marți, iulie 7, 2020
2.8 C
Bistrița
More

    Omenia ca har, dincolo de haina militară și pulan: cei șapte jandarmi și drujbele lor umanitare!

    Must Read

    Alianța pentru Bistrița-Năsăud (PSD-ALDE-Pro România) își lansează marți candidații la alegerile locale

     Evenimentul va avea loc la ora 11.00 în sala de spectacole a Palatului  Culturii . Aici vor...

    O săptămână începută prost: În nici 60 de minute au fost raportate trei nenorociri

    Dacă în ultima zi a săptămânii trecute vă spuneam că au fost înregistrate 3...

    S-au dezbrăcat de haina albastră de jandarm, dar nu și de caracter. Apoi și-au lăsat pulanele în rastel și s-au înarmat cu drujbe, căci aveau de dus la îndeplinire o misiune venită din suflet și nu pe ordinul de zi al unității.

    Șapte jadarmi bistrițeni, pe care îi știam din misiunile „mascaților”, „trântaci” cum le-ar spune unii, și-au încordat mușchii în fața unor bușteni ce trebuiau debitați și stivuți, numai că această acțiune nu a avut loc în curtea vreunuia dintre aceștia, sau în gospodăria Detașamentului 1 Mobil Bistrița.

    Claca cu pricina a fost organizată de lt.col. Grigoriță Bărbos în curtea unei familii nevoiașe din apropierea Bistriței, acasă la tanti Saveta, în vârstă de 74 de ani, și la nea Ion, 79 de ani, ambii bolnavi, iar cel care a fost odată stâlpul casei este acum imobilizat într-un cărucior.

    „Lt. col. Grigoriță Bărbos, a rezolvat problema privind achiziția lemnelor și alături de alți 6 colegi cu suflet mare din cadrul Detașamentului 1 Mobil Bistrița, s-au mobilizat și au hotărât ca în timpul lor liber, să le dea o mână de ajutor celor doi bătrâni. Chiar dacă puteau alege să își petreacă ziua liberă într-un alt mod, jandarmii au dovedit încă odată, dacă mai era nevoie, că solidaritatea și sprijinul celor care au cu adevărat nevoie, este mai presus decât orice altceva. Aceștia s-au mobilizat și alături de soții și copii, au luat două motofierăstraie și au muncit cot la cot, până seara când au reușit să taie și să stivuiască lemnele pentru cei doi bătrâni”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Județean „Gelu Voievod” Bistrița-Năsăud.

    Cei șapte jandarmi spun că „satisfacția este pe măsura gestului și vor repeta această experiență”. Cunoscându-l pe Grigoriță Bărbos, acesta ar fi în stare să-și alcătuiască un Detașament Mobil pentru Situații Umanitare, acolo unde intervențiile se încheie cu lacrimi, înscă cu lacrimi de mulțumire și apreciere, așa cum a fost cazul celor doi bătrâni de la margine de oraș:

    „Nu mă așteptam niciodată la un astfel de gest! M-ați susprins că ați venit atât de mulți să ne ajutați!” – a spus la finalul zilei nea Ion, care le-a mulțumit cu lacrimi în ochi celor șapte jandarmi și membrilor familiilor acestora care au fost alături de ei pe parcursul întregii zile.

    Astfel de fapte vor fi întotdeauna tratate ca atare de publicația noastră, drept pentru care ne scoatem pălăria în fața jandarmilor ce-și scot scutul de la piept și își revarsă omenia asupra năpăstuiților!

    - Advertisement -
    - Advertisement -

    Latest News

    Alianța pentru Bistrița-Năsăud (PSD-ALDE-Pro România) își lansează marți candidații la alegerile locale

     Evenimentul va avea loc la ora 11.00 în sala de spectacole a Palatului  Culturii . Aici vor...

    O săptămână începută prost: În nici 60 de minute au fost raportate trei nenorociri

    Dacă în ultima zi a săptămânii trecute vă spuneam că au fost înregistrate 3 accidente rutiere cu multe victime și...

    Dramele de la Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice ”Sfinții Zaharia şi Elisabeta” din Maieru: 5 decese în mai puțin de o lună ...

    Pe data de 13 iunie, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, confirma faptul că un număr de 22 persoane de...

    Pachetul de măsuri care vine în sprijinul bistrițenilor și a comunității de afaceri locale inițiat de Cristian Niculae a fost adoptat astăzi în...

    Viceprimarul Cristian Niculae a anunțat faptul că,  în Ședința Extraordinară de astăzi s-a votat cu majoritate covârșitoare – 19 voturi pentru și...

    Ioan Turc confirmă formarea unei alianțe anti-PSD la primăria Bistrița. Marele impediment însă rămâne: Cine va conduce această alianță- Turc sau Simionca ? Pe...

    Liderii principalelor partide politice anti-PSD, așa cum îi place să se exprime deputatului Ionuț Simionca, s-au pus la rotunda...
    - Advertisement -

    More Articles Like This

    - Advertisement -