Peste 27 de milioane de lei. Atât a costat până acum construirea, amenajarea și întreținerea pârtiei Cocoș. Află povestea tunurilor de zăpadă și a firmei care nu mai răspunde la telefon
Declarația a fost făcută astăzi de primarul Ovidiu Crețu, edilul Bistriței venind cu explicații în ceea ce privește investițiile făcute de municipalitate în această zonă, dar lipsa unor instalații.
Crețu a recunoscut că au existat niște probleme, doar că acestea nu pot fi puse neapărat pe umerii primăriei, ci pe cel al unor parteneri din privat și care, acum, nu mai răspund la telefoane și care vor fi dați în judecată. E vorba de firma ”Supersnow” din Polonia dar care și-a deschis un punct de lucru și în România.
Primarul Ovidiu Crețu: ” Ne-au dat ofertă, i-am declarat câştigători în 25 ianuarie pompele ar trebui să funcţioneze, nu ştim nimic de ei, ultima convorbire telefonica am avut-o cu 15-20 de zile în urmă. Atunci ne-au transmis că vor veni la Bistrița cu instalațiile respective. O altă problemă a apărut şi la achiziţionarea a trei tunuri de zăpadă, oferte am primit atât de la Supersnow cât și de la Tehno Alpin, doar că, trebuie punctat faptul că, Comisia de licitaţie a descalificat ofertanţii. Între timp, Comisia Naţională de Soluţionarea a Contestaţiilor le-a dat câştig de cauză, ceea ce este, aberație. Ofertele sunt expirate, și, din păcate, atât staţiile de pompare, cât şi tunurile ar fi trebuit să funcţioneze deja pe pârtie”, a explicat primarul Crețu.
El a mai arătat că stațiile de pompare cât și tunurile trebuiau achiziționate pentru că era neapărată nevoie de mărirea capacităţii pompelor, pompa A, care duce apa de la râu în lacul de acumulare, şi pompa care trimite apa de la lac la tunurile de zăpadă: ” Am scos la licitaţie, cu o valoare de circa 1,1 milioane lei, s-au prezentat două firme, Tehno Alpin, cu baza în Italia, şi Supersnow din Polonia, atât și nimic mai mult. Tot la pârtie mai vreau să spun că am cumpărat un generator de zăpadă mai mare şi performant pe care îl avem din 2018 şi am achiziţionat un sistem de automatizare pentru instalaţia de zăpadă. A costat 147.000 lei”.