luni, octombrie 26, 2020
2.8 C
Bistrița
More

    SCANDALUL PUȚURA- PRIMA VICTIMĂ LA BISTRIȚA

    Must Read

    Gest rar de recunoștință pentru pompierii-salvatori de la Sângeorz Băi: Lelea Floare a lui Șarmanic le-a tricotat și dăruit din inima ei mare 40...

    Rare sunt în aceste zile gesturile de reunoștință sau oamenii buni, dar, încă mai avem scăpare: O femeie din...

    Ziua Armatei Române la Bistrița: celebrare restrânsă, simbolică dar cu impact istoric

    25 octombrie, Ziua Armatei Române, dată la care a fost eliberată și ultima palmă de pământ românesc din campania...

    Direcția Națională Anticorupție (DNA) efectuează acte de urmărire penală față de judecătoarea Tribunalului Bistrița – Secția civilă, Corina Iacob, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în dosarul în care a fost reținut fostul secretar de stat în Ministerul Justiției Ovidiu Puțura.

     

     

    „Suspectei Corina Iacob i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”, informează un comunicat al DNA .

    Fostul secretar de stat în Ministerul Justiției Ovidiu Puțura, în prezent director la Direcția contencios din MJ, a fost reținut miercuri de procurorii DNA, urmând a fi prezentat Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă.

    Procurorii anticorupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de Ovidiu Puțura pentru dare de mită și trafic de influență.

    „În noiembrie 2014, Ovidiu Puțura i-a promis judecătoarei Tribunalului Bistrița Corina Iacob că, din funcția pe care urma să o exercite în Ministerul de Justiție sau printr-un funcționar de legătură ce îi poate influența pe membrii comisiilor de examinare de la nivelul Camerelor Notarilor Publici, va face demersuri astfel încât o persoană din familia judecătoarei să promoveze examenul pentru notari stagiari din anul 2015, prin fraudarea acestuia. În schimbul intervenției promise, Puțura i-a solicitat judecătoarei să pronunțe o hotărâre favorabilă într-un dosar în care soția suspectului era reclamant recurent”, informează un comunicat al DNA remis miercuri AGERPRES.

    Potrivit DNA, în perioada 2013-2014, Ovidiu Puțura a primit de la o persoană foloase necuvenite în cuantum de circa 30.000 de euro, constând în cheltuieli aferente unor partide de vânătoare, cheltuieli aferente unor sejururi la mare, un costum de vânătoare și suma de circa 30.000 de lei, pentru a interveni la judecători, într-un dosar în care persoana respectivă avea calitatea de inculpat, în vederea obținerii unei hotărâri favorabile.

    Surse judiciare susțin că Ovidiu Puțura ar fi cerut unei judecătoare o soluție favorabilă soției sale, Alina Puțura, în dosarul civil având ca obiect o revendicare imobiliară, finalizat ulterior cu admitea acțiunii acesteia și obligarea recunoașterii dreptului de proprietate asupra unei porțiuni de teren în suprafață de 916 mp.

    Potrivit surselor, în noiembrie anul trecut, Ovidiu Puțura s-a întâlnit cu una dintre judecătoare în incinta restaurantului unui hotel din București, unde au discutat despre faptul că fiul acesteia nu a promovat concursul pentru dobândirea calității de notar stagiar din 22 septembrie 2014, candidatura sa fiind respinsă în urma unui incident petrecut în sala de examen, ce a contribuit la „sancționarea disciplinară”.

    În acest context, fostul secretar de stat ar fi lăsat să se înțeleagă că prin intervenții, prin intermediul unui funcționar cu influență la nivelul Comisiei de examinare a Camerei Notarilor Publici Cluj, va face demersuri pentru ca fiul acesteia să promoveze în 2015 acest examen, prin fraudare.

    DNA arată că, în schimbul promisiunilor formulate de Puțura, judecătoarea Corina Iacob s-a angajat să dea curs solicitărilor acestuia, să obțină o soluție favorabilă soției sale în respectivul dosar, aflat în recurs, și să convingă pe cel puțin una dintre colegele de complet.

    Acesta a mai precizat că, urmare a influenței exercitate de Puțura, completul a dat o soluție favorabilă, respectiv a admis recursul Alinei Puțura și, în consecință, au fost obligați pârâții „să recunoască dreptul de proprietate al reclamantei asupra porțiunii de teren în suprafață de 916 mp, Bistrița, evidențiat cu roșu în schița anexă la raportul de expertiză tehnică, să-l predea în posesie și să se abțină pe viitor de la orice acte de conturbare ori deposedare. Totodată, pârâții au fost obligați să-și ridice imobilele construcții edificate pe terenul de mai sus”.

    În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

    - Advertisement -
    - Advertisement -

    Latest News

    Gest rar de recunoștință pentru pompierii-salvatori de la Sângeorz Băi: Lelea Floare a lui Șarmanic le-a tricotat și dăruit din inima ei mare 40...

    Rare sunt în aceste zile gesturile de reunoștință sau oamenii buni, dar, încă mai avem scăpare: O femeie din...

    Ziua Armatei Române la Bistrița: celebrare restrânsă, simbolică dar cu impact istoric

    25 octombrie, Ziua Armatei Române, dată la care a fost eliberată și ultima palmă de pământ românesc din campania Armatei Române în vest după...

    DUMINICĂ: 62 de cazuri de infectări zilnice în Bistrița-Năsăud. Situație alarmantă la un cămin pentru persoane vîrstnice din Beclean: 46 de bolnavi

    Situația epidemiologică în Bistrița-Năsăud devine îngrijorătoare. Este o zi grea pentru sistemul sanitar, astăzi fiind raportate...

    Mircea Romocea s-a retras din viitorul Consiliu Local Năsăud. Ședința de constituire ar putea avea loc pe 28 octombrie

    Mandatele celor 17 consilieri orășenești din Năsăud au fost validate în urmă cu câteva zile de Judecătoria Năsăud. Din cei 17 aleși, doi nu...

    Deputatul Ionuț Simionca: La mulți ani, dragi militari! La mulți ani Armatei Române!

    De ziua Armatei Române, cinstim patriotismul, curajul și devotamentul pentru țară al militarilor români care au luptat, chiar și cu prețul vieții, pentru păstrarea...
    - Advertisement -

    More Articles Like This

    - Advertisement -