sâmbătă, iulie 11, 2020
2.8 C
Bistrița
More

    Parlamentarii social-democraţi bistriţeni s-au văzut cu presa la final de an

    Must Read

    Un important activist ecologist bistrițean, Viorel Pop s-a stins astăzi din viață la SJU Bistrița

    Organizația municipală a PER Bistrița și președintele acesteia, consilierul local Virgil Marton au anunțat...

    Rodica Dobraniș întră și ea în cursa pentru primăria Bistrița. Ea va reprezenta Partidul Oamenilor Liberi

    Opt sunt la această oră, candidații la fotoliul de primar al municipiului Bistrița, din care două doamne:...

    Senatorul Ioan Deneş, deputatul Daniel Suciu şi viceprimarul Cristian Niculae, în calitatea sa de preşedinte al PSD Bistriţa, s-au întâlnit astăzi cu presa, după o absenţă care a durat câteva luni de zile. De la conferinţă a absentat, motivat, Doina Pană, şefa  Apelor şi Pădurilor fiind nevoită să rămână la minister pentru a-şi finaliza bilanţul de activitate pe 2017.

    O conferinţă mai mult formală, cumva informală, cel puţin la nivel de declaraţii politice, puţine de altfel, dar cu foarte multe mesaje de încurajare pentru Anul Centenarului care deja este la uşă.

    Daniel Suciu

    Deputatul Daniel Suciu a recunoscut faptul că parlamentarii bistriţeni de la PSD BN nu au mai convocat „de ceva vreme” o conferinţă de presă, dar că „ nu puteam să încheiem anul 2017 fără să nu ne întâlnim cu dumnevoastră şi prin intermediul presei, fie ea video, audio sau scrisă, cu cetăţenii care ne-au trimis în Parlament”, a spus Suciu.

    Deputatul Suciu nu a uitat să spună de „încrâncenatul al 2017, un an politic destul de complicat, turbulent, aşa că îmi doresc din tot sufletul ca în 2018 să vorbim mai puţin despre ceea ce ne desparte şi mai mult de ceea ce ne uneşte, mai ales că intrăm într-un an important pentru istoria noastră, fiind vorba de Anul Centenarului, iar noi, transilvănenii, vom fi în prim plan. Cu această ocazie, vreau să le transmit tuturor celor care trăiesc în cel mai frumos judeţ din România, multă sănătate şi un An Nou cât se poate de bun”.

    Un alt mesaj a fost transmis celor care au încredere în PSD şi „vreau să îi asigur că echipa PSD de la nivelul BN a făcut în 2017 lucruri foarte importante şi care le vor schimba viaţa în bine”.

    Ioan Deneş

    Senator, preşedinte al Comisiei pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului, Ioan Deneş spune că şi el îşi doreşte ca „anul 2018, Anul Centenarului, să fie  an al păcii sociale, al concordiei dacă vreţi între noi şi, mai mult, un an în care pentru cei care încă au dubii că trebuie să fie mândri că aparţin unei mari naţiuni, că aparţin României, să îşi regăsească mândria de a fi român. Cred că bogaţia unei ţări nu stă doar în bani şi averi, ci în calitatea oamenilor care o locuiesc, iar din acest punct de vedere, depăşim multe ţări din spaţiul comun european”, a spus Deneş.

    Din punct de vedere politic, Ioan Deneş a susţinut faptul că PSD BN a demonstrat la nivel de judeţ că „ suntem o echipă, o echipă unită care prin tot ceea ce am făcut noi, la nivel de Bistriţa-Năsăud sau la nivel naţional, am reprezentat cu cinste acest judeţ (…) Mai doresc ca programul de guvernare să îl putem duce la îndeplinire, să facem tot ceea ce ne-am propus”, a precizat senatoru Ioan Deneş.

     

    Cristian Niculae

     

    Viceprimar şi preşedinte al PSD Bistriţa, Cristian Niculae a vorbit şi el despre „agitatul an politic 2017, an în care noi, organizaţia municipală a PSD ne-am întărit, am avut alegeri, am schimbat conducerea şi biroul de conducere al organizaţiei. Avem şi un nou rezultat al noilor politici- 400 de bistriţeni s-au înscris în PSD”, a conchis liderul PSD Bistriţa.

     

     

     

     

     

    - Advertisement -
    - Advertisement -

    Latest News

    Un important activist ecologist bistrițean, Viorel Pop s-a stins astăzi din viață la SJU Bistrița

    Organizația municipală a PER Bistrița și președintele acesteia, consilierul local Virgil Marton au anunțat...

    Prefectul Stelian Dolha, îngrijorat de situația epidemiologică: Suntem în pericol! Numărul cazurilor care crește de la o zi la alta este îngrijorător.

    Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha face un apel către toți cetățenii pentru a respecta mai departe normele de igienă...

    Rodica Dobraniș întră și ea în cursa pentru primăria Bistrița. Ea va reprezenta Partidul Oamenilor Liberi

    Opt sunt la această oră, candidații la fotoliul de primar al municipiului Bistrița, din care două doamne: Rodica Dobraniș și Doris Rai....

    SITUAȚIE ÎNGRIJORĂTOARE: În Bistrița-Năsăud există 107 de persoane pozitive și 55 de decese. Trendul este ascendent cu 12 cazuri noi în BN și...

    Cu o situație epidemiologică deloc de invidiat, decizia Curții Constituționale privin modul de gestionare a crizei Covid 19, pune județul Bistrița-Năsăud într-o...

    VIDEO: Premierul Orban a cerut prefecților și șefilor din MAI controale la sânge

    Premierul Ludovic Orban, alături de ministrul de Interne, Marcel Vela, a participat la ședința în sistem videoconferință cu prefecții, șefii structurilor MAI...
    - Advertisement -

    More Articles Like This

    - Advertisement -