O fetiță de 12 ani ar fi căzut pe niște scări ai unei școli din orașul Sângeorz Băi. La fața locului s-a deplasat un echipaj cu asistent medical de la Maieru, un echipaj cu medic din Bistrița și a fost solicitat și elicopterul SMURD. Echipajele medicale SAJ ajunse la locul solicitării, au găsit fetița de 12 ani inconștientă, cu un traumatism cranian grav și în episoade de convulsii repetate. Fetița a fost stabilizată și se așteaptă elicopterul SMURD, pentru a putea fi trimisa la o clinica de specialitate. Din primele informații se pare ca a căzut pe scări.
Pe surse am aflat că fetița se numește Loredana L., și este elevă în clasa a V-a. Clasa ei face cursuri după-amiază iar după ora de desen ea a ieșit în pauză alături de colegii ei. În condiții încă neelucidate, copila l-ar fi stropit cu apa de acuarele pe un alt elev, acesta fiind în clasa a VII-a. Nervos, acesta ar fi lovit-o și împins-o pe hol și nu pe scări, moment în care fata s-a dezechilibrat și s-a lovit cu capul de pardoseala din beton. Polițiștii au demarat cercetări la locul evenimentului făcând, în continuare cercetări în cadrul unui dosar deschis pentru vătămare corporală din culpă, scrie mesager24.ro