Protest al medicilor de familie din Bistriţa-Năsăud în faţa Prefecturii. Află ce i-a scos în stradă?

Must Read

Starea de alertă a fost prelungită dar mai multe restricții au fost eliminate. Anunțul a fost făcut de Raed Arafat

Guvernul a decis, printr-o hotărâre, prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile pe întreg teritoriul României începând...

TENIS DE MASĂ: Trei medalii din care una de aur câștigate de sportivii bistrițeni la naționalele de la Câmpulung

Campionatul Național Individual juniori II a avut loc între 7 și 9 mai la Câmpulung, sportivii de la CSM...

Medicii de familie şi asociaţiile de pacienţi, reuniţi în Coaliţia „Solidari pentru Sănătate”, au protestat joi, începând cu ora 11.00, în toată ţara. Motivul? Faptul că medicina de familie este prost finanţată deşi medicii de familie sunt cei la care pacienţii ajung înainte de a merge în ambulatoriile spitalelor sau în policlinici.

La Bistriţa-Năsăud, cinci medici de familie din cei peste 140 au pichetat  sediul Instituţiei Prefectului, după ce iniţial autorităţile nu le-au avizat protestul. Totuşi, după depunerea actelor privind acordul de organizare, cererea a fost aprobată, însă prea târziu pentru a se putea organiza şi pentru a veni într-un număr mai mare la protest. Cei cinci medici de familie care au protestat au fost primiţi de prefectul judeţul Bistriţa-Năsăud, Ovidiu Frenţ pentru a discuta despre revendicările pe care le au.

 

„ Protestăm pentru că vrem să atragem atenţia asupra problemelor pe care le avem. Relaţia noastră cu pacienţii a dispărut, avem probleme cu eliberarea unor reţete. Este nevoie de schimbarea legislaţiei”, a arătat medicul, subliniind că un alt motiv pentru care atât ea cât şi colegii săi sunt nemulţumiţi e subfinanţarea cronică a medicinei de familie”, a spus dr. Niculai Dumitru, preşedintele Asociaţiei Profesionale a Medicilor de Familiei din Bistriţa-Năsăud.

Printre revendicările ajunse pe masa de lucru a prefectului Ovidiu Frenţ mai amintim: „  finanţarea insuficientă a activităţii medicilor de familie din bugetul de stat; contractul-cadru cu CJAS; aplicarea prevederilor noului Cod fiscal în activitatea cabinetelor private ale medicilor de familie; problema „Pacientul 21” – decontarea serviciilor medicale pentru o medie de doar 20 de pacienţi/zi; colaborarea deficitară cu primăriile; instabilitatea legislativă în domeniul sanitar; funcţionarea greoaie a sistemului informatic dedicat deţinătorilor de carduri de sănătate şi situaţia centrelor de permanenţă de pe raza judeţului”,

La proteste a luat parte şi Gabriel Munteanu, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din Bistriţa-Năsăud, mitingul fiind susţinut de de dr. Dănuţ Cocoi, preşedintele Colegiului Medicilor.

Reţeaua de medicină de familie înregistrează un adevărat declin în ultimii ani, ceea ce se reflectă şi în cifre. Concret, în 2016 s-a remarcat o diminuare a cabinetelor, fiind cu 123 mai puţine decât în 2015. „Cabinetele se închid pentru că nu sunt rentabile şi medicii aleg să îşi vândă afacerea şi să emigreze. Numărul cabinetelor este în scădere şi situaţia se va înrătutăţi. De vină e faptul că nu ne putem face meseria aşa cum trebuie. Ne-am săturat să spunem pacientului că nu se pot face diverse investigaţii, că nu-l putem ajuta”, a spus dr. Gabriel  Munteanu.

 

 

Consecinţele depopulării cabinetelor de medicină de familie se vor vedea în primul rând în mediul rural, unde funcţionează 40% din aceste instituţii medicale şi unde există doar 9% din spitalele ţării, restul de 91% fiind concentrate în mediul urban.    „În prezent, suntem singura reţea la care au acces toţi românii. Sunt 600 de localităţi fără medic de familie, ceea ce este îngrijorător. Dar reţeaua din rural se deşertifică iar accesul oamenilor de la sate la servicii se diminuează de la an la an”, mai spun medicii de familie, precizând că exodul medicilor şi-a pus amprenta şi asupra acestei specialităţi.

Cadrele medicale intenţionează să facă grevă generală pe 15 noiembrie.

 

- Advertisement -
- Advertisement -

Latest News

Starea de alertă a fost prelungită dar mai multe restricții au fost eliminate. Anunțul a fost făcut de Raed Arafat

Guvernul a decis, printr-o hotărâre, prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile pe întreg teritoriul României începând din data de 13 mai...

TENIS DE MASĂ: Trei medalii din care una de aur câștigate de sportivii bistrițeni la naționalele de la Câmpulung

Campionatul Național Individual juniori II a avut loc între 7 și 9 mai la Câmpulung, sportivii de la CSM Bistrița reușind să ocupe locuri...

În cazul depozitelor ilegale de deșeuri: Primăriile din  Monor și Dumitrița  amendate cu 5, respectiv 15.000 de lei. Subprefectul Decsei Attila: ”Doar cu amenzi...

Comisia pentru verificarea stării de salubritate a localităților, cursurile de apă și a căilor de comunicații din județul Bistrița-Năsăud s-a întrunit astăzi în sala...

Valul 3 aproape de final: 7 cazuri noi. Rata de incidență în Bistrița e de 0,91 și în județ de 0,82. Peste 74.000 de...

Valul 3 al epidemiei de Covid 19 pare să se apropie de final. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare,...
- Advertisement -

More Articles Like This

- Advertisement -