe Sever Ursa până în adâncul hotarelor gândirii sale profunde și generoase în același timp. Apoi, ar putea da binețe ultimului corifeu, oriunde s-ar afla, pentru că ținuta sa intelectuală se revarsă de multă vreme în lumea în care trăim și noi, cei „mici de zile, mari de patimi” – Andrei Moldovan

 

 

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -

Latest News

INSOMAR- Echilibru fragil pe scena politică: PNL a depășit PSD cu un procent iar AUR este peste USR-Plus cu 2 procente.

Cel mai recent sondaj intern, obținut de Realitatea Plus, arată că PNL a redevenit partidul numărul 1 în România, cu...

Trei accidente într-o zi de duminică, două victime și câteva mașini distruse

În această dimineață, polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi au intervenit la un accident rutier în localitatea Șanț, pe Drumul Național 17D. Din primele...

9 MAI- Ziua Independenței: Mai mulți năsăudeni au participat activ la Războiul Oriental 1877-1878

Câștigarea Independenței a creat entuziasm și în rândurile românilor de peste Carpați și în județul nostru. Astfel, locuitori din județ au participat activ la...

Pr. Ioan Aurel Rus: Duminica a II-a după Înviere, a Tomii

„În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară și ușile fiind încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus și...

Un spaniol s-a vaccinat la Bistrița. Rafael Munoz Giner, impresionat de de campania de vaccinare drive-through

Aflat în această perioadă într-o vizită în Bistrița, Rafael Munoz Giner, cetățean spaniol de 37 de ani, a aflat de campania de vaccinare drive-through și,...
- Advertisement -

More Articles Like This

- Advertisement -