sâmbătă, iulie 11, 2020
2.8 C
Bistrița
More

    Primăria Târlişua a câştigat procesul pe care l-a intentat Curţii de Conturi!

    Must Read

    Primăria Târlişua a câştigat procesul pe care l-a intentat Curţii de Conturi – Camera de Conturi Bistriţa-Năsăud. În fapt, Curtea de Apel Cluj a admis recursul administraţiei locale împotriva sentinţei civile 404/10 mai 2017 pronunţată în dosarul 2247/112/2016 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

    Potrivit primarului Vlăduţ Purja, în 2016, Camera de Conturi Bistriţa-Năsăud a efectuat o misiune de audit financiar la Primăria Târluşua, verificând procedura de achiziţie publică pentru un contract de modernizare a unui drum comunal.

    „Este vorba despre drumul comunal Agrieş-Molişet, finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Ei au constatat că din punctul lor de vedere nu am respectat legislaţia privind achiziţiile publice şi că am adus un prejudiciu de 2,2 milioane lei, în fapt diferenţa dintre valorile propuse de ofertanţi. Era la doi ani după procedură, nu au fost contestaţii”, ne-a explicat primarul Vlăduţ Purja.

    Primarul Vlăduţ Purja a precizat că a fost făcută o acţiune în contencios administrativ împotriva Deciziei formulate de Camera de Conturi Bistriţa-Năsăud la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, unde a avut pierdut, însă în urma recursului de la Curtea de Apel Cluj a avut câştig de cauză.

    “Admite recursul declarat de reclamanta CT împotriva sentinţei civile nr. 404 din 10.05.2017 pronunţată în dosarul nr. 2237/112/2016 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud pe care o casează în tot, în sensul că: rejudecând admite acţiunea formulată de către reclamantă şi dispune anularea încheierii nr. 1813/14.10.2016, anularea în parte a Deciziei nr. 29/2016 în privinţa constatărilor cuprinse la punctul 5.1.4.1 din Raportul de audit financiar nr. 1931/15.07.2016, respectiv la pct. 4.1 al Procesului verbal de constatare. Respinge recursul împotriva încheierii din 25.04.2017. Obligă pârâta să achite reclamantei 19117,35 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 17.01.2018”, este soluţia de pe site-ul instanţei de judecată.

    - Advertisement -
    - Advertisement -

    Latest News

    Sorin Roșu Mareș: Partidul Puterii Umaniste merge pe forţe proprii în alegerile locale. Ușa umaniștilor rămâne deschisă pentru primarii ALDE

    Liderul interimar al PPU Bistrița-Năsăud, Sorin Roșu Mareș a confirmat astăzi faptul că umaniștii au decis să meargă pe liste proprii la...

    „Alianța pentru Bistrița-Năsăud” va merge pe liste comune la alegerile locale din 27 septembrie. Doar în 5 comune aceste liste vor fi separate dar...

    Liderii celor trei partide din cadrul ”Alianței pentru Bistrița-Năsăud”, Radu Modovan, Ioan Monița și Grigore Timoce, au decis...

    VIDEO- Deputatul IONUȚ SIMIONCA: Bistrița are nevoie de schimbare!

    M-am hotărât să candidez la Primăria Municipiului Bistrița pentru că știu că voi fi un bun gospodar. Principala...

    Silviu Rus este noul președinte PER Bistrița-Năsăud. Marius Conon , candidatul ecologist la primăria Bistrița

    Venit la Bistrița pentru a ”reîmprospăta” apele verzi ale Partidului Ecologist Român Bistrița-Năsăud, experimentatul Dănuț Pop, politician abil...
    - Advertisement -

    More Articles Like This

    - Advertisement -