Acasă EVENIMENT Trei accidente într-o zi de duminică, două victime și câteva mașini distruse

Trei accidente într-o zi de duminică, două victime și câteva mașini distruse

0

În această dimineață, polițiștii din cadrul Poliției orașului Sângeorz-Băi au intervenit la un accident rutier în localitatea Șanț, pe Drumul Național 17D. Din primele verificări s-a stabilit faptul că un bărbat de 65 de ani din localitatea Șanț, a fost acroșat de un autoturism condus de un bărbat de 19 ani din aceeași localitate, care ulterior a părăsit locul accidentului.

În cauză, polițiștii au întreprins măsuri specifice de identificare a conducătorului auto, care în urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat faptul că are o îmbibație alcoolică de 0,60 mg/litru alcool pur în aerul expirat, urmând a fi dispusă recoltarea de probe biologice.

Persoana vătămată în vârstă de 65 de ani a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri …

Tot astăzi, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița, au intervenit la un accident rutier pe raza municipiului. Un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani din comuna Mărișelu, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 32 de ani din Bistrița, acesta din urma fiind proiectat intr-un imobil. În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultate fiind negative in ambele cazuri.

Pentru că nici acest accident nu a fost ”sufficient”,  un al treilea incident rutier a avut loc pe Bulevardul Republicii din Bistrița. Un motociclist în vârstă de 28 de ani, din Rebrișoara, în timp ce se deplasa pe Bulevardul Republicii din municipiu, a surprins și accidentat o femeie de 64 de ani, din Bistrița, angajată în traversarea regulamentară a străzii. Motociclistul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii rutieri au întocmit un dosar penal, în cadrul căruia se efectuează cercetări cu privire la fapta de vătămare corporală din culpă, în vederea lămuririi modului de producere a accidentului rutier.

Exit mobile version