marți, septembrie 22, 2020
2.8 C
Bistrița
More

    Domnule primar Crețu, având în vedere aroganța cu care tratați Bistrița, poate era mai bine să fii rămas prin Germania sau Austria

    Must Read

    A fost turnat primul strat de asfalt pe tronsonul Budacu de Sus-Șoimuș-Șieu [DJ 173].

    Radu Moldovan: Continuăm munca, turnând primul strat de asfalt pe tronsonul Budacu de Sus-Șoimuș-Șieu .O lucrare realizată prin fonduri...

    Un număr de 262.862 de alegători sunt așteptați duminică în cele 313 secții de votare care vor fi deschise în județul Bistrița-Năsăud

    Membrii Comisiei Tehnice Județene Bistrița-Năsăud, cu atribuții în coordonarea activităților de organizare a alegerilor locale, s-au reunit într-o ședință...

    Dep. Cristina Iurișniți: Doar opt dintre consilierii județeni au rapoarte de activitate anuală depuse

    La finalul celor patru ani de mandat, 36 de nume se regăsesc pe lista de reprezentanți ai locuitorilor în...

    Închiderea pârtiei Cocoș după ce a funcționat timp de 4 zile arată un singur lucru: neputința și încăpățânarea primarului Ovidiu Crețu de-a înțelege că, pârtia, bună, rea, e un loc dedicat bistrițenilor. A acelor bistrițeni pe care, dumneavostră domnule primar (încă 4 luni) Crețu, îi sfidați ori de câte ori deschideți gura. Cum să ții pârtia închisă în zilele când a fost frig și zăpadă, pe motiv, dacă el există, că angajații de acolo sunt bugetari, iar bugetarii au o grămadă de zile libere. Păi, să le spună cineva că, o pârtie de schi stă deschisă, dacă trebuie non-stop, iarna, că vara, e vorba de altceva.

    Am înțeles că ați așteptat frigul, iarnă, viscolul și tunurile să faceți zăpadă, doar că ele au venit, parțial, așa că, probabil, trebuia să alegeți mai bine firmele cu care faceți acest gen de afaceri, deși, domnule primar, de la început ați știut și sunt sigură de acest lucru, că toată investiția uriașă de pe dealul Cocoș, 27 de milioane de lei, este doar o moft al dumneavoastră și o vacă bună de muls pentru unii și alții, prieteni de-ai dumneavoastră. Dacă nu vă place vaca, atunci o putem schimba cu un ren sau cu o marmotă.

    Din păcate, ați aruncat pe apa înghețată a Bistriței numai puțin de 27 de milioane de lei, rotunjit sunt vreo 30 de milioane de lei, știind că iernile nu mai sunt ceea ce vedeți dumneavoastră în Germania și Austria, știind că, cu cele 30 de milioane de lei se puteau face altele, multe mai utile, mai necesare bistrițenilor. Adevărul l-a spus președintele Traian Băsescu: Iarna nu e ca vara, doar că dumneavoastră ați preferat să țineți pârtia închisă iarna și să o deschideți vara, iar, dacă tot vorbim de vară, poate era mai util un ștrand la standarde vestice în locul reeșapatului ștrand ”Codrișor”.

    Poate, domnule primar Crețu, având în vedere aroganța cu care tratați Bistrița, poate era mai bine să fii rămas prin Germania sau Austria, să învățați că lucrurile simple sunt întodeauna cele mai bune. Oricum, Bistrița, are nevoie de un alt primar și îl va avea, unul bun, profesionist, unul care știe să respecte cetățeanul și dorințele lui. Considerați că al treilea mandat pe care îl terminați în iunie 2020, a fost unul în care Bistrița și bistrițenii nu au contat deloc, un fiasco total pentru dumneavoastră și partidul care v-a promovat , PSD.

     

    - Advertisement -
    - Advertisement -

    Latest News

    A fost turnat primul strat de asfalt pe tronsonul Budacu de Sus-Șoimuș-Șieu [DJ 173].

    Radu Moldovan: Continuăm munca, turnând primul strat de asfalt pe tronsonul Budacu de Sus-Șoimuș-Șieu .O lucrare realizată prin fonduri...

    Un număr de 262.862 de alegători sunt așteptați duminică în cele 313 secții de votare care vor fi deschise în județul Bistrița-Năsăud

    Membrii Comisiei Tehnice Județene Bistrița-Năsăud, cu atribuții în coordonarea activităților de organizare a alegerilor locale, s-au reunit într-o ședință de lucru desfășurată la Instituția...

    Dep. Cristina Iurișniți: Doar opt dintre consilierii județeni au rapoarte de activitate anuală depuse

    La finalul celor patru ani de mandat, 36 de nume se regăsesc pe lista de reprezentanți ai locuitorilor în forul deliberativ al județului, Consiliul...

    14 cazuri de infecție în Bistrița-Năsăud. Au apărut încă doi elevi pozitivi. Am ajuns la decesul cu numărul 100.

    Situația epidemiologică în Bistrița-Năsăud s-a schimbat din nou, astăzi fiind raportate 14 cazuri de  infectare  în...

    USR BN: Școala trebuie să fie în centrul comunității tale.

    Orașele au nevoie de școli moderne, conectate la tehnologie. USR PLUS vrea să modernizeze sau să construiască școli civilizate, să încurajeze participarea tinerilor în...
    - Advertisement -

    More Articles Like This

    - Advertisement -