Pr. Ioan Aurel Rus: Conspect- Botezul Domnului

Must Read

Fără Adrian Chivu, povestea Monicăi Csenger și ale medaliilor  ei de aur nu putea fi spusă acum…

Monica Csengeri (25 de ani),  din România, un fost om al străzii din Bistrița  a reușit o super performanță...

Tenis de masă: 5 medalii la Campionatul Național Individual de Juniori pentru sportivii bistrițeni

La acest final de săptămână,  Bistrița a găzduit  Campionatul Național Individual juniori  I la tenis de masă. Sportivii CSM...

49 de cazuri noi la 162 de teste. Incidența e puțin peste 4 la Bistrița și de 2,46 la nivel județean

Doar 49 de cazuri noi au fost raportate astăzi, din 17 martie și până acum fiind înregistrate 10.893 de...

„În vremea aceea a venit Iisus din Galileea la Iordan, către Ioan, ca să fie botezat de el. Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuiță să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine? Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat. Iar după ce S-a botezat Iisus, în clipa când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Ioan a văzut Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată, un glas din ceruri care a zis: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit.”

„Și se va arăta slava Domnului și tot trupul o va vedea căci gura Domnului a grăit.” (Isaia 40:5)

Când s-au arătat la Iordan proorocul și Stăpânul, proorocul a atras atenția mai mult decât Stăpânul. Ioan Înaintemergătorul părea mai tainic și mai mare decât Domnul Hristos. Domnul Hristos Își ascundea slava Sa și măreția sub două învelișuri groase: unul era trupul omenesc și celălalt era smerenia. Așa încât oamenii nici nu L-au băgat în seamă, nici nu L-au recunoscut, în timp ce ochii tuturor puterilor cerești erau așezați pe El mai mult decât pe întreaga lume zidită. Înveșmântat în trup adevărat și în smerenie curată, Domnul Hristos a venit din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el. (Matei 3:13).

Minunat este Dumnezeu întru lucrările Lui! Prin toate lucrările Sale, El ne învață smerenia și ascultarea. El Se ascunde în spatele lucrărilor Sale, tot așa cum soarele se ascunde noaptea în spatele strălucirii stelelor, tot așa cum o privighetoare se ascunde în tufe în spatele cântecului său.

    El dă lumină soarelui și soarele strălucește de parcă ar avea lumina de la sine, pe când faptul este că lumina lui Dumnezeu se trece cu vederea.

    El dă glas tunetului Său și vânturilor Sale și acestea se aud; dar El nu se aude.

    El dă frumusețe munților Săi și pajiștilor Sale și ele strălucesc de frumusețe, ca și cum ar fi de la ele, pe când frumusețea lui Dumnezeu rămâne ascunsă ca o taină.

    El dă frumusețe și mireasmă florilor câmpului și acestea o răspândesc în jurul lor ca și cum ar fi de la ele; nebăgându-se în seamă că această mireasmă este a lui Dumnezeu.

    El dă putere fiecărei făpturi și fiecare făptură se împodobește în fața celorlalte, fălindu-se cu puterea, ca și cum ar fi a sa; pe când puterea nemăsurată a lui Dumnezeu nici nu se împodobește, nici nu caută a fi băgată în seamă.

    El dă minte din mintea Sa oamenilor și oamenii cugetă și gândesc ca și cum ar fi cu mințile lor; pe când mintea lui Dumnezeu rămâne în pace desăvârșită, întorcând spatele laudei lumii.

Astfel ne învață Dumnezeu smerenia. Tot ceea ce face El, face atât potrivit firii Sale, cât și pentru oameni, ca omul să se rușineze și să se facă conștient de mândria sa prostească; ca omul să nu se dea mare, neavând nici o lucrare bună a sa; ci să lase faptele să vorbească pentru sine și el să se ascundă în spatele lor, așa cum Dumnezeu stă tăinuit în spatele lucrărilor Sale, fără să fie văzut ori auzit, așa cum merge un păstor în spatele turmei sale mari. Minunat este Dumnezeu, Care ne învață astfel smerenia!

    Omul seamănă într-o zi, dar Dumnezeu Se îngrijește de sămânță vreme de o sută de zile, păzind-o, încălzind-o, dându-i viață și ridicând-o încetișor din pământ ca un firicel, împodobind firicelul cu mugurași și apoi o coace, până când omul merge din nou la câmp, petrecând o zi sau două ca să strângă grânele și să le transporte cu căruța la hambarul său.

    Corbul își clocește puii și apoi îi părăsește, nemaiîngrijindu-se de ei. Dar Dumnezeu ia asupra Lui pe acești pui neștiutori, slujindu-le și purtându-le de grijă cu ascultare, ziua și noaptea. Peștele își depune icrele și pleacă, dar Dumnezeu rămâne, ca să scoată peștișori din icre și ca să le supravegheze hrănirea și creșterea lor. Orfani fără de număr, atât de la oameni, cât și de la animale, nu ar rămâne în viață dacă Dumnezeu nu ar avea grijă de aceștia. Dumnezeu Își supraveghează întreaga Sa zidire zi și noapte, ascultându-le cererile și dându-le ceea ce le este de folos.

    Ioan era cel mai însemnat om al zilei. Hristos nu era cunoscut nimănui și, chiar atunci când L-au cunoscut, oamenii păcătoși Îl socoteau pe Ioan mai mare decât El. Oamenii se adunau în jurul lui Ioan din toate categoriile, simpli și învățați, săraci și bogați. Ioan atrăgea atenția atât prin înfățișarea sa din afară, cât și prin viața sa pustnicească din pustie și prin cuvintele sale cu înțeles tainic. Nu se strângeau mulți în jurul lui Ioan din pricina păcătoșeniei lor ori din dorința de pocăință, cât din iscodire, ca să vadă și să audă un om care nu era obișnuit. Deșartă iscodire

    Hristos nu a stârnit iscodire. În mijlocul mulțimii, El mergea fără grabă către Iordan. El nu avea nimic care să atragă privirea oamenilor și nimeni nu-I dădea nici o atenție. Înfățișarea Sa nu avea ceva aparte, ca aceea a lui Ioan, nici viețuirea Sa nu era atât de bogată în osteneli pustnicești.

    „Mielul lui Dumnezeu!” Cu aceste câteva cuvinte a vădit Înaintemergătorul smerenia și ascultarea Domnului Hristos. El este smerit ca un miel, și ascultător ca un miel – atât smerenia cât și ascultarea fiind îndreptate spre Dumnezeu. De aceea spune el: „Mielul lui Dumnezeu”. El merge cu sfială și smerenie ca un miel și, tot ca un miel, merge la păscut și moare cu aceeași încredere în păstorul său, așa încât Hristos merge oriunde Îl îndrumă Tatăl Său din cer: către nașterea într-o peșteră, către botezul din Iordan, către moartea pe Cruce – toate cu aceeași consimțire și încredere.

   Dar, la cuvintele „Mielul lui Dumnezeu”, Ioan le adaugă pe acestea: „Cel ce ridică păcatul lumii”. Cum ridică Hristos păcatul lumii asupra Lui? Prin dragostea Sa și jertfa Sa, una fiind nedespărțită de cealaltă; căci nu există dragoste adevărată fără jertfă, și nici o jertfă adevărată fără dragoste. În dragostea Sa, Hristos a coborât în această lume materialnică și S-a îmbrăcat în trup de carne supus ispitei.

    Această lume nu este curată și frumoasă și minunată așa cum era înainte de păcatul lui Adam. Ca urmare a păcatului, această lume a luat chip materialnic întunecos, ascuns și îl poartă așa până în zilele noastre. Lumea aceea luminoasă s-a schimbat într-o lume a prostiei și întunecimii; lumea curată s-a făcut necurată; lumea frumoasă s-a făcut strâmbăcioasă și urâtă; lumea liniștită s-a făcut războinică. În această lume a venit Prealuminatul, Preacuratul, Preaminunatul și Preadulcele Iisus.

    El a făcut aceasta, mai întâi, luându-și trup așa cum se făcuse acesta după primul păcat al omului; în al doilea rând, prin venirea Sa pe pământ din dragoste, ca să împlinească toate legile care fuseseră date omului după păcat. Cu toate că El nu trebuia să dea ascultare acestor legi, El a venit pe pământ pentru a le împlini pe toate: atât legile date firii, cât și legile date omului.

    Cu alte cuvinte: El a preluat asupra Lui împlinirea tuturor legilor și a făcut aceasta cu ascultare și lesniciune, în aceeași măsură în care oamenii împlineau aceste legi în neascultare și cu greutate. În cele din urmă, în al treilea rând, El a făcut aceasta, dându-Se pe Sine ca jertfă pentru păcatele lumii; prin răstignirea Sa de bunăvoie pe Cruce, moartea Sa ca un miel și vărsarea sângelul Său nevinovat pentru păcatele multora. Cu adevărat, întreaga Sa viață pământească a fost o jertfă, tot așa cum întreaga Sa viață a fost dragoste. A fost o jertfă pentru El ca să Se îmbrace în trup omenesc; a fost o jertfă pentru El ca să dea ascultare legii. Dar, pe Cruce, El, cu sângele Său a pus pecetea jertfei Sale și a șters toate socotelile păcatelor noastre

    Tot din asculatre Domnul a împlinit în chip lămurit, în fața lumii, legea oamenilor, primind botezul în apele Iordanului, și această întâmplare a fost însoțită de un fenomen firesc minunat – potrivit Predaniei – se spune că apele Iordanului și-au oprit curgerea cea firească întorcându-se înapoi. „Marea a văzut și a fugit, Iordanul s-a întors înapoi” (Psalm 113:3). Atunci s-au deschis cerurile, s-a auzit glasul Tatălui din ceruri și s-a văzut Duhul Sfânt în chip de porumbel. Lumea a simțit aceasta și a văzut totul prin Sfântul Ioan Botezătorul. Dar această întâmplare a fost urmată de postirea cea de patruzeci de zile a lui Hristos în întunecimea și groaza ispitei satanice. Și după aceea, s-au arătat îngerii și I-au purtat Lui de grijă.

    Când Domnul a pus pecetea pe toată suferința Sa din trupul Său pământesc, prin chinurile Sale și prin vărsarea sângelui Său pe Cruce, natura a însoțit această întâmplare de lucrări înfricoșătoare: soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat și mormintele s-au deschis. Viii și morții au simțit îsemnătatea înfricoșătoare a sfintei jertfe de pe Golgota; tâlharii și păgânii au venit să creadă în Fiul lui Dumnezeu și morții s-au arătat pe străzile Ierusalimului. Și această întâmplare a fost urmat de întuneric: întuneric în afara și înlăuntrul mormântului, după care au venit zorile, biruința cea de la urmă – și Învierea cea de la urmă. Și, iarăși, îngerii au fost de față!

    Așadar, aceste trei întâmplări din viața lui Hristos, ne dau învățătura cea mai luminată și mai nemijlocită despre smerenia și ascultarea Dumnezeiască. Veselia cerească și firea minunată a fiecăreia dintre acestea se îmbină cu înfricoșarea uciderii omului și cu stricăciunea satanică. Dar, în toate cele trei întâmplări, Hristos a ieșit Biruitor slăvit: asupra omului Irod după nașterea Sa, asupra lui Satan după botezul Său și asupra înțelegerii dintre oameni și Satan după moartea Sa.

    Hristos a intrat în apă nu ca să Se curățească pe Sine, ci ca să înece simbolic pe omul cel vechi. Prin supunerea Sa, El a reîntregit în chip simbolic Potopul care a înecat lumea de pe vremea lui Noe și, de asemenea, înecarea lui Faraon și a armatei sale egiptene, în Marea Roșie. În Potopul care a cuprins întreaga lume, omenirea păcătoasă a fost înecată. În Marea Roșie, Faraon, vrăjmașul Dumnezeului Celui viu, a fost înecat. Hristos a luat asupra Lui păcatele lumii. El a primit de bunăvoie să Se înece în locul omenirii păcătoase; El de bunăvoie a luat asupra Lui soarta lui Faraon cel înecat, vrăjmașul Dumnezeului Celui viu. El a îngăduit apei să-I înghită trupul ca și cum ar fi fost îngropat în mormânt. El a lăsat apa să curgă o clipă peste El și apoi S-a ridicat și a ieșit din apă. Prin aceasta, El a repetat acea lecție înspăimântătoare pe care a dat-o Dumnezeu oamenilor prin înecarea păcătoșilor în vremea lui Noe și aceea a lui Faraon în Marea Roșie. Prin aceasta El, în chip văzut, dar tăinuit, a spus ceea ce zice El mai târziu în cuvinte către fariseul Nicodim: „De nu se va naște cineva din nou, nu va putea să vadă Împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3:3). Dar numai acela se poate naște din nou în această viață care a murit pentru omul cel vechi; sau, cu alte cuvinte, cel în care omul cel vechi, păcătos, a murit. Cel care se cufundă cu păcatele sale în apă iese afară curățit de păcat. Cel care își osândește trupul, om trupesc fiind, se ridică prin Duhul ca om duhovnicesc. Cel care se îngroapă cu Hristos prin botez, ca în mormânt, se ridică cu Hristos în Învierea Sa ( Coloseni 2:12).

    Întreaga cale a mântuirii noastre a fost arătată în lucrarea botezului lui Hristos în Iordan. Iar botezându-Se Iisus, când ieșea din apă, îndată cerurile s-au deschis și Duhul lui Dumnezeu Sa văzut pogorându-Se ca un porumbel și venind peste El. Și iată glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul meu cel iubit întru Care am binevoit.” Duhul nu a pogorât asupra lui Hristos pe când Se afla în apă, ci atunci când El a ieșit din apă. Prin aceasta, înțelepciunea lui Dumnezeu caută să ne arate că Duhul lui Dumnezeu nu pogoară peste omul cel vechi, care este viu păcatului și mort pentru Dumnezeu, ci numai asupra omului născut din nou duhovnicește, care a murit păcatului și a înviat întru Dumnezeu. Duhul a pogorât asupra lui Hristos în chip de porumbel, nu întrupat ca porumbel, așa cum este Hristos întrupat ca om, ci numai în chip de porumbel, ca porumbel. (Ieronim spune: „Porumbelul S-a pogorât asupra capului lui Iisus așa încât nimeni să nu creadă că glasul Tatălui a fost îndreptat către Ioan, și nu către Domnul.”) Această arătare în chip de porumbel înseamnă că Duhul poate să Se înfățișeze în oricare alt chip și, cu adevărat s-a arătat mai târziu Apostolilor în chip de limbi de foc și ca o suflare de vânt ce vine repede (Fapte 2:2).

    Și iată glas in ceruri! Cerurile deschise, Duhul în chip de porumbel și, mai mult, glas din ceruri! Astfel botezul lui Hristos este bogat în înțeles, căci nu au venit doar îngeri, ci Sfânta Treime Însăși: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt: Tatăl prin glasul din cer, Duhul în chip de porumbel și Fiul ca om nou și desăvârșit, Dumnezeu-Om. „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit.” Cu aceste cuvinte, Dumnezeu Tatăl Îl vădește pe Iisus Fiul Său, ca și în cuvintele Marelui Arhanghel Gavriil către Preasfânta Fecioară Maria: „și Fiul Celui Preaînalt Se va chema” (Luca 1:32) .

    Și astfel, botezul lui Hristos în Iordan se leagă de descoperirea Sfintei Treimi oamenilor. Nu există nici o descoperire mai mare ca aceasta, fiindcă prin aceasta ni se arată ființa trinitară a lui Dumnezeu. La Iordan, Mântuitorul a pus pecetea pe această taină preaminunată atât în cer, cât și pe pământ. Spunem dinadins „cât și pe pământ”, pentru că firea trinitară a ființei lui Dumnezeu deslușește și tainele cele mai adânci ale omului, firea întreită a omului, căci se spune chiar la începutul Sfintei Scripturi că Dumnezeu a făcut omul după chipul Său (Facerea 1:26). Și astfel sărbătoarea botezului lui Hristos se numește Bobotează Epifania – Descoperirea lui Dumnezeu – căci Dumnezeu S-a descoperit în Iordan, așa cum este El, atât cât această descoperire poate fi înțeleasă de omul cel trupesc. Această sărbătoare se mai numește Iluminare (Fotismos), căci prin aceasta duhul omului este iluminat cu cunoașterea celor mai adânci taine Dumnezeiești.

    Se mai numește Iluminare pentru că botezul lui Hristos prin scufundarea Sa în apă, ne luminează mințile, ne curățește inimile și ne înalță sufletele cu cunoașterea căii mântuirii noastre, care stă în îngroparea omului celui vechi și nașterea celui nou; sau, altfel spus, aceasta se află în moartea păcatului nostru, fiind muritor, și aducerea la viață a omului fără de păcat și fără de moarte. Tot ceea ce s-a întâmplat la botezul lui Hristos, se întâmplă la botezul fiecăruia dintre noi. (Scriind despre botez, Sfântul Vasile cel Mare spune: „Domnul, care îndrumă viețile noastre, a întemeiat pentru noi legământul botezului, care are chipul morții și al vieții … apa este chipul morții, a ducerii trupului la îngropăciune, și Duhul însuflețește cu putere dătătoare de viață, care înnoiește viața sufletelor noastre, ducând-o de la moartea păcatului la viața cea dintâi.”) Prin scufundarea în apă, noi murim cu Hristos, și prin ieșirea din apă, noi suntem uniți cu Hristos Cel viu. Dulcele Duh al lui Dumnezeu poposește deasupra noastră ca un porumbel, însuflețindu-ne cu harul Său atotputernic. Și Tatăl, prin iubirea lui Iisus Hristos, ne adoptă ca fii și anunță această adopție cu glasul Său. Cine poate ști, în clipa botezului, ce se întâmplă în inima fiecărui prunc? Întunecați și descurajați de păcatele de mai târziu, noi uităm cea mai mare dintre tainele cerești care ni se descoperă la botez. Fiindcă prin botez noi suntem curățiți de tot păcatul, deși, după ce ne botezăm, dăm peste ispite drăcești, cărora Hristos nu le-a căzut pradă, așa cum facem noi. Dar aceia dintre noi care cugetă la mântuirea noastră zi și noapte, cu smerenie și ascultare necurmată față de Dumnezeu, se pot învrednici de descoperirea de taine mari, sfinte, așa cum au fost descoperirile de la Iordan, tot așa cum s-au învrednicit mulți sfinți și mucenici pentru Hristos de această viziune. Mucenicia pentru Hristos se socotește ca fiind al treilea botez: primul fiind botezul lui Ioan cu apă; al doilea, botezul lui Hristos cu Duhul Sfânt și cu foc.

    Să ne mai ostenim, cu credință neschimbată, cu fapte bune și cu împărtășirea frățească a bucuriei și a suferinței celor care ne sunt apropiați, întregi în smerenie și ascultare față de Dumnezeul Cel viu, să ne întoarcem la curăția fără de păcat în care ne-am îmbrăcat la botez. Așa ne vom învrednici de slava, bucuria și frumusețea veșnică a sfinților și mucenicilor lui Dumnezeu. Așa ne vom lumina din nou, cerul se va deschide pentru noi și Dumnezeu Se va descoperi pentru noi – Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, Treimea cea deoființă și nedespărțită, Căreia Îi aducem slavă acum și pururea și-n vecii vecilor.

- Advertisement -
- Advertisement -

Latest News

Fără Adrian Chivu, povestea Monicăi Csenger și ale medaliilor  ei de aur nu putea fi spusă acum…

Monica Csengeri (25 de ani),  din România, un fost om al străzii din Bistrița  a reușit o super performanță...

Tenis de masă: 5 medalii la Campionatul Național Individual de Juniori pentru sportivii bistrițeni

La acest final de săptămână,  Bistrița a găzduit  Campionatul Național Individual juniori  I la tenis de masă. Sportivii CSM Bistrița au câștigat 5 medalii...

49 de cazuri noi la 162 de teste. Incidența e puțin peste 4 la Bistrița și de 2,46 la nivel județean

Doar 49 de cazuri noi au fost raportate astăzi, din 17 martie și până acum fiind înregistrate 10.893 de îmbolnăviri cu Sars-Cov 2. Încă...

VIDEO- EPISODUL 1: Pădurea Codrișor plină de gunoaie și tratată cu spatele de bistrițeni

”Pădurea” Codrișor a ajuns un fel fe hazna a unora și esta tratatp cu spatele de foarte mulți dintre noi. Nu este prima dată...

Pr. Ioan Aurel Rus- Cospect duminical: Duminica a 4-a din Postul Mare, a Sfântului Ioan Scărarul

  „În vremea aceea a venit un om la Iisus, zicându-I: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Şi, oriunde-l...
- Advertisement -

More Articles Like This

- Advertisement -