Păstrați curățenia orașului, un dicton pe care nu îl respectă nimeni, nici măcar noi, bistrițenii

Must Read

ALEXANDRU PUGNA, noul manager interimar al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud

Angajații Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud s-au întrunit astăzi, 14 aprilie 2021, la Sala „Valeria Peter Predescu” a Cinematografului...

Premierii Coaliției și Gheneralull  de la Cotroceni

Demiterea în lacrimi a ministrului, singurului ministru care a început curățenia în Ministerul Sănătății, așa zice Barna, vicepremierul cu...

Consiliul Județean va continua să finanțeze GLORIA 2018. Din păcate, fotbalul bistrițean va trebui să se descurce singur

Președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, a dat astăzi o veste proastă iubitorilor de fotbal: Consiliul Județean nu poate suporta...

Starea de oraș sub asediul gunoaielor pare, deseori, o stare de fapt a fostului burg săsesc. Cine sunt vinovații? Unii, da, unii ar spune: Supercomul fiind o societate campioană la încasat bani publici, iar alții că,  edilii sunt parte a vinei. Ovidiu Crețu și-a luat-o pe acest subiect cu vârf și îndesat, urmează Ioan Turc, căci responsabilitatea rămâne aceeași, cea de a menține orașul curat.

Apoi ne mai aruncăm frustrările și către A.D.I. Deșeuri, o struțo-cămilă instituțională menită să asigure sinecuri, iar din acest unghi se aruncă priviri și către Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean, instituție care „dirijează” într-un fel sau altul destinele A.D.I..

Însă ne cam scapă un amănunt esențial în toată această problemă a deșeurilor: NOI! Noi cei care plătim sume deloc de neglijat către cei pe care îi găsim vinovați de serviciu, menționați mai sus, dar tot noi cei care, privind de sus, din „calitatea” de contribuabili, nu ne vedem pe noi, cei care nu ne sinchisim să respectăm niște reguli mai mult de bun simț decât de selectare și depunere a deșeurilor.

Exemple se pot vedea aproape la fiecare spațiu amenajat pentru colectarea deșeurilor menajere. Sigur, unele dintre acestea sunt amplasate aiurea, altele sunt uitate de vreme, Dumnezeu și Supercom, însă majoritatea sunt distruse tot de noi, prin nepăsare, prin comoditatea de a arunca un anumit deșeu la locul lui și mai ales prin rea-voință!

În zona Dragoș Vodă – Împăratul Traian, între blocuri, un astfel de loc amenajat pentru colectarea deșeurilor are aproape în permanență blocat accesul de către autoturisme. Când plouă, acolo se formează și o baltă imensă, accesul către pubele fiind îngreunat și pe cale „naturală”.

Dincolo de această problemă a accesului către pubele este veșnica modalitate de a colecta selectiv, dar mai ales de a depune corespunzător deșeurile în locurile amenajate. Situația exemplificată, cea de pe Dragoș Vodă – Împăratul Traian, nu este singulară. Într-o altă zonă a orașului, în Ștefan cel Mare, deșeuri se preling pe lângă tomberoane, fiind vorba de cartoane sau alte deșeuri care au pubele speciale.

În Dragoș Vodă se regăsesc inclusiv eletrocasnice, un televizor vechi fiind parcă un martor antic la neputință. Se mai adună și resturi de mobilier, căci, nu-i așa, ținem pasul cu vremurile, dar nu reușim să ieșim din conul de umbră al civilizației.

În Ștefan cel Mare, pe lângă cartoanele aruncate parcă în scârbă, o bară de protecție de la un autoturism „zâmbește” ironic și larg trecătorilor. Și aici putem regăsi lambriuri și alte resturi de mobilier, scaune, tabureți, vitrine sau câte un ventilator supărat pe vremea de afară. Cristian Roth, președintele Forumului German din Bistrița, vicepreședinte al Colegiului Farmaciștilor din Bistrița-Năsăud, a postat un text legat de această problemă, fiind un locatar al cartierului Ștefan cel Mare:

„Revin la unul din subiectele care realmente îți sar în ochi, nu te lasă sau nu ar trebui sa te lase indiferent: situația zonelor de colectare a deșeurilor. De data asta, actorii principali suntem noi, bistrițenii. Din moment ce cutiile de carton sunt aruncate pe jos întregi, fără a fi fragmentate, pentru a putea să încapă în pubela potrivită, e destul de clar că intenția celor ce le-au adus nu a fost plasarea lor în pubela corespunzătoare. Nu, ei le-au adus și le-au aruncat pe jos. In ciuda faptului că e destul de clar, hârtia sau cartonul odată udate sau murdărite devin de nerecuperat și se transformă în deșeuri menajere. Asta e și motivul pentru care pubelele sunt închise cu capac și prezintă o fanta îngustă, pentru a nu introduce și altfel de deșeuri și a contamina astfel hârtia. De remarcat faptul că pubelele de hârtie/carton erau goale. Fotografiile au fost făcute langa grădinița din Ștefan cel Mare și în zona din spatele magazinului Cotidian. Cred că a venit momentul pentru măsuri…mai potrivite in acest context”.

Toate acestea intră în categoria deșeurilor voluminoase pentru care există un anumit program de colectare gratuită. Trebuie doar accesată pagina Supercom pentru a vedea acel program, sau urmărită presa locală care, pe lângă situația epidemiologică sau cea politică, mai anunță și aceste acțiuni.

Ioan Turc, primarul municipiului, și-a arogat și această problemă, cea a „supercomului”. A avut deja întrevederi cu factorii de decizie locali ai firmei de colectare și s-a vorbit inclusiv de situația mașinilor care blochează accesul către pubele. Deocamdată sunt doar vorbe, poate vom vedea și acțiuni.

Însă toate acestea trebuie să pornească și de la NOI, cei care avem o foarte mare durere în coate când vine vorba de a parca regulamentar, de a împături acele cartoane și a le introduce în publela destinată, în general de a avea un dram de civilizație, de bun simț sau responsabilitate civică.

Până ne mai cizelăm, poate că un bici pe portofele ar merge, căci civilizarea fără acțiuni pecuniare nu va avea roade!

 

 

- Advertisement -
- Advertisement -

Latest News

ALEXANDRU PUGNA, noul manager interimar al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud

Angajații Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud s-au întrunit astăzi, 14 aprilie 2021, la Sala „Valeria Peter Predescu” a Cinematografului...

Premierii Coaliției și Gheneralull  de la Cotroceni

Demiterea în lacrimi a ministrului, singurului ministru care a început curățenia în Ministerul Sănătății, așa zice Barna, vicepremierul cu miros de aroganță până la...

Consiliul Județean va continua să finanțeze GLORIA 2018. Din păcate, fotbalul bistrițean va trebui să se descurce singur

Președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, a dat astăzi o veste proastă iubitorilor de fotbal: Consiliul Județean nu poate suporta din bugetul pe 2021 o...

Bugete de criză pentru instituțiile de cultură din cadrul Consiliului Județean: ” Cheltuieli salariale reduse în 2021 pentru toată lumea”, anunță președintele Radu Moldovan

Proiectul șefului grupului PNL din cadrul Consiliului Județean, Ioan Zăgrean cu privire la reducerea cheltuielilor făcute de instituțiile de cultură, este deja prins în...

Bugetul Consiliului Județean 2021- Radu Moldovan: ” Peste 300 de milioane de lei merg spre investiții. E o sumă istorică într-o perioadă de pandemie”

Sala de ședințe a Consiliului Județean a fost astăzi gazda unei conferințe de presă susținute de Executivul Consiliului Județean pe tema bugetului acestei instituții...
- Advertisement -

More Articles Like This

- Advertisement -