Locuitorii din zona BIG, care au discutat azi cu primarul Bistriței, Ovidiu Teodor Crețu, cu deputatul PSD de Bistrița, Doina Pană și consilierul local Camelia Tabără, găsesc rezolvare la problemele pe care le-au semnalat!
Punctual! Curățenia în parcul din vecinătatea Școlii Gimnaziale Nr.1, din spatele Bisericii Sfânta Ana și a locurilor de joacă pentru copii din zona Casa Albă – primarul Ovidiu Teodor Crețu va solicita operatorului de salubritate creșterea frecvenței cu care se intervine în zonă.
Reabilitarea termică a blocurilor, problema abordată de locuitorii de pe Independenței și Aleea Tineretului – primarul Ovidiu Teodor Crețu le-a explicat faptul că există deja pregătită documentația tehnică pentru 96 de blocuri, cu 4.424 apartamente, care vor intra în perioada următoare în reabilitare termică. Până în prezent au fost deja anvelopate 32 de blocuri de locuințe din Bistrița, totalizând 2.226 de apartamente, iar programul continua!