miercuri, august 12, 2020
2.8 C
Bistrița
More

    Narcise, vipere și alte lighioane în zonele protejate din Munții Rodnei

    Must Read

    Cheltuielile cu salariile bugetarilor aproape s-au dublat în ultimii cinci ani: de la 52 miliarde de lei în anul 2015 la 100 de...

    Cheltuielile cu salariile bugetarilor aproape s-au dublat în ultimii cinci ani, potrivit datelor oficiale furnizate de ministerul...

    Deputat Cristina Iurișniți: 14 obiective USR PLUS Bistrița-Năsăud, aduse în atenția publică

    Administrația locală trebuie și poate să fie făcută doar în interesul oamenilor. Susținute cu profesionalism și onestitate, nu în...

    Ionuț Simionca: Dezvoltarea firmelor cu capital autohton este principalul motor al dezvoltării Municipiului Bistrița

    Am fost astăzi în zona industrială a Municipiului Bistrița, unde am întâlnit mulți oameni care...

    Poiana cu Narcise este o rezervaţie naturală aflată în Munţii Rodnei, are o suprafață de 5 ha şi reprezintă, așa cum spune și titulatura, o poiană cu narcise (Narcissus angustifolius), protejată de lege, pe versantul estic al muntelui Saca, la o altitudine de 1600 m, într-o asociaţie dominată de Barba Ursului.

    Locația este una superbă, cu note de unicitate, fiind un punct de atracție pentru turiștii amatori de drumeții la altitudine. La sfârșitul săptămânii trecute foarte mulți turiști au vizitat Poiana cu Narcise. Și la acest sfârșit de săptămână se preconizează din nou un val de persoane dornice să admire natura în această perioadă. Jandarmii montani din Rodna efectuează patrulări pe Muntele Saca, alături de rangerii Parcului Național Munții Rodnei, pentru a fi la dispoziţia turiştilor cu sfaturi privind modul de comportare pe timpul excursiilor în această zonă.

    Nu toți cei care aleg să-și bucure sufletul, corpul și privirea au înțeles ce înseamnă o rezervație naturală și faptul că de acele narcise se pot bucura și alții care trec pe acolo după ei. Mai multe persoane a fost surprinse în timp ce culegeau narcise de parcă erau la cules de leurdă, ignorând astfel nu numai legile în vigoare, dar și cel mai elementar bun simț.

    Jandarmii montani din Rodna, informează faptul că narcisele se află în maximul perioadei de înflorire şi foarte multe persoane vor dori să viziteze poiana în aceste zile şi în perioada imediat următoare, când va fi perioada de maximă înflorire. Poiana cu Narcise este protejată de lege, ca urmare florile nu pot fi rupte sau scoase din rădăcină.

    Biologul Claudiu Iușan, ranger în cadrul Parcului Național Munții Rodnei, explică de ce aceste narcise nu trebuie rupte, culese, atât din punct de vedere biologic, cât și legislativ:

    „Este corect faptul ca narcisele au bulbi si se inmultesc prin divizarea bubllor, insa si semintele au rolul lor in inmultire, motiv pentru care, rupand florile, acestea nu mai ajung la etapa de fructificatie si inmultirea acestora este diminuata. Fiind vorba de un parc national, adica de un laborator viu sau o gradina botanica naturala, se cuvine sa ne bucuram de frumusetea naturii, sa o imortalizam prin fotografii si filme, dar sa o respectam si sa nu lasam urmele noastre sa ii stirbeasca frumusetea fragila, astfel incat toti cei care fac efortul sa ajunga pana sus in munte la aceasta poiana mirifica, sa se bucure din plin de roadele acestuia, admirand in liniste acest spectacol al naturii. Consider ca e de bun simt sa lasi florile dintr-o arie protejata in pace fara sa le rupi, scopul acele rezervatii naturale de interes botanic tocmai acesta este, de conservare a populatiei de narcise. Rupandu-le incalci legislatia demediu si esti pasibil de amenda, asa cum se intampla in orice arie protejata si cu precadere intr-un parc national. Chiar daca in Romania exista peste 250 poieni cu narcise, altitudinal pana la 2.000 m, fie ca sunt incluse intr-o arie protejata sau nu, merita sa aratam respect fata de natura si sa le protejam”, a specificat Iușan într-o postare pe facebook.

    De asemenea, jandarmii montani avertizează publicul iubitor de drumeții în zona Poianei cu Narcise și de existența altor lighioane, pe lângă cele umane, și anume viperele:

    „De această dată instantaneele primite de la colegii noștri din teren, sunt de avertizare pentru turiștii care vor să urce la altitudinea de 1600 de metri, pentru a admira priveliștea. Viperele au fost susprinse când se încălzeau la soare. Ca urmare trebuie să aveți grijă și la acest aspect, pentru a evita călcarea lor din greșeală. Astfel, trebuie să aveți încălțăminte adecvată de tip bocanc, să aveți grijă pe unde pășiți, respectiv unde vă așezați. În cazul în care sunteți mușcat de o viperă, apelați imediat Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112, rămâneți calm, reglați-vă respirația și stați întinși iar capul şi bustul trebuie să fie mai ridicate astfel încât locul muşcăturii să fie sub nivelul inimii.  Ulterior, victima trebuie să ajungă cât mai repede la un medic. În cazul unei muşcături cu inoculare de venin singura soluţie eficientă fiind administrarea de ser antiviperin”, se arată într-un comunicat al IJJ BN.

    Pe muntele Saca, din masivul cristalin al Rodnei, se poate ajunge plecând din localitatea Valea Vinului, situat la 8 km de Rodna Veche. Din Valea Vinului pleacă către muntele Saca două poteci mai accesibile: prima urcă spre vest spre Dealul Popii iar a doua urmăreşte Valea Secii şi apoi urcă pe versantul sudic al Dealului Popii. Drumul până la Vârful Saca durează 3 ore din Valea Vinului.

    Bucurați-vă de munte, de aer și de narcise, fără să le distrugeți!

    surse foto: claudiu_iușan, IJJ BN, wildlifeRO

    - Advertisement -
    - Advertisement -

    Latest News

    Cheltuielile cu salariile bugetarilor aproape s-au dublat în ultimii cinci ani: de la 52 miliarde de lei în anul 2015 la 100 de...

    Cheltuielile cu salariile bugetarilor aproape s-au dublat în ultimii cinci ani, potrivit datelor oficiale furnizate de ministerul...

    Deputat Cristina Iurișniți: 14 obiective USR PLUS Bistrița-Năsăud, aduse în atenția publică

    Administrația locală trebuie și poate să fie făcută doar în interesul oamenilor. Susținute cu profesionalism și onestitate, nu în interesul membrilor și clientelei de partid,...

    Ionuț Simionca: Dezvoltarea firmelor cu capital autohton este principalul motor al dezvoltării Municipiului Bistrița

    Am fost astăzi în zona industrială a Municipiului Bistrița, unde am întâlnit mulți oameni care susțin candidatura mea la primărie....

    Ioan Turc s-a întâlnit cu Emil Boc: ” În viitorul apropiat, municipalitățile noastre vor colabora în multiple domenii”

    Vedem orașe cum ar fi Oradea și Clujul drept niște exemple de „Așa da!”. Pentru a afla și mai multe despre cum...

    VIDEO: DANIEL SUCIU anunță un proiect turistic de amploare alături de Ioan Strugari

    Candidatul Aianței pentru Sângeorz-Băi la Primăria Sângeorz-Băi, deputatul Daniel Suciu, își propune realizarea unui proiect turistic unic în zonă: o...
    - Advertisement -

    More Articles Like This

    - Advertisement -