vineri, octombrie 30, 2020
2.8 C
Bistrița
More

    „Traficanţii de arme” ai Sky News vor fi cercetaţi în stare de libertate

    Must Read

    VASILE SILAȘI: Biserica Ortodoxă suntem noi toți!!!

    Biserica suntem noi toți care am primit taina botezului, Biserica nu înseamnă doar cler si preoți. Mă asimilez in...

    Școlile din municipiul Bistrița se închid de luni, 2 noiembrie

    Prefectul Stelian Dolha a confirmat cu puțin timp în urmă că, rata de infectare în municipiul Bistrița a trecut...

     

    „Traficanţii de arme” ai Sky News au fost audiaţi azi noapte la DIICOT.   În total cinci persoane sunt implicate în punerea în scenă a reportajului au ajuns în faţa procurorilor DIICOT. Cei anchetaţi au recunoscut faptul că întregul material filmat a fost o făcătură, suma primită de aceştia de la jurnaliştii britanicii fiind de două mii de euro.

    Presupuşii traficanţi de arme care apar în reportajul Sky News au fost lăsaţi în libertate. Audierile au durat până târziu în noapte. Unul dintre cei 4 români implicaţi susţine că totul a fost regizat. Intermediarul afacerii spune că jurnalistul britanic ar fi ştiut că personajele filmate nu sunt traficanţi şi chiar le-ar fi dat bani ca să apară în reportaj. În replică, autorul materialului susţine în continuare că reportajul nu este o făcătură şi că autorităţile române ar fi stânjenite de situaţie. Trei zile le-au luat procurorilor DIICOT să-i identifice pe aşa zişii traficanţi de arme români prezentaţi de televiziunea britanică Sky News. Concluzia anchetatorilor. Potrivit lui Daniel Horodniceanu, șef al DIICOT este vorba de un scenariu care  a fost pus la cale de către jurnaliştii britanici.

    Pentru rolul jucat în reportaj, aşa-zişii traficanţi de arme au primit câte 500 de euro, iar intermediarul 1000. Sunt rude. Unul este jurnalist, altul lucrează la o companie de telefonie, iar al treilea este vânător. Pe facebook are o poză cu arma apărută la Sky News.

     

    Cei patru suspecţi aduşi până acum la DIICOT şi eliberaţi în această dimineaţă,  sunt Levente Pantics, Attila Pantics, Hunyadi Csaba Zsolt şi „intermediarul” Aurelian Mihai Szanto. Jurnalistul Stuart Ramsay şi echipa lui s-au întâlnit cu „intermediarul” din reportajul Sky News despre presupuşii traficanţii români de arme în faţa hotelului în care au fost cazaţi, înainte de a realiza materialul despre vânzarea de armament, au declarat surse judiciare pentru News.ro.

    Chiar şi după declaraţiile publice făcute de şeful DIICOT, postul de televiziune Sky News susţine că materialul este sută la sută real.

    - Advertisement -
    - Advertisement -

    Latest News

    VASILE SILAȘI: Biserica Ortodoxă suntem noi toți!!!

    Biserica suntem noi toți care am primit taina botezului, Biserica nu înseamnă doar cler si preoți. Mă asimilez in...

    VINERI: Se îngroașă gluma- 87 de infectări, 135 de decese în Bistrița-Năsăud. La nivel național e jale: au fost înregistrate 6.546 cazuri noi...

    Situația epidemiologică în Bistrița-Năsăud devine îngrijorătoare. Un număr de 87 de persoane au fost declarate pozitive...

    Școlile din municipiul Bistrița se închid de luni, 2 noiembrie

    Prefectul Stelian Dolha a confirmat cu puțin timp în urmă că, rata de infectare în municipiul Bistrița a trecut de 4%. În acest cotext,...

    Veste tristă pentru literatura română :  Scriitorul și criticul literar Andrei Moldovan s-a stins din viață la 71 de ani

    Scriitorul și criticul literar Andrei Moldovan s-a stins din viață la 71 de ani, răpus de o necruțătoare boală. Profesorul Andrei Moldovan rămâne unul...

    Ce reguli trebuie respectate de LUMINAȚIE? Ne spun jandarmii

    Prima zi a lunii noiembrie aduce prin obiceiurile specifice, în contextul pandemic actual, un risc de răspândire a bolii cauzate de Coronavirus.Ca urmare, Comitetul...
    - Advertisement -

    More Articles Like This

    - Advertisement -