Petre Tobă: Am decis să îmi prezint demisia din funcția de ministru al Afacerilor Interne

Must Read

MINORUL DISPĂRUT IERI A FOST GĂSIT

Dacă îl vedeţi, nu ezitaţi să apelaţi SNUAU112, pentru a anunţa imediat Poliţia! Poliţia a fost sesizată în urmă cu...

JURNAL: Însemnări de-a lungul vremii făcute de profesorul Vasile Filip, cel care scrie zilnic de 23 de ani

Lansarea cărții Însemnări de-a lungul vremii, Editura Charmides, Bistrița 2021, a profesorului Vasile V. Filip, a avut loc  în...

Bugetul pe 2021 a fost APROBAT în comisiile de buget -finanțe: TOATE amendamentele opoziției au picat

Comisiile parlamentare de buget-finanţe au dat, sâmbătă, raport favorabil la proiectul Legii bugetului de stat pe 2021. S-au înregistrat 25...

Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a anunțat joi că a decis să își prezinte demisia din funcție pentru a evita implicarea MAI într-un scandal public în prag de alegeri.

 

„Am decis să-mi prezint demisia primului-ministru pentru a evita implicarea Ministerului Afacerilor Interne într-un scandal public în prag de alegeri. Resping cu tărie acuzațiile aduse și sunt la dispoziția organelor de anchetă pentru clarificarea oricărei situații. Menționez că toate faptele prezentate sunt anterioare mandatului meu, iar procurorul de caz a avut acces la toate documentele necesare instrumentării cauzei, inclusiv la cele clasificate ‘secret de stat’ „, spune Petre Tobă, într-o declarație transmisă AGERPRES.

Premierul Dacian Cioloș a afirmat joi că ar fi „cel mai bine” ca ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, să își dea demisia.

„Un lucru este clar, indiferent despre cine ar fi vorba în Guvern, cineva care are semnătura mea sau propunerea mea pentru a fi numit sau demis, evident că în aceste condiții cred că trebuie sau să își dea demisia sau, dacă nu, o să îi cer eu să plece. (…) Este evident că, în aceste condiții, este cel mai bine și pentru dânsul și pentru Guvern ca dânsul să plece”, a spus Cioloș, întrebat cu privire la situația ministrului de Interne, Petre Tobă.

Prim-ministrul a precizat că o să discute în acest sens cu Petre Tobă pentru a vedea ce hotărăște ministrul Afacerilor Interne.

El a spus că nu știe exact despre ce este vorba în dosarul în care este vizat Petre Tobă, însă a subliniat că justiția va decide. „Nu comentez, pentru că nu știu exact despre ce e vorba. (…) Asta nu înseamnă că respectiva persoană este vinovată. Justiția va decide, dar e vorba în primul rând de moralitate și integritate”, a mai afirmat Cioloș.

Șefa Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a cerut joi sesizarea președintelui României pentru a aprecia asupra exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a lui Petre Tobă, ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârșirea infracțiunii de favorizare a făptuitorului în dosarul foștilor șefi DIPI.

Solicitarea referitoare la efectuarea urmăririi penale față de Tobă are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că, în 1 aprilie 2016, în contextul în care la DNA se afla în instrumentare dosarul 20/P/2016 (n.r — prin care au fost trimiși în judecată Gabriel Oprea și alte persoane), acesta, în calitate de ministru al Afacerilor Interne, a refuzat declanșarea procedurii de declasificare parțială a unor documente.

AGERPRES

- Advertisement -
- Advertisement -

Latest News

MINORUL DISPĂRUT IERI A FOST GĂSIT

Dacă îl vedeţi, nu ezitaţi să apelaţi SNUAU112, pentru a anunţa imediat Poliţia! Poliţia a fost sesizată în urmă cu...

JURNAL: Însemnări de-a lungul vremii făcute de profesorul Vasile Filip, cel care scrie zilnic de 23 de ani

Lansarea cărții Însemnări de-a lungul vremii, Editura Charmides, Bistrița 2021, a profesorului Vasile V. Filip, a avut loc  în Sala de conferințe „Gavril Scridon”...

Bugetul pe 2021 a fost APROBAT în comisiile de buget -finanțe: TOATE amendamentele opoziției au picat

Comisiile parlamentare de buget-finanţe au dat, sâmbătă, raport favorabil la proiectul Legii bugetului de stat pe 2021. S-au înregistrat 25 de voturi "pentru" şi 16...

BISTRIȚA-NĂSĂUD: 27 de cazuri la 281 de teste efectuate. Peste 13.700 de bistrițeni s-au vaccinat până la această oră. La Ciceu Giurgești, rata de...

La un an de zile de la raportarea primului caz de infectare cu Sars-Cov 2 de pe teritoriul României, la nivelul județului Bistrița-Năsăud au...

Prefectul Stelian Dolha anunță o evaluare a tuturor șefilor de servicii deconcentrate.  Bistrița-Năsăud ar putea fi județ -pilot în acțiunea guvermului de reformare a...

Prefectul Stelian Dolha a anunțat  aseară că a propus unor miniștri din Guvernul Câțu o acțiune ”masivă” de evaluare a șefilor din serviciile deconcentrate,...
- Advertisement -

More Articles Like This

- Advertisement -