Acasă ANALIZE-COMENTARII Mișcări de trupe în Consiliul Județean și cel al municipiului Bistrița. Cum...

Mișcări de trupe în Consiliul Județean și cel al municipiului Bistrița. Cum s-au schimbat listele pentru Consiliul Județean și cel municipal. Cine e intrat, cine a ieșit? Instalarea noului primar Ioan Turc va avea loc joi, 22 octombrie, ora 14.00

0

La aproape patru săptămâni de la alegerile locale, constituirile de consilii comunale, orășenești, dar și cel al municipiului Bistrița sau cel Județean au intrat pe ultima sută de metri. Contextual, atât Judecătoria Bistrița dar și Tribunalul Bistrița-Năsăud au validat politicienii care vor își vor reprezenta cetățenii care i-au ales dar și partidele pe ale căror liste au fost aleși pentru următorii patru ani.

Față de listele inițiale, au intervenit modificări, o parte din cei aleși retrăgându-se de pe listele respective, chestiunea fiind valabilă pentru toate partidele politice. Astfel, de pe lista Alianței pentru Bistrița s-au retras Nicolae Popescu sau stau în rezervă Emiliana Darabont, Antal Attila, Simona Duca, Vasile Cocos, Oana Salaci, Grigore Sas, Doreta Oltean, Flaviu Giurgiuca, Ionuț Turbat, Anamaria Todor, Vasile Pop, Andreea Suhanyi, Pavel Szekely, Cătălin Moldovan, Silvia Ștefănuț, Ioan Dumitru, Maria Pintea, Adrian Sărmaș, Evelin Szekely, Vasile Damian.

Cine sunt cei 14 consilieri județenu validați de Tribunalul Bistrița-Năsăud?

Camelia Tabără -PSD, Bogdan Ivan- PSD, Florin Galeș, Pro România, Decsei Atilla, UDMR, Maria Ulecan, PSD, Vasile Puica, PSD, Virgil Rus, PSD, Emil Neia Lăcătuș, PSD, George Pop, Mirela Cârcu, ALDE, Alin Demian, PSD, Nicolae Lupșan, PSD, Angelo Manea, PSD, Simion Forai

La PNL situația este similară, de pe lista inițială retrăgându-se Stelian Dolha, Sorin Hognogi, Grigore Țiolan, Sorin Mititean. Totuși, pe lista PNL pentru Consiliul Județean a rămas fostul primar al comunei Șieuț, Ioan Dedean Bortaș, învins pe 27 septembrie de social-democratul Mihai Ivan.

Cine sunt cei 12 consilieri județeni PNL  validați de Judecătoria Bistrița?

E vorba de  Ioan Dedean, Samuel Coman, Ovidiu Florean, Octavian Ganea, Florin Moldovan, Ioan Zăgrean, Gheorghe Scuturici, Cristian Cârlig, Marius Marica, Viorica Calo, Marin Rus, Dorin Rus

De asemenea, în Consiliul Județean a mai intrat și PMP, Tribunalul Bistrița-Năsăud validând următoarele 4 mandate: Augustin Filipoiu, Lucian Pintea, Tiberiu Kecskes, Dorel Bertel. Precizăm că, de pe această listă s-a retras Ionuț Simionca și Caius Cârcu de la Beclean.

Municipiul Bistrița

Nici pe listele validate pentru consiliul municipal situația nu este mai diferită față de Consiliul Județean, și aici fiind aleși locali care s-au retras fie de pe lista Alianței pentru România, fie de pe cea a PNL. Cea mai ”epurată” listă este cea a Alianței pentru Bistrița-Năsăud și,de pe care s-au retras următorii sau au trecut în rezervă: Grigore Timoce, Vasile Bugnar Radu Elisei, Horațiu Gherman, Daria Stoleru, Ionel Burduhos, Cristian Codărean, Lucian Armean, Szabo Attila, Maria Miheștean, Ioan Uța, Victoria Moldovan, Bogdan Miholca, Dan Târgoveț, Viorica Nogy, Iulia Runcan, Dan Pop, Gheorghe Bodiu, Tibor Bodi, Pavel Bortăș, Teodora Șutea, Maftei Pop

Cine sunt cei 5 consilieri municipali ai ApBN validați?

Cristian Niculae (PSD), Alexandru Bria (PSD), Mathe Attila (UDMR), Lucia Săsărman (PSD), Andrei Kozuk (PSD)

Cine sunt cei 10 consilieri municipali ai PNL  validați?

Marii câștigători ai alegerilor din 27 septembrie sunt liberalii, aceștia obținând în consiliul municipal un număr de 10 mandate

E vorba de Florin Urîte, Ioan Peteleu, Tudor Filip, Doina Macarie, Ionel Ruști, Daniel Brici, Cristian Munthiu, Sorin Hangan, Daniela Hudrea, Nicolae Pugna

PMP și USR-Plus

În Consiliul Municipal au intrat și cei de la PMP, aici fiind vorba de 3 mandate: Silvia Galben, Ștefania Stere, Oana Săcălean. Cu doar două mandate , USR-Plus va trimite în consiliul municipal doi useriști: Călin Stan și Niciolae Pavelean.

Nu trebuie uitat de fostul candidat al Partidului Verde, Dan Dumitru Ciobănică, validat și el pentru mandatul 2020-2024.

 

Ce urmează?

După validarea consilierilor, urmează ca Ioan Turc și Radu Moldovan să depună jurământul, urmând ca zilele următoare să fie convocated ședințele de constituire, în cadrul cărora să fie desemnați viitorii vicepreședinți sau viceprimari.

Primăria Bistrița

Cert, joi la ora 14.00, prefectul Stelian Doilha va participa la instalarea și depunerea jurământului de credință a noului primar Ioan Turc. Din ceea ce se știe, Turc va lucre cu Sorin Hangan și Călin Stan, ca și viceprimari.

Consiliul Județean

Reinstalarea lui Radu Moldovan la Consiliul Județean ar putea avea loc săptămâna viitoare, cei doi viitori vicepreședinți fiind Bogdan Ivan, PSD și Ioan Zăgrean, PNL.

PMP a anunțat prin vocea președintelui Ionuț Simionca  că nu va face majorități nici cu PNL, nici cu PSD, nu va avea propuneri pentru funcțiile de vicepreședinte și nici nu va vota propunerile PSD și PNL, pe parcursul mandatului urmând să voteze proiectele de dezvoltare care vor fi supuse aprobării în CJ.

Exit mobile version