Pr. Ioan Aurel Rus: Duminica după Nașterea Domnului- Sfântul arhidiacon Ștefan

Must Read

Fără Adrian Chivu, povestea Monicăi Csenger și ale medaliilor  ei de aur nu putea fi spusă acum…

Monica Csengeri (25 de ani),  din România, un fost om al străzii din Bistrița  a reușit o super performanță...

Tenis de masă: 5 medalii la Campionatul Național Individual de Juniori pentru sportivii bistrițeni

La acest final de săptămână,  Bistrița a găzduit  Campionatul Național Individual juniori  I la tenis de masă. Sportivii CSM...

49 de cazuri noi la 162 de teste. Incidența e puțin peste 4 la Bistrița și de 2,46 la nivel județean

Doar 49 de cazuri noi au fost raportate astăzi, din 17 martie și până acum fiind înregistrate 10.893 de...

„După plecarea magilor, iată, îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul și pe Mama Sa, fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca să-L omoare. Iar el, sculându-se, a luat noaptea Pruncul și pe Mama Sa și au plecat în Egipt. Și au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul prin prorocul: «Din Egipt am chemat pe Fiul Meu». Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte tare și, trimițând, a ucis pe toți pruncii care erau în Betleem și în toate hotarele lui, de doi ani și mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia Prorocul: «Glas în Rama s-a auzit, plângere și tânguire multă; Rahela își plânge copiii și nu voiește să fie mângâiată, pentru că ei nu mai sunt». După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, și i-a zis: Scoală-te, ia Pruncul și pe Mama Sa și mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viața Pruncului. Iosif, sculându-se, a luat Pruncul și pe Mama Sa și au venit în pământul lui Israel. Dar auzind că domnește Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, Iosif s-a temut să meargă acolo și, luând poruncă în vis, s-a dus în părțile Galileei. Și, venind, a locuit în orașul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin proroci, că Nazarinean Se va chema.”

Zis-a Domnul pilda aceasta: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie; a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el a plecat departe. Când s-a apropiat vremea roadelor, a trimis pe slujitorii săi la lucrători ca să ia partea lui de roade. Dar lucrătorii, punând mâna pe slujitori, pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. Din nou a trimis alţi slujitori, mai mulţi decât cei dintâi, şi au făcut acelora tot aşa. La urmă, a trimis la ei pe fiul său, zicând: Se vor ruşina de fiul meu. Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui. Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis. Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători? I-au răspuns: Pe aceștia răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la vremea lor. Zis-a lor Iisus: Oare n-aţi citit niciodată în Scripturi: «Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri»? De aceea vă spun vouă că Împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei. Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cel peste care va cădea ea, îl va zdrobi.”

Din clipa în care a auzit că Iisus se naște în Betleem, Irod turbează. Ca orice dictator care-și simte amenințată poziția de un rege nou. Chiar crede că Pruncul ce se naște în Cetatea lui David – pentru prietenii atotștiutori Betleemul chiar nu era o comunitate fără perspective ori fără istorie – îi va voi nenorocitul său scaun de rege așezat politic în planul jocului pe care Imperiul Roman îl făcea în vremea aceea în Orient. Cel care-și ucisese fiii să aibă liniște în domnie ucide și toți copiii de la doi ani mai în jos din hotarele Betleemului pentru a-și asigura acel soi de liniște pe care numai mintea bolnavă a unui dictator o putea închipui: liniștea prin teroare. Magii îl înfuriaseră. Nu se mai întorseseră prin Ierusalim să „raporteze” descoperirea Pruncului. E semn că dincolo de efortul urmării stelei către Răsărit dispuneau de intuiție, de darul de a intui în Irod gândul ucigaș. Și tot intuiție se vădește când Dumnezeu alege pe Iosif, cel despre care am povestit în meditația săptămânii trecute, drept om-înger păzitor Pruncului. Primind cuvânt în vis, Iosif, de-acum înțelepțit asupra nașterii Pruncului – mult mai mult decât contemporanii noștri de azi – ia pe acesta și pe mama Lui și fuge în Egipt. Nici azi nu ar fi o fugă ușoară dinspre Betleem spre țara lui Faraon. Mai ales că, în memoria colectivă a evreilor, țara spre care fuge Iosif cu Iisus nu este tocmai una cu amintiri frumoase. Captivi, sclavi în cel mai adevărat sens al cuvântului, a fost nevoie de intervenția lui Dumnezeu pentru ca poporul lui Israel să fie slobozit – trecând prin Marea Roșie, despărțită cu toiagul de către Moise prin lucrarea lui Dumnezeu – trecând de la robie la libertate. Iar acum libertatea Celui venit în Numele Domnului este prigonită de un rege israelit și menținerea ei obligă la fugă în Egipt, spațiul robiei ce părea fără sfârșit. Atent la cuvântul profeților, Matei Evanghelistul găsește în această fugă și apoi chemare a Fiului lui Dumnezeu din Egipt împlinirea cuvintelor din cartea Numeri (24, 8) și cartea profetului Osea (11, 1) care consemnează cuvintele: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”. Legând în secole chemarea Poporului lui Israel – Fiul lui Dumnezeu în mod comunitar – cu Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu Întrupat, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat.

Ce înțelegeau cei de atunci prin descrierea făcută de Matei și ne scapă azi? E simplu. Oamenii celei dintâi lecturi a acestui text știau Scripturile, nu speculau cu ele. Știau că Iisus Hristos nu va reprezenta doar pentru ei o realitate, ci era Dumnezeu, dincolo de toate celelalte cuvinte ale rostirii lor. Sigur că fuga în Egipt face din Hristos, de exemplu, un prototip al tuturor expaților plecați în căutarea siguranței vieții. Dar nu e doar atât. Este una dintre trăsăturile vieții Sale. Plecarea Sa se încheie fericit. Cu o revenire în cetatea Nazaretului. Efort de relocare a unui expat, de reinserție socială a unei familii venite din diaspora iudee? Da. Dar și o întoarcere Acasă – Iosif era încă în viață, iar viața lui se dusese în satul Nazaret, în comunitatea de tâmplari de acolo. Venirea în Nazaret, după moartea sângerosului Irod, dar cu ochii mijiți și spre Arhelau – fiul aceluia, care domnea în Iudeea – arată o dată în plus că Iisus ca Domn și Dumnezeu se întrupează în istoria noastră, pentru mântuirea noastră. Nu vine nici din întâmplare și nici într-un joc al hazardului. Nu vine într-o istorie particulară, într-un soi de rezervație christică, într-un laborator de mântuire. Ci vine în mijlocul oamenilor. Nu ocolește pericolele, ci le înfruntă. Magii și Iosif îi sunt păzitorii dintâi ai vieții Sale. Iar ceea ce-i unește este inteligența, curajul, fidelitatea asumării Pruncului. Asemeni Maicii Domnului. Care nu predă Pruncul altor părinți pentru a-L crește, nu se ascunde nicio clipă spunând că n-ar fi Maica sa. Nici atunci și nici astăzi. Când este cel puțin la fel de neînțeleasă ca atunci. Toate personajele-bărbați ale acestei drame, care se implică în susținerea celor dintâi zile pe care le are de împlinit Pruncul pe pământ – vor dispărea. Magii nu mai apar. Iosif o singură dată va mai fi prezent, pe când suindu-se la Ierusalim, după obiceiul sărbătorii, la sfârșitul acelor zile de praznic, Copilul Iisus a rămas în Ierusalim și părinții Lui nu știau (Luca 2, 43). Hristos rămâne însoțit de Maica Domnului să înfrunte o lume deloc comodă. Întruparea Sa nefiind un moft, cum pare unora, ci o atentă împlinire a voinței Tatălui Ceresc la plinirea vremii .

Din fuga aceasta în Egipt, pe care o prăznuim în prima Duminică după Nașterea Domnului, Tradiția păstrează o serie de momente și personaje care vor marca istoria vieții Mântuitorului. Tălharii care încearcă uciderea lui Iisus și a Părinților Săi – unul dintre tâlhari îl cumpără efectiv cu 30 de arginți și va fi regăsit de Hristos în temniță, cu o zi înainte de Răstignire, fiind cel care va fi pomenit apoi drept tâlharul pocăit. Înflorirea unui măr pentru a oferi Maicii hrană îndulcită și dăruitoare de izvor laptelui din care se hrănește Iisus. Sunt doar două din multele episoade ce însoțesc această fugă în Egipt. Dar unul din episoade rămâne extrem de important în contextul vieții noastre de astăzi. Tradiția ne spune că, intrați într-o cetate egipteană, idolii ce alcătuiau conținutul templului comunității aceleia s-au dărâmat prin cutremurare. Căderea idolilor dinaintea prezenței Dumnezeului celui Viu ar trebui să ne pună pe gânduri până astăzi. Un Iisus ce fuge pentru a nu fi ucis, fragil și firav ca orice prunc al lumii noastre, dărâmă idolii. Înmoaie inimi de tâlhar. Înflorește merii. Ce nu vedem astăzi? Care e meteahna lumii în care trăim de continuăm să-l umilim și să-l jignim pe Iisus și Maica Sa? Poate că nu vrem să recunoaștem, dar El este încă pericol pentru Irozii nebuniei politice. Încă mai face obiectul negoțului între tâlhari. Iar idolii născuți în templele noastre virtuale – libertăți, comunicare, mediere valorică, augmentare a drepturilor fără resort moral – sufocă scâncetul de bunăvoință prin care Pruncul transmite lumii că o iubește. Că nu a venit să facă niciun soi de concurență minților noastre, ci doar să le lumineze. Că nu vrea moartea păcătoșilor, ci să se îndrepte și să fie vii. Pentru viața noastră a venit. Pentru ca viața noastră să poată înfrunta irozii. Pentru ca viața noastră să aibă sens și în întoarceri, nu doar în fugi.

Sfântul Apostol și Arhidiacon Ștefan

Sfantul Stefan era iudeu de neam, din semintia lui Avraam. Marindu-se numarul crestinilor dupa intemeierea Bisericii si crescand numarul cererilor pentru diverse slujiri ale Apostolilor, au fost alesi din cadrul comunitatii, sapte barbati „plini de Duh Sfant si de intelepciune”. Acestia aveau menirea sa slujeasca atat in cadrul slujbelor religioase cat si sa supravegheze buna oranduiala la mesele comune. Primul dintre acestia a fost Stefan, iar ceilalti sase sunt: Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena si Nicolae. Rolul lor in Biserica primara depasea cu mult rolul pe care il iau diaconii in zilele noastre. Ei predicau cuvantul Evangheliei, botezau si ajutau la desfasurarea cultului apartinand organelor de conducere ale Bisericii din Ierusalim.

Sfantul Stefan cunostea foarte bine Scriptura si propovaduia cu multa putere pe Hristos. Saducheii si fariseii au pus niste barbati sa spuna ca L-au auzit rostind cuvinte de hula impotriva lui Moise si a lui Dumnezeu. In vremea aceea, blasfemia era pedepsita cu moartea. Ajuns in fata sinedriului, i-a infruntat pe judecatori, iar acestia au cerut ca Stefan sa fie ucis cu pietre. In acele momente, Sfantul Stefan a avut o viziune in care l-a vazut pe Hristos „stand de-a dreapta lui Dumnezeu. Si a zis: Iata vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu.“ (Fap. Ap. 7.56)

Pentru ca exista obiceiul ca cei omorati cu pietre sa nu fie inmormantati in cavoul familiei, se crede ca a fost pus in mormantul unui crestin.

Moastele sale au fost descoperite in anul 415.

Sfantul Apostol Stefan, cel dintai martir al Bisericii lui Hristos, este primul model de jertfa crestina pentru toti.

Este de menționat că la aflarea moaștelor Sfântului Întâi Mucenic a avut loc un cutremur mare, iar moaștele au umplut de mireasmă pe cei care se aflau în acel loc și auzeau glasurile îngerești spunând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Odată aduse moaștele Sfântului la Constantinopol, acestea au fost depuse în biserica ridicată de Sfântul Constantin cel Mare în cinstea sfântului.

Tradiția spune că, la Biserica Sfântul Ștefan – Saframpolis (fostă Theodoroupolis), din regiunea mai largă a Pontului, împărăteasa Evdochia, soția lui Teodosie al II-lea, mergând la Ierusalim și aducând cu ea spre ocrotire, pentru că era bolnavă, sfintele moaște (piciorul Întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan) și înnoptând pentru o noapte într-un așezământ lângă Saframpolis, i s-a arătat în vis Sfântul și i-a descoperit că îndată ce va ajunge aproape de Saframpolis și se va spăla (cu apă) de la izvorul vindecător care era acolo, se va face bine.

Într-adevăr, Evdochia a primit vindecare. De aceea, Împărăteasa Evdochia a dăruit Bisericii din Saframpolis sfintele moaște pe care le avea cu ea, moaște ce se păstrează până astăzi nestricate în noua biserică a Sfântului din Saframpolis, din Nea Ionia, Attiki. Aceste moaște au fost aduse de refugiați în perioada 1922-1924 și reprezintă izvor de sfințire și vindecări din harul Întâiului Mucenic și Arhidiaconului Ștefan pentru creștinii Sfintei Mitropolii de Nea Ionia, Filadelfia, Iraklion și Chalkidona.

Legat adânc de tot ce-mi are glia,

Pe-acest pământ de cremene şi vis,

Îmi e mai drag un sat din România

Decât oricare Londră sau Paris.

            Nu dau o seară-n ţara mea domnească

Pe tot ce este-n alte ţări mai sfânt,

Cum nu dau doina si colinda românească

Pe nici un cântec care-i pe pământ.

             Pământule rodnic, pământule sfânt,

Tu, care-mi eşti leagăn, cămin şi mormânt,

Ridică spre focul aceloraşi stele

Credinţele tale, credinţele mele.

               Evlavie ţie pământule bun,

În sânul tău doarme trecutul străbun,

Păstrând pietre scumpe din vremile-acele

Comorile tale, comorile mele.

               Când gemi sub copite de cai frământat,

De graniţi duşmane adânc sfâşiat,

Se zbat în mânia furtunilor grele

Durerile tale, durerile mele.

                 Învolbură-n mine viteze puteri,

Iar când voi fi vrednic ţărâna să-mi ceri,

Pe groapa-mi uitată să creşti viorele

Iubirile tale, iubirile mele.

                Din clopotul inimii stinse să-mi faci

Umbroase coroane de falnici copaci,

Prin mândrele vârfuri să urci către stele

Nădejdile tale, nădejdile mele.

                     de Ion Alexandru

- Advertisement -
- Advertisement -

Latest News

Fără Adrian Chivu, povestea Monicăi Csenger și ale medaliilor  ei de aur nu putea fi spusă acum…

Monica Csengeri (25 de ani),  din România, un fost om al străzii din Bistrița  a reușit o super performanță...

Tenis de masă: 5 medalii la Campionatul Național Individual de Juniori pentru sportivii bistrițeni

La acest final de săptămână,  Bistrița a găzduit  Campionatul Național Individual juniori  I la tenis de masă. Sportivii CSM Bistrița au câștigat 5 medalii...

49 de cazuri noi la 162 de teste. Incidența e puțin peste 4 la Bistrița și de 2,46 la nivel județean

Doar 49 de cazuri noi au fost raportate astăzi, din 17 martie și până acum fiind înregistrate 10.893 de îmbolnăviri cu Sars-Cov 2. Încă...

VIDEO- EPISODUL 1: Pădurea Codrișor plină de gunoaie și tratată cu spatele de bistrițeni

”Pădurea” Codrișor a ajuns un fel fe hazna a unora și esta tratatp cu spatele de foarte mulți dintre noi. Nu este prima dată...

Pr. Ioan Aurel Rus- Cospect duminical: Duminica a 4-a din Postul Mare, a Sfântului Ioan Scărarul

  „În vremea aceea a venit un om la Iisus, zicându-I: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Şi, oriunde-l...
- Advertisement -

More Articles Like This

- Advertisement -