Acasă COVID 19 MIERCURI: Cu puține ore înaintea carantinării, rata infectării pe Bistrița este de...

MIERCURI: Cu puține ore înaintea carantinării, rata infectării pe Bistrița este de 9,40 cu tot cu focare  în timp ce la nivel județean este de 4,38. Doar 97 de îmbolnăviri raportate astăzi dar cu 4 decese în plus

0

Conform Hotărârii CJSU transmisă la  Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției, CJSU a solicitat intrarea în carantină a municipiului Bistrița la data de 19 noiembrie, adică joi dimineață, începând cu ora 5.00 AM pe o durată de 14 zile, ceea ce înseamnă că mai sunt puține ore până la intrarea în vigoare a respectivei decizii.

În privința situației epidemiologice, din cele 207 teste efectute astăzi, au fost găsite pozitive un număr de 97 de persoane, din care trei sunt  angajate ale  Consiliului Județean, la care se adaugă încă doi polițiști dar și un pacient Diaverum.

18 noiembrie:  4780 cazuri confirmate de CoVid-19 de la debutul pandemiei, 202 decese, 3705 persoane externate (1535 externate vindecate/2170 externate), 1681 persoane în carantină și 868 persoane izolate. Au fost efectuate 207 teste, din care 188 la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, restul la laboratoare private.

Incidența fără focare: Bistrita 8,65; Beclean 4,82.

INCIDENȚA CAZURILOR DE COVID-19 PE UNITĂȚI ADMINISTRATIV-TERITORIALE, CALCULATĂ CU FOCARE

18.11.2020

 

LOCALITATE POPULATIE CAZURI LA 1000 DE LOCUITORI IN ULTIMELE 14 ZILE
ORAŞ BECLEAN 12236 12.01
MUNICIPIUL BISTRIŢA 94574 9.40
ORAŞ NĂSĂUD 11583 6.73
ŞIEU-ODORHEI 2316 6.48
TÂRLIŞUA 3290 6.08
TEACA 5801 5.86
PRUNDU BÂRGĂULUI 6380 5.17
LIVEZILE 5152 5.05
ŞIEU-MĂGHERUŞ 4716 4.88
MATEI 2508 4.78
PETRU RAREŞ 3751 4.53
ZAGRA 3437 4.07
BRANIŞTEA 3003 4.00
BUDEŞTI 1842 3.80
MICEŞTII DE CÂMPIE 1065 3.76
BUDACU DE JOS 3336 3.60
CICEU-GIURGEŞTI 1448 3.45
DUMITRIŢA 3321 3.31
MĂRIŞELU 2532 3.16
JOSENII BÂRGĂULUI 5394 3.15
ŞINTEREAG 3623 3.04
MONOR 1354 2.95
CHIOCHIŞ 2758 2.90
GALAŢII BISTRIŢEI 2523 2.77
URMENIŞ 1826 2.74
NIMIGEA 5371 2.61
CICEU – MIHĂIEŞTI 1208 2.48
LEŞU 2857 2.45
LUNCA ILVEI 3304 2.42
REBRIŞOARA 4859 2.26
SÂNMIHAIU DE CÂMPIE 1338 2.24
MAIERU 8225 2.19
SALVA 2753 2.18
NUŞENI 2762 2.17
URIU 3699 2.16
ŞIEUŢ 2574 1.94
TIHA BÂRGĂULUI 6697 1.79
RODNA 6371 1.73
ŞANŢ 3525 1.70
ROMULI 1782 1.68
CETATE 2991 1.67
MILAŞ 1220 1.64
LECHINŢA 6228 1.61
BISTRIŢA BÂRGĂULUI 4461 1.57
TELCIU 5947 1.51
ILVA MICĂ 3427 1.46
REBRA 2774 1.44
MĂGURA ILVEI 2131 1.41
ŞIEU 2910 1.37
ORAŞ SÂNGEORZ-BĂI 11907 1.26
DUMITRA 5665 1.24
PARVA 2585 1.16
SILIVAŞU DE CÂMPIE 962 1.04
COŞBUC 1961 1.02
CHIUZA 2201 0.91
NEGRILEŞTI 2390 0.84
ILVA MARE 2457 0.81
FELDRU 7832 0.77
RUNCU SALVEI 1322 0.76
SPERMEZEU 3652 0.27

 

 

Exit mobile version