Ordonanţa de urgenţă privind alegerile anticipate a fost publicată vineri seară în Monitorul Oficial. Actul normativ a ajuns și la Senat şi va fi discutat, luni, în Biroul Permanent și prevede că românii vor putea vota la orice secție din țară sau din străinătate. În străinătate, votarea va dura 3 zile, iar numărul parlamentarilor pentru diaspora a fost dublat de la 6 la 12.
Principalele prevederi din OUG sunt: trei zile de vot în Diaspora, dublarea numărului de parlamentari de diaspora. De asemenea, în cazul alegerilor parlamentare anticipate, data desfășurării acestora se stabilește cu cel puțin 50 de zile înaintea votării față de 90 de zile în prezent, deci se pot organiza anticipate cu 40 de zile mai repede decât in prezent.
În plus, alegătorii care nu se află în localitatea de domiciliu pot vota oriunde se află în ţară. Prevederea este contestată de toate partidele, cu excepția PNL și USR.
- „Art. 7: (1) În cazul în care perioada electorală corespunzătoare alegerilor parlamentare anticipate începe în timpul unei perioade electorale aferente altor alegeri generale, organismele electorale constituite sau care se vor constitui în cadrul acelui scrutin vor indeplini, în mod corespunzator, și atribuțiile prevăzute de prezenta lege pentru Biroul Electoral Central, birourile electorale de circumscripție, oficiile electorale și birourile electorale ale sectiilor de votare.
- (2) În cazul în care după data începerii perioadei electorale corespunzatoare alegerilor parlamentare anticipate începe perioada electorală aferentă altor alegeri generale, organismele electorale constituite sau care se vor constitui pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate vor îndeplini, în mod corespunzator, și atribuțiile prevazute de legea care reglementeaza scrutinul respectiv.
- (3) În cazurile prevazute de alin. (1) și (2), votarea va avea loc la date diferite”.
CONSULTĂ AICI TEXTUL ORDONANȚEI
Preşedintele interimar al Senatului, Titus Corlăţean, spune că există probleme de neconstituţionalitate ridicate de Consiliul Legislativ şi speră că Avocatul Poporului va sesiza CCR.
„Am verificat avizul Consiliului Legislativ şi am constatat o serie de argumente ale Consiliului Legislativ care au fundamentat avizul negativ al Consiliului. Nu e vorba numai de aspecte de fond dar sunt aspectele de neconstituţionalitate care viciază grav adoptarea ordonanţei de urgenţă pentru că solicitarea avizului s-a făcut pe data de 5 februarie, când Guvernul a fost demis”, spune Corlățean, citat de Mediafax.
Acesta a precizat că o discuție cu privire la această OUG va avea loc și luni, la Biroul Permanent. „Urmează să o punem pe ordinea de zi a Biroului Permanent şi o să avem o discuţie acolo, vom vedea care sunt paşii de urmat cu privire la acest subiect. Am luat notă de comentariile publice făcute de Avocatul Poporului, singurul care poate ataca direct la Curtea Constituţională şi sper că va fi făcută această sesizare”, a mai spus președintele interimar al Senatului.