Acasă Politica Romii bistriţeni merg pe mâna PNL la alegerile locale

Romii bistriţeni merg pe mâna PNL la alegerile locale

0

Este una din deciziile luate la ultimul Consiliu Director al Partidei Romilor, organizaţia Bistriţa-Năsăud, fiind reprezentată de preşedintele Emil Neia Lăcătuş. Preşedintele Lăcătuş a precizat că hotărârea urmează să fie validată în cadrul Adunării Generale a Partidei Romilor care va avea loc la Bucureşti la începutul lunii decembrie a.c.

„ Vom proceda aşa cum am făcut şi în urmă cu patru ani, la alegerile locale din iunie 2012, decizia noastră şi, care a fost mult discutată cu preşedintele Nicolae Păun , este de-a nu depune liste separate în nici una din cele 62 de unităţi administrativ-teritoriale din Bistriţa-Năsăud. În ceea ce îi priveşte pe liderii de organizaţii din cele 15 comune cu un procent de peste 20% de etnici romi, aceştia ar putea candida pe lista Partidului Naţional din comuna respectivă”, a declarat Emil Neia Lăcătuş.

Preşedintele Lăcătuş a mai precizat că opţiunea sa este una cât se poate de evidentă: „ Sunt consecvent în direcţia politică luată în urmă cu patru ani – rămân alături de dreapta bistriţeană, de dreapta românească, alături de cei doi co-preşedinţi, deputaţii Ioan Oltean şi Stelian Dolha, considerând că este singura variantă pentru o Românie mai bună şi mai bogată”.
O altă decizie luată la şedinţa de Consiliu Director al Partidei Romilor este cea care face referire la constituirea în jurul Partidei a unei structuri federative la care să adere toate asociaţiile şi organizaţiile nonguvernamentale care au legătură cu romii, în vederea unei abordări mai unitare a anului electoral 2016.

Exit mobile version