Accidentul a avut loc în această dimineaţa, în jurul orei 3:00, în satul Jelna. Astfel, Ionel Peica, fiul patronului de la AGRO ARDEAL, aflându-se la volanul unui BMW, cauza vitezei exccesive, a pierdut controlul maşinii şi a lovit frontal un stâlp de electricitate.
Contactată telefonic, Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud, ne-a spus următoarele: „În Jelna ,într-o succesiune de curbe, pe fondul consumului de alcool, un tânăr de 20 de ani din Orheiul Bistriței, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a ieșit în afara părții carosabile, colizionând un stâlp de electricitate”.
Poliţia mai spune că tânărul de 20 de ani avea permisul suspendat.
Ionel Peica a fost rănit în urma impactului, fiind transportat de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Bistrița.
Medicii bistrițeni au decis transportul său la Clinica de Neurochirurgie din Cluj-Napoca, scrie bistriteanul.ro
Conform purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Mihaela Mastan, tânărul a ajuns la unitatea medicală cu o fractură de femur și cu o fractură de coloană cervicală.
E ceva absolut normal. Mai ales ca ai bani si BMV. Traiasca libertinajul si DEMOCRATIA prost inteleasa.