duminică, iunie 7, 2020
2.8 C
Bistrița
More

    Nu e nicio glumă: Procurorii bistrițeni au deschis două dosare penale. Unul e pentru fals în declarații iar celălalt pentru zădărnicirea combaterii bolilor și abuz în serviciu

    Must Read

    Nu e nicio glumă: Procurorii bistrițeni au deschis două dosare penale. Unul e pentru fals în declarații iar celălalt pentru zădărnicirea combaterii bolilor

    Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița a confirmat astăzi faptul că astăzi au fost înregistrate două dosare penale privind  săvârsirea infracțiunii de fals în declarații, respectiv a infracțiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor.

    Primul dosar, nr. 853,  este deschis în cazul decesului vârsticului de 77 de ani de la Ilva Mică, aici poliștii  din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud – Serviciul de Investigatii Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârsirea infractiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor și abuz în servici constând în aceea că, la nivelul unei unități medicale din mun. Bistrița nu au fost respectate măsurile dispuse de autorități în vederea prevenirii si limitării efectelor epidemiei cu noul coronavirus

    Din primele cercetări reies următoarele fapte:  În perioada 22.03.2020-30.03.2020, o persoană de sex masculin, în vârstă de 77 ani, a fost internată într-o unitate medicală din mun. Bistrita, prezentând simptome asemănătoare unei infecții cu noul coronavirus, pe fondul unor afecțiuni preexistente. Pacientului i s-au recoltat probe biologice care au fost trimise spre analiză pentru a se stabili dacă este infectat cu virusul SARS-CoV-2. Ulterior, la data de 30.03.2020, personalul medical a dispus externarea pacientului, astfel că s-a luat legătura cu un membru de familie care s-a prezentat la unitatea medicală si l-a transportat pe pacient la domiciliu, deși până la acel moment nu au fost primite rezultatele analizelor efectuate.

    În noaptea de 30/31.03.2020, în jurul orei 03,00, bărbatul în vârstă de 77 ani a decedat la domiciliu, fiind transportat la capela mortuară din localitate.

    La data de 01.04.2020, un membru de familie al victimei a fost contactat de către un cadru medical care i-a comunicat că rezultatul testării este pozitiv, pacientul fiind diagnosticat cu COVID-19, fiind necesară luarea de măsuri în vederea izolării acestuia.

    Cel de-al doilea dosar penal – 852/P/2020 este deschis pe numele unei femei, care s-a prezentat la spital  și a declarat necorespunzător adevărului faptul că nu are nicio simptomatologie specifică infectării cu virusul COVID-19 și nu a fost în contact cu un pacient COVID-19, deși un membru a familiei a fost confirmat în cursul dimineții aceleiași zile cu acest virus, iar prezentarea acesteia la unitatea medicală a fost tocmai ca urmare a prezentării de simptome specifice. În acest caz, e vorba de săvârșirea infracțiunii de fals în declaratii, prev. de art.326 C.pen.

    Urmărirea penală este efectuată de lucrători de politie judiciară din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud – Serviciul de Investigatii Criminale sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița în vederea lămuririi cauzelor sub toate aspectele.

    Precizăm că faza de urmărire penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiului prezumpției de vinovăție”, informează Parchetul Bistrița.

    - Advertisement -
    - Advertisement -

    Latest News

    O fetiță de 2 ani din Braniștea a ajuns la spitalul de arși din București cu un elicopter SMURD. Ea prezintă arsuri de...

    Nenorocirea s-ar fi produs în urmă cu două zile în casa unei familii din comuna Braniștea, doar că, informația  a...

    Doar 2 cazuri noi de persoane infectate în județul Bistrița-Năsăud, 91 fiind numărul total al cazurilor active. La nivel național, numărul celor pozitivi trece...

    Numărul persoanelor infectate cu Sars-Cov 2 din județul Bistrița-Năsăud a scăzut de la joi 13, vineri la 4 persoane, astăzi sunt doar...

    Bărbat decedat la Chețiu, comuna Chiochiș, după ce s-a răsturnat cu un motocultor

    Un elicopter SMURD de la baza Jibou a fost chemat să intervină la Chețiu, comuna Chiochiș, într-un caz grav în care un...
    - Advertisement -

    More Articles Like This

    - Advertisement -