Continuă revolta cetățenilor din comuna Telciu, care nu doresc să încheie contracte cu Aquabis, pentru apă. Un nou protest a avut loc astăzi, în comună, după ce cetățenii ar fi fost anunțați că vor fi debranșați, cu jandarmii, de la rețeaua de apă, pentru că nu au contracte. Primarul comunei, Sever Mureșan, a stat de vorbă cu protestatarii iar evenimentul a fost transmis live pe Facebook.
Cetățenii doresc ca administrația din Telciu să iasă din ADI Apă-Canal, însă, pentru acest lucru, Primăria ar trebui să plătească despăgubiri. Deocamdată, situația este într-un impas. Primăria Telciu a intrat în ADI Apă Canal în anul 2007 și comuna Telciu face parte dintr-un proiect european de apă și canalizare. Oamenii sunt nemulțumiți, în prezent, că plătesc sume prea mari la Aquabis, pentru apa de la robinet.