Pr. Ioan Aurel Rus: Conspect duminical- Duminica dinaintea Botezului Domnului

Must Read

ALEXANDRU PUGNA, noul manager interimar al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud

Angajații Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud s-au întrunit astăzi, 14 aprilie 2021, la Sala „Valeria Peter Predescu” a Cinematografului...

Premierii Coaliției și Gheneralull  de la Cotroceni

Demiterea în lacrimi a ministrului, singurului ministru care a început curățenia în Ministerul Sănătății, așa zice Barna, vicepremierul cu...

Consiliul Județean va continua să finanțeze GLORIA 2018. Din păcate, fotbalul bistrițean va trebui să se descurce singur

Președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, a dat astăzi o veste proastă iubitorilor de fotbal: Consiliul Județean nu poate suporta...

„Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, precum este scris de proroci: «Iată, Eu trimit pe îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui». loan boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor. Şi ieşeau la el tot ţinutul Iudeei şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele. Iar loan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică. Şi propovăduia, zicând: Vine în urma mea Cel ce este mai puternic decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor. Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt.”

 Apostol-II Tim.4,5-8-„Fiule Timotei, fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de evanghelist, slujba ta fă-o deplin! Că eu de-acum mă jertfesc şi vremea despărţirii mele s-a apropiat. Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui.”

Domnul vine în lume ca să vindece lumea, să o reînnoiască şi să o învie din morţi. Cum vine El? El vine ca un Ocârmuitor, a Cărui armată merge înainte şi după El. Mulţimea cerească se îngrămădeşte în jurul Lui, înainte şi în urmă. Te-ai putea aştepta să vezi un fiu de împărat în mătase şi în purpură – dar vezi acest Prunc, născut în peştera unui păstor şi înfăşat într-o iesle de vite!

Dar unde este armata Lui? – te vei întreba. Se află în jurul Lui, în spate şi înainte. Ei sunt mulţimile de îngeri minunaţi, care văd în Hristos pe Ocârmuitorul şi pe Împăratul lor. Ei ar dori să-L poarte în carul de luptă al heruvimilor, dar El nu va face aceasta – şi numai El singur ştie de ce nu va face aceasta – El şi Tatăl Său şi Sfântul Duh.

Mulţimea îngerilor ar dori să-L îmbrace în soare, să-L împodobească cu stele şi să-L încingă cu curcubeie, dar El nu va face aceasta şi numai El singur ştie de ce. Îngerii ar dori să-I vestească sosirea cu trâmbiţe; ei ar vrea, cu tăria şi puterea lor, să deschidă  ochii tuturor oamenilor de pe pământ dintr-o dată, ca ei să-L poată vedea şi cunoaşte pe Domnul lor; îngerii ar dori – şi le-ar sta lor în putinţă aceasta – să dea glas lemnului şi pietrei şi apei şi aerului, ca întreaga natură să-L poată aştepta cu strigarea: „Osana! Osana!”, dar El nu va face aceasta şi numai El singur ştie de ce.

Acum şi noi ştim de ce El nu va face aceasta. El are această slavă întreagă în veşnicie. Dar El Se pogoară acum pe pământ în albia timpului, în temniţa păcatului şi a morţii, acolo unde fraţii Săi fără de număr plâng şi gem, având strâmbă judecată din pricina păcatelor lor, prăbuşindu-se în moarte.

El a intrat în tabăra vrăjmaşului şi luând chip de rob, întocmai ca şi alţi robi, lucrează cu chibzuinţă şi înţelepciune pentru a prinde şi a lega pe cei ce ocârmuiesc temniţele şi pentru a-i slobozi  pe fraţii Săi robi, ridicându-i în Împărăţia lui Dumnezeu şi a îngerilor fără de moarte.

Aceste cete de îngeri, Lui îi erau pururea văzute, dar, pentru alţii, aceştia străluceau doar ici şi colo, ca nişte scăpărări de lumină ce vine de la soare, de după nori groşi. În viaţa Sa pământească, au existat în principal trei începuturi.

Unul a fost însemnat de zămislirea şi naşterea Sa, al doilea, de botezul Său şi al treilea de Învierea SaPrimul început arată venirea Sa în lume, al doilea, propovăduirea Sa în lume prin cuvânt şi faptă (căci El şi pe vremea când era copil propovăduia şi făcea minuni, dar aceasta se făcea în taină, nespus şi nevăzut) şi al treilea, întemeierea Împărăţiei Sale fără de moarte.

În vremea primului şi ultimului început, îngerii s-au făcut văzuţi şi altora. La cel de-al doilea început, la botezul Său, S-a arătat Sfânta Treime în întregul Ei. Dar cel de-al doilea început a avut ca părtaş un înger. S-a arătat un înger: nu un înger fără de trup, ci un om cu numele Ioan, fiul preotului Zaharia şi al femeii sale Elisabeta. El nu era înger ca alţi îngeri, ci a fost numit înger de către proorocul: „Iată, Eu trimit pe îngerul meu şi va găti calea înaintea feţei Mele” (Maleahi 3, 1).

Cu această proorocire îşi începe Evanghelia sa, sfântul Evanghelist Marcu. Şi aceasta este o taină minunată. Fiecare dintre Evanghelişti foloseşte un anumit început. Evanghelistul Ioan începe din veşnicie. Matei începe de la Avraam; Luca începe cu naşterea Mântuitorului pe pământ; Marcu începe cu botezul în râul Iordanului.

De ce nu încep toţi Evangheliştii la fel? Spuneţi-mi atunci, unde se află acest început unic al lui Iisus Hristos? Este greu să vorbeşti despre începuturile unui lucru lipsit de viaţă, dar este cu atât mai greu să vorbeşti despre un om viu, fără să vorbeşti despre Dătătorul de viaţă, de la care întreaga viaţă şi-a primit începutul.

    În realitatea pe care ne-o înfăţişează Evangheliştii şi în fiecare dintre noi, se află aceste patru începuturi, pe care le pricepem fie cu mintea, fie cu simţirea. Unul este începutul nostru întru Dumnezeu, următorul se află în strămoşii noştri, al treilea, în părinţii noştri şi al patrulea, la vremea când începem să arătăm cea mai mare lucrare a noastră în această lume.

   Dar Hristos are un al cincilea început, în legătură cu fiecare dintre noi. Cu alte cuvinte, începutul lui Iisus Hristos şi Fiul lui Dumnezeu şi al Evangheliei Sale pentru noi este atunci când El vine la viaţă în inimile şi minţile noastre, ca singur Mântuitor al nostru; când El încetează să mai fie în lăuntrul nostru doar o lampă aurie, neaprinsă, plină cu ulei şi care, fiind aprinsă, începe să lumineze şi să încălzească întreaga noastră fiinţă; atunci El începe să fie pâinea noastră zilnică, fără de care nu petrecem nici măcar o singură zi; atunci când El începe să fie pentru noi de mai mare preţ decât întreaga lume, decât toate lucrurile cele bune, decât rudeniile şi prietenii, şi mai scump decât însăşi viaţa noastră pământească.

    Acesta este, pentru noi, adevăratul început al lui Iisus Hristos. Numai atunci ne va sta în putinţă să înţelegem celelalte patru începuturi pomenite de către cei patru Evanghelişti. Evanghelistul Marcu îşi începe Evanghelia sa cu începutul propovăduirii în lume a lui Hristos şi preoţia Sa în lume. Şi el îndată întăreşte profeţia proorocului Maleahi despre Ioan Înaintemergătorul, ca înger care va merge înaintea feţei Domnului.

    De ce proorocul şi Evanghelistul îl numesc pe Ioan înger, când el nu era înger, ci om? Mai întâi pentru că Ioan a fost, în viaţa sa, ca un înger ceresc, dintre toţi oamenii, apropiindu-se cel mai mult de viaţa îngerilor. În al doilea rând, pentru că trebuia să fie limpede învăţătura, că scopul preoţiei pământeşti a lui Hristos era de a face îngeri din oameni – din oameni muritori şi păcătoşi, din oameni după firea lor înrobită, de a face fiinţe libere în mod firesc, fără de moarte şi fără de păcat, întocmai ca sfinţii îngeri din cer.

În ce fel era Ioan ca un înger? Mai întâi, în ascultarea sa faţă de Dumnezeu; în al doilea rând, în libertatea sa faţă de lume şi în al treilea rând, în lipsa sa de griji pentru viaţa sa trupească.

Cea dintîi este de cea mai mare însemnătate pentru lume, a doua decurge din prima şi a treia din a doua. Îngerii sunt ascultători desăvârşiţi faţă de Dumnezeu. În fiecare zi, tainele de negrăit ale înţelepciunii, puterii şi iubirii lui Dumnezeu li se dezvăluie şi ascultarea lor faţă de Ziditorul lor nu este silită, ci izvorăşte din bucurie şi smerenie.

    Şi Sfântul Ioan a făcut ascultare desăvârşită faţă de Dumnezeu de la vârsta cea mai fragedă. Născut din părinţi trecuţi cu vârsta, el a rămas devreme fără de părinţi, fiind lăsat în grija lui Dumnezeu ca singur Părinte al său, singurul său sprijin şi singura lui iubire. Tatăl său a fost preot şi probabil că prin aceasta şi-a întărit cunoaşterea lui Dumnezeu.

     Ioan era ca un înger din cer, simţindu-se liber faţă de lume şi faţă de oameni. Lumea era ca ţărâna pentru el, mâniindu-se uneori faţă de unii sau de alţii, rămânând totuşi doar ţărâna. Pentru el, oamenii erau o turmă aflată în neorânduială, care se pierduseră de păstorul lor.

    De aceea Ioan s-a mâniat nepătimaş împotriva înţelepţilor Ierusalimului, înaintea cărora lumea se închina ca în faţa idolilor: „Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie?” (Luca 3, 7) şi l-a mustrat pe Irod pentru toate relele pe care le-a făcut .Ioan nu a ţinut seama de nimeni decât de Dumnezeul Cel viu şi de voia Lui cea sfântă. El nu făcea nici o deosebire între oameni, nici după hainele lor, nici după cinstea şi puterea lor, învăţătura lor, bogăţia ori vârsta lor – el îi deosebea numai după sufletul lor. Ochii lui nu-i vedeau pe oamenii cei trupeşti, ci sufletele lor goale, care se ascund ochilor celorlalţi prin învelişul trupului. O asemenea libertate faţă de lume şi faţă de oameni o au numai îngerii lui Dumnezeu şi pentru aceasta proorocul l-a numit înger.

    Aşa cum au trăit toţi sfinţii bărbaţi, nu printr-o înţelepciune adunată din cărţi, ci încercând aceste realităţi, tot aşa a trăit şi Sfântul Ioan. El a învăţat să fie liber de griji faţă de viaţa sa trupească, nu citind cărţi şi ascultând bărbaţi înţelepţi care „spun”, dar nu „spun cum”, ci făcându-şi obiceiul de a fi liber de griji.El postea şi a văzut că omul poate trăi nu numai fără toate acele mâncăruri care pricinuiesc dureri, dar şi fără pâine. Ioan s-a hrănit cu „lăcuste” şi cu miere sălbatică, „lăcustele” găsindu-le prin puţina vegetaţie a pustiei şi „mierea sălbatică” era mierea amară a albinelor sălbatice.

    Ioan nu şi-a făcut griji nici pentru, unde să locuiască, nici pentru, ce să îmbrace. Sălaşul său era pustia, acoperită de bolta cerească şi avea straie din păr de cămilă şi cingătoare din piele. Şi Ilie era încins cu o cingătoare din piele, semnificând moartea patimilor şi graba de a împlini Voia lui Dumnezeu. Şi încălţăminte? Şi fes?

Dacă mergi destul de mult fără papuci, picioarele devin ca papucii. Şi dacă mergi destul de mult cu capul descoperit sub bolta înstelată, cununa mare de stele devine mai potrivită podoabă a capului decât un fes strâns pe cap. El a văzut sufletul său, înveşmântat mai degrabă în mantii strălucitoare ca soarele, aparţinând îngerilor din cer, decât în stricăciunea trupească – probabil că el, ca şi Apostolul Pavel, nu ştia dacă se afla în trup sau în afara trupului .

    Sfântul Ioan era liber de toate grijile pământeşti. El avea grijă numai de sufletul lui şi de voia lui Dumnezeu, care era singura lege şi singurul cârmuitor al sufletului său. În aceasta, el era întocmai ca şi îngerii din cer şi pentru aceasta proorocul l-a numit înger.

Sfântul Grigorie Teologul spune: „Ostenitorul, slăbindu-şi trupul îşi slăbeşte păcatul; el se străduieşte să ajungă fără trup, omorându-şi ceea ce este muritor prin ceea ce este fără de moarte”.

Mai sunt şi alte proorociri cu privire la Sfântul Ioan. Marele prooroc Isaia l-a numit un glas care strigă: „În pustiu gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Sale” ( Isaia 40, 3). În timp ce proorocirea de mai înainte arată mai mult firea Sfântului, aceasta arată la chipul lucrării sale, al menirii sale.Prin „pustie” înţelegem, mai întâi, deşertul de dincolo de Iordan, de unde a venit puternicul Înaintemergător al lui Hristos… .

    Prin „pustie”, mai înţelegem întreaga lume şi întreaga istorie a lumii, cuprinsă de stricăciunea păcatului ca de tuberculoză. Înaintemergătorul a fost prima rândunică a unei primăveri noi. Dar el nu a fost nici soarele strălucitor de primăvară, nici mireasma primăverii, nici cântarea de primăvară – el a fost numai trâmbiţaşul, care a trezit pe cei care dormeau somnul cel lung al iernii. El a fost numai vestitorul primăverii, Domnul Hristos fiind Primăvara însăşi.

    Ce se înţelege prin „gătiţi calea Domnului” este lămurit mai departe de către proorocul Isaia în aceste cuvinte: „Toată valea să se umple şi tot muntele şi dealul să se plece” (Isaia 40, 4). Aceasta înseamnă: tot ceea ce tu crezi că este josnic şi de lepădat, se va ridica în înălţimi şi tot ceea ce crezi că este măreţ şi  puternic se va coborî. Sau, cu alte cuvinte: ai gândit că Dumnezeu este ca o vale joasă, deşi El este cea mai mare înălţime; şi tu ai gândit că lumea materială se află la cea mai mare înălţime, pe când ea este josnică, un scăunaş la picioarele lui Dumnezeu.

Păcatul a răsturnat întreaga lume cu susul în jos. Lepădaţi păcatul şi lumea va sta din nou drept în picioare.Aşadar, pocăiţi-vă şi mărturisiţi-vă păcatele şi botezaţi-vă cu botezul pocăinţei pentru iertarea păcatelor.

Ioan a botezat în pustie şi a propovăduit botezul pocăinţei pentru iertarea păcatelor. În ce chip este Ioan înaintemergătorul lui Hristos? Numai în felul acesta: că a apărut în lume cu câteva luni înaintea lui Hristos? Nu; ci prin propovăduirea şi preoţia sa, prin care a pregătit oamenii să aştepte venirea lui Hristos.

    Întreaga sa propovăduire era o chemare a oamenilor la pocăinţă; toată preoţia sa era botezul pocăinţei, pentru iertarea păcatelor. Această pocăinţă, pe care o propovăduia Ioan, trebuie să aibă loc înaintea mărturisirii păcatelor; botezul  pe care îl săvârşea Ioan urmează iertării păcatelor.Pocăinţa, mărturisirea şi botezul cu apă erau săvârşite de către Ioan, dar iertarea păcatelor nu se afla în puterea sa. Numai Hristos putea ierta păcatele. Chiar Ioan a recunoscut şi a spus aceasta zicând: „Eu vă botez cu apă…dar…El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (Luca 3, 16).

    Ioan le strigă fariseilor, saducheilor şi cărturarilor mândri ai Ierusalimului, care sunt lăudaţi, fiind urmaşi ai lui Avraam: „Nu începeţi a zice în voi înşivă: Avem tată pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam” (Luca 3, 8). Gândurile păcătoase şi cugetarea păcătoasă lăuntrică sunt rădăcina răului ascuns din om, de la care urmează tot păcatul slobod. La ce ajută cuvintele de pocăinţă, dacă un om continuă, în inima lui, să gândească şi să vorbească rău?

Gândurile rele şi cuvintele urâte din lăuntrul nostru nu sunt numai gânduri şi vorbe, ci fapte rele, înainte de a se arăta ele în afară ca fapte rele. Un şarpe cu venin în dinţi este un şarpe veninos, indiferent dacă muşcă sau nu; chiar şi atunci când nu muşcă tot şarpe veninos este şi nu un porumbel nevinovat.

Astfel, Ioan îi învaţă pe „cărturarii” îndărătnici ai Ierusalimului, că ei ar trebui să arate în cărţile lor, pocăinţa lor cea curată. Şi cea mai mare lucrare pe care ar putea-o face aceşti oameni mândri şi dispreţuitori faţă de alţi oameni, ar fi să se lepede de gândirea lor semeaţă şi de zicerea din inima lor, că ei sunt copiii lui Avraam.

    Ioan spune vameşilor despre alte roade de pocăinţă, nimerite pentru felul lor rău de a se îmbogăţi, luând de la oameni mai mult decât măsura pe care o cerea legea. Acest obicei s-a înfipt adânc în inima lor, aşa că ei, prin bogăţiile pe care le dobândiseră, erau la fel de mândri cum erau înţelepţii Ierusalimului de înţelepciunea lor; atât unii, cât şi alţii se bizuiau pe nedreptate.

    Ce îi sfătuieşte Ioan pe soldaţi să facă? „Să nu asupriţi pe nimeni, nici să învinuiţi pe nedrept şi să fiţi mulţumiţi cu solda voastră” (Luca 3, 14). Iarăşi, leacul potrivit pentru boală. Un om înarmat nu este pregătit decât pentru război. Armele îl îndeamnă la aceasta. Pentru a săvârşi o faptă de război, el trebuie să plăsmuiască o închipuire pentru îndreptăţirea acesteia, atât pentru propria sa conştiinţă, cât şi pentru lume: de aici, înseamnă că un om înarmat obişnuieşte să defăimeze pe alţii şi se plânge că primeşte bani puţini. Pentru ca pocăinţa unui soldat să dea roadă îndelungată, el trebuie să se lepede de aplecările sale cele rele: război, defăimare şi nemulţumire pentru leafa sa.

     Ioan a recunoscut şi a mărturisit cu smerenie: „Cel Care vine după mine, Care înainte de mine a fost şi căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei” (Ioan 1, 27).

    Hristos vine să-i înveţe pe oameni smerenia, pe care ei o uitaseră şi ascultarea, pe care ei o încălcaseră. El ne dă o pildă desăvârşită de smerenie şi ascultare faţă de Tatăl ceresc. Şi Înaintemergătorul Său ne învaţă prin pildele sale de smerenie şi ascultare – prin smerenia şi ascultarea sa, fără de păcat faţă de Hristos.

COLIND PENTRU MAMA

În seara asta Moș Crăciun,am să te rog fierbinte,

Atunci când treci prin satul meu,ieși mamei înainte,

Nu mă-ntreba,ai s-o cunoști,că mama-i numai una,

Cu ochii triști ea stă privind, la poartă-n totdeauna.

     Cu chipul ei veșnic senin,nu plânge,doar oftează,

Se roagă-ncet ca să mă-ntorc ,măcar de Bobotează,

Tare-aș fi vrut să pot veni de sfânta sărbătoare,

Să te colind măicuța mea,să-ți treacă dorul mare.

     Dar știi și tu măicuța mea ,că-mi este dor de tine,

Dar fac ce pot și voi veni , Crăciunul care vine,

Așa că nu te supăra și iartă-mă acum,

Dacă îți trimit un colind,prin Bunul Moș Crăciun,

    Iisus Fiul lui Dumnezeu să m-i te aivă-n pază,

Și până vin acasă eu,să m-i te țină trează.

- Advertisement -
- Advertisement -

Latest News

ALEXANDRU PUGNA, noul manager interimar al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud

Angajații Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud s-au întrunit astăzi, 14 aprilie 2021, la Sala „Valeria Peter Predescu” a Cinematografului...

Premierii Coaliției și Gheneralull  de la Cotroceni

Demiterea în lacrimi a ministrului, singurului ministru care a început curățenia în Ministerul Sănătății, așa zice Barna, vicepremierul cu miros de aroganță până la...

Consiliul Județean va continua să finanțeze GLORIA 2018. Din păcate, fotbalul bistrițean va trebui să se descurce singur

Președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, a dat astăzi o veste proastă iubitorilor de fotbal: Consiliul Județean nu poate suporta din bugetul pe 2021 o...

Bugete de criză pentru instituțiile de cultură din cadrul Consiliului Județean: ” Cheltuieli salariale reduse în 2021 pentru toată lumea”, anunță președintele Radu Moldovan

Proiectul șefului grupului PNL din cadrul Consiliului Județean, Ioan Zăgrean cu privire la reducerea cheltuielilor făcute de instituțiile de cultură, este deja prins în...

Bugetul Consiliului Județean 2021- Radu Moldovan: ” Peste 300 de milioane de lei merg spre investiții. E o sumă istorică într-o perioadă de pandemie”

Sala de ședințe a Consiliului Județean a fost astăzi gazda unei conferințe de presă susținute de Executivul Consiliului Județean pe tema bugetului acestei instituții...
- Advertisement -

More Articles Like This

- Advertisement -