Scandalul ia proporții la DGASPC: La ora actuală există monitorizate două minore gravide în centrele pentru protecția copilului din Bistrița-Năsăud

Must Read

Polițiștii locali o comit din nou. De data asta au avut treabă cu Ana Dragu. Fără empatie și respect, unii aplică legea  după ureche

Președintele Asociației Autism Europa Bistrița, coordonatoral  Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism "Micul Prinţ" Bistriţa a fost astăzi...

Diana Morar : Nu sunt de acord cu declarațiile făcute de secretarul general al PNL, Robert Sighiartău. El trebuia să fie solidar cu președintele...

Fost secretar de stat în Ministerul Justiției, deputatul PNL Diana Morar nu a intervenit în timpul și după declarațiile...

Primăria Bistrița va accesa un credit de peste 25 de milioane de lei. Banii ar urma să fie folosiți pentru finanțarea unor proiecte pentru...

Ședința de consiliu municipal de săptămâna viitoare nu este una tocmai ușoară, pe ordinea de zi fiind trecute 25...

În evidențele DGASPC BN există în acest moment două minore (cu vârste de 15-16 ani) însărcinate, care beneficiază de suport psihologic, servicii medicale de specialitate periodice, pentru care în ultimul trimestru de sarcină se va propune plasamentul în Centrul Maternal din cadrul Centrului pentru Protecția Copilului Bistrița (dacă în urma reevaluării situației acestora se va constata că reintegrarea în familia biologică/extrinsă nu este posibilă)”.

Este doar unul din răspunsurile pe care directorul general adjunct  al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului , Crina Iuliana Andreica, l-a dat unei solicitări scrise făcute de stiridebistrita.ro

 De altfel, răspunsul venit din partea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului BN conține explicații la mai multe fapte care s-au petrecut în centrele pentru protecția copilului  administrate de DGASPC BN, cu precădere în Centrul pentru Protecția Copilului din  Beclean.

Raspuns-adresa-Ziar-Stiri-de-Bistrita (2)

Iată care sunt aceste răspunsuri:

Explicația DGASPC BN cu privire la automutilarea unui tânăr de 16 ani:

Comportamentul de automutilare manifestat de băiatul în vârstă de 16 ani şi 7 luni a fost înregistrat în documentele centrului de plasament în data de 10.03.2019 – consemnare în registrul de predare tură și raportul de situație cu privire la incident întocmit în data 11.03.2019. Minorul a primit primul ajutor în seara zilei de 10.03.2019, acesta refuzând să fie prezentat la o unitate medicală pentru consultație. In cele din urmă, ca urmare a insistentelor personalului, în data de 13.03.2019, băiatul a fost convins să fie consultat de medic la Compartiment Primire Urgente-Spitalul Orăşenesc Beclean, unde i s-a administat tratament de specialitate. Totodată, şeful de centru a declarat că minorul în cauză a fost programat pentru investigații de specialitate în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca pentru data de 20.03.2019, iar din documentele centrului a reieşit că a fost consiliat psihologic după incidentul din data de 10.03.2019.”

  1. Referitor la faptul că unele tinere, ocrotite în Centrul pentru Protecția Copilului Beclean, s-ar prostitua: Menționăm că nu deținem date care să indice acest lucru, dar pentru verificarea veridicității aspectelor semnalate s-a transmis o adresă către instituţiile cu competențe în efectuarea de cercetări specific.

 

  1. Pentru reducerea ca frecvență sau intensitate a unui comportament dezadaptativ, cum ar fi consumul de alcool, se pot lua anumite măsuri, care pot fi dispuse pe o perioadă direct proporţională cu gravitatea faptei și în funcție de gradul de maturitate a copilului/tânărului (se respectă prevederile standardelor minime obligatorii).

 

  1. Printre măsurile care se pot lua în condițiile menționate mai sus, se numără

următoarele: retragerea telefonului, efectuarea curățeniei în apartament/în curtea centrului, retragerea unei activități preferate (interdicţia de a primi bilete de ieșire în oraş).

 

  1. Pentru a verifica existența situației de bullying s-au purtat discuții cu minorii ocrotiți în cele două apartamente implicate și nu au fost indicate manifestări care descriu bullyingul. Cu excepţia tinerei care a transmis sesizarea, ceilalţi tineri (chiar prieteni cu presupusa „victimă”) au afirmat că nu și-au modificat comportamentul față de colega lor.

 

  1. În evidențele DGASPC B-N există în acest moment două minore (cu vârste de 15-16 ani) însărcinate, care beneficiază de suport psihologic, servicii medicale de specialitate periodice, pentru care în ultimul trimestru de sarcină se va propune plasamentul în Centrul Maternal din cadrul Centrului pentru Protecţia Copilului Bistrița (dacă în urma reevaluării situației acestora se va constata că reintegrarea în familia biologică/extinsă nu este posibilă).

 

  1. Repartizarea minorilor/tinerilor pe apartamente în sistem rezidențial se face conform

legislației în vigoare (în funcție de gradul de rudenie, vârstă), evitând segregationismul pe orice criteriu.

 

  1. Fişa postului educatorului este conform R.O.F. CPF Beclean, iar atribuţiile le atașăm

prezentei (anexa nr.1). În cadrul CPF Beclean își desfăşoară activitatea un număr de 41 educatori (doi se află în concediu de îngrijire a copilului) şi 1 psiholog.

 

  1. Ținând cont de faptul că Centrul de Plasament de Tip Familial pentru Copii Beclean ne propunem a fi reorganizat sub formă de căsuțe de tip familial, apreciem că personalul existent asigură desfăşurarea optimă a activității.

 

 Trebuie spus faptul că, DGASPC BN a refuzat de mai multe ori să confirme sau să infirme evenimentele sesizate de Consiliul Tinerilor Instituționalizați, cu atât mai puțin faptul că ar exista în aceste centre minore însărcinate cu elevi din aceeași instituție.

Reamintim că:

Consiliul Tinerilor Instituționalizați, a sesizat DGASPC Bistrița Năsăud, Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean, Autoritatea Națională pentru protecția drepturilor copilului și Adopție, Avocatul Poporului – Avocatul Copilului în legătură cu 3 cazuri de abuz raportate de către colegii noștrii din Bistrița Năsăud!

Reprezentanții DGASPC au confirmat existența unei sesizări depuse astăzi la instituție, care vizează Centrul pentru Protecția Copilului din Beclean, însă a refuzat să dea vreo informație în acest sens, precizând că este în derulare o anchetă în acest sens.

Potrivit președintelui Consiliului Tinerilor Instituționalizați Andreeas Novacovici ar fi vorba despre o adolescentă de 16 ani, care ar fi fost obligată să se prostitueze și un caz de mutilare prin tăiere pe brațe la un tânăr de 15 ani.

 „Este vorba de trei tineri care au fost abuzați într-un centru din Beclean, o fată abuzată administrativ, cealaltă implicată în acțiuni de proxenetism și un băiat care se automutilează, se taie, are răni profunde pe antebraț. Centrul respectiv cunoaște lucrurile astea și au încercat să ascundă aceste povești pentru a se acoperi, pentru a mușamaliza lucrurile. În termeni juridici se numește abuz.

Fata care practică prostituția are 16 ani, iar tânărul care se automutilează are 15 ani. Cel de-al treilea tânăr, cel care ne-a povestit aceste lucruri, o fată, este acum victima unor comportamente de bullying și de hărțuire în Centru. Copiii sunt asmuțiți împotriva ei, așa au primit, mă rog, „sfaturi”, din partea directorului centrului. I se fabrică tot felul de declarații din partea copiilor și responsabililor din Centru prin care ea să fie învinuită pentru mai multe acțiuni pe care nu le-a făcut. De exemplu, în urmă cu câteva zile au fost într-un parc din Beclean mai mulți copii din același Centru. Au stat la o poveste și aveau o sticluță de cidru. De la această băutură s-a ajuns la vestea că fata ar fi fost în stare de ebrietate, că le-ar fi dat altor copii să bea doi litri de bere, dar și alte povești de acest gen, prin care fata este incriminată pentru mai multe prostii pe care ea nu le-a făcut. Este o toală lipsă de etică profesională, de tot ce înseamnă respectarea secretului muncii și desigur fenomenul acesta de hărțuire și de bullying în Centru din partea celorlalți copii, care n-au nicio vină, ei așa au fost instruiți, o iau de bună, au fost păcăliți, pentru cei de acolo se folosesc de vulnerabilitatea copiilor, ca ei să dea declarații mincinoase la adresa fetei care ne-a povestit aceste situații. Lucrurile astea nu sunt OK! Trebuie să înceteze astfel de practici care există în toată țara, nu e o noutate. E o noutate pentru Beclean probabil pentru că acum se află pentru prima dată despre lucrurile astea. Dar aceste lucruri nu sunt noutăți! Au mai fost două fete în același Centru care se prostituau și care au rămas așa, într-un mister, într-un secret. Acestea nu mai sunt acum în Centrul respectiv” – a declarat  președintele CTI – Andreeas Novacovici.

 

 

 

 

- Advertisement -
- Advertisement -

Latest News

Polițiștii locali o comit din nou. De data asta au avut treabă cu Ana Dragu. Fără empatie și respect, unii aplică legea  după ureche

Președintele Asociației Autism Europa Bistrița, coordonatoral  Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism "Micul Prinţ" Bistriţa a fost astăzi...

Diana Morar : Nu sunt de acord cu declarațiile făcute de secretarul general al PNL, Robert Sighiartău. El trebuia să fie solidar cu președintele...

Fost secretar de stat în Ministerul Justiției, deputatul PNL Diana Morar nu a intervenit în timpul și după declarațiile războinice ale lui Rareș Bogdan,...

Primăria Bistrița va accesa un credit de peste 25 de milioane de lei. Banii ar urma să fie folosiți pentru finanțarea unor proiecte pentru...

Ședința de consiliu municipal de săptămâna viitoare nu este una tocmai ușoară, pe ordinea de zi fiind trecute 25 de proiecte de hotărâre. Unul...

Dep. Bogdan Ivan: Robert Sighiartău și PNL au mințit românii cu privire la prețurile carburanților

Scumpirea benzinei la pompă, a carburanților în general, este deja un fapt care se produce săptămânal, fără ca cineva de la ”putere” să se...

Vox Populi, Vox Dei: Bistrițenii pot să depună proiecte pentru bugetul pe 2021

Primarul Ioan Turc bifează o promisiune făcută în campania electorală: bugetarea participativă, adică va ține cont de părerea bistrițenilor în ceea ce privește bugetul...
- Advertisement -

More Articles Like This

- Advertisement -