Marele campion de lupte Greco-Romane, Dumitru Cuc a trecut la cele veșnice. Mitre a fost soțul scriitoarei și ziaristei Melania Cuc

Must Read

PRIMARUL PAUL ȘTIR: Domnule prefect, cu tot respectul, dar unde-i lege, nu-i tocmeală!

Prieteni dragi, pentru a înțelege mai bine ce vreau să spun cu partea de început a acestui text, o...

VIDEO: Deputatul Daniel Suciu către Ghinea-Barna- Când Comisia vă dă cu PNRR în cap, voi vă uitați ca vițelul la poarta nouă’

Daniel Suciu, deputat PSD și fost ministru al Dezvoltării, i-a umilit pe miniștrii USR-PLUS din cabinetul condus de Florin...


Anunțul a fost făcut de Melania Cuc pe pagina de socializare astăzi: ” Sufletul soțul meu Dumitru CUC s-a ridicat la cer azi la ora 11 și 30 de minute!!! Inima mea este frântă. Îi rog pe toți fostii lui elevi, sportivi, prieteni, rude de pretutindeni, cunoscuți , pe toți cei care ce doresc să-i spună ADIO , să vină cu o lumânare aprinsă la el. Slujba religioasă, prohodul, va avea loc duminică la orele 13, la capela ortodoxă din Archiud ,iar înhumarea se va face în cimitirul din incinta Bisericii Romana Catolice din Archiud. În zilele de vineri și sâmbătă, corpul neînsufletit se va afla depus la Capela mortură din Bistrita, Str.Gen.Bălan.Tot acolo va avea loc și ceremonialul priveghiului. Dumnezeu să mi-l țină de-a dreapta Sa pe Omul meu cel bun!!!

Stabilit de câțiva ani în judeţul Bistriţa-Năsăud, la Archiud, alături de  scriitoarea Melania Cuc,   maestrul Dumitru Cuc a fost antrenor emerit de lupte greco-romane și cavaler al Ordinului „Meritul Sportiv”

Cine a fost Dumitru Cuc?

În octombrie 1944, face cunoştinţă cu echipa reşiţeană de lupte, pe atunci în certă ascensiune competitivă. Deşi cochetase şi cu fotbalul, simte din acea zi că locul lui se află printre luptători. Face primele antrenamente şi, dovedind din start calităţi desoebite, forţă, rezistenţă, inteligenţă şi voinţă, devine component al echipei de lupte greco-romane, din Reşiţa.
Concomitent, susţine examenul de avsolvire a şcolii tehnice, lucrează ca lăcătuş mecanic în secţia de Locomotive cu abur a marii uzine care era Reşiţa. Concomitent, se anternează şi câştigă primele concursuri şi primele medalii. In anul 1949 este încorporat în armată, şi repartizat la Clubul Polisportiv Dinamo din Bucureşti, asta datorită succeselor sportive pe care Mitre, cum îi spuneau prietenii, le adunase deja în panoplia sa cu trofee ce vor deveni din ce în ce mai valoroase în anii ce vin. În anul 1952 este decernat cu titlul de Maestru al Sportului.
Au fost ani de eferevescenţă sportivă extraordinară, de cantonamente şi antrenamante susţinute, cu întâlniri zonale, republicane, balcanice , europene şi mondiale. Tot în această perioadă se înscrie la Liceul teoretic ” Dumitru Petrescu” din Bucureşti la seral, mai apoi, la Institutul de Educaţie Fizică şi Sport, la sectia de Antrenori.
De-a lungul timpului urmează mai multe cursuri de perfecţionare în ţară si în străinătate, participă la o serie de schimburi de experienţă, la cluburi cu renume din Europa, printre care la Paris, la Moscova.

După succese extraordinare în ţară şi peste hotare, după meciuri câştigate cu cei mai mari luptători ai lumii, la ora aceea,- şi datorită calităţilor sale de coordonator înnăscut, la 30 ani este numit antrenor la echipa de lupte greco-romane de la Dinamo Bucureşti. De aici incepe ascesiunea sa remarcabilă ca antrenor, pentru ca în anul 1973 să obţină brevetul de Antrenor Emerit, printre puţinii din vremea aceea, în România.
Antrenează la Clubul Dinamo dar şi, periodic, la Lotul Naţional de Lupte, alături de alte mari nume în acest sport tradiţional şi care, în care România va cunoaşte apogeul pe plan mondial, câştigând cam tot ce se putea câştiga ca titluri şi medalii în campionatele europene, mondiale si la olimpiade.
Nume de mari campioni ca : Bularca Valeriu, Ion Cernea, Nicoale Martinescu, Gheorghe Berceanu, Ştefan Rusu, Ion Păun, Gincă Nicu, Ciorcilă Florea, Ion Draica, Vasile Andrei, Constantin Alexandru … sunt tot atâtea medalii şi dilpome pe care sportul româneasc al luptelor le-a cucerit, în acel răstimp, şi datorită activităţii de antrenor a lui Dumitru Cuc.
In anul 1954 debutează ca arbitru naţional şi apoi, internaţional. Activitate pe care o va desfăşura concomitent în toţi anii care urmează. Activează în cadrul Fereraţiei Române de Lupte, vicepreşedinte al Comisiei de Lupte pe Municipiul Bucureşti şi membru al Colegiului Naţional al Antrenorilor de Lupte.
Pentru merite deosebite primeşte titluri şi medalii de la forurile superioare în conducerea sportului românesc, dar şi de la Presedintia României. Tot pentru merite sportive deosebite este propus şi trecut în rândul cadrelor militare ale Ministerului de Interne, în cadrul Clubului Sportiv Dinamo, ajungând la gradul de lt. colonel.

Participă la zeci şi zeci de competiţii sportive internaţionale de anvergură şi mereu se intoarce cu elevii săi, încărcaţi de trofee. Alte merite şi diplome vine să-i recunoască munca extraordinară. Numele său si al elevilor săi, succesele lor sunt mentionate in toate publicaţiile sportive ale vremii.
Într-o dimineaţă a anului 1986 din motive despre care nu vom vorbi în aceaste pagini, dar la ordinul unui “tovarăş”, antrenorul emerit Dumitru Cuc este trimis în “rezervă”. A fost clipa în care trebuia să aleagă resemnarea şi renunţarea la sportul luptelor, sau…continuitatea pe cont propriu. A ales versiunea a doua, bărbăteşte şi fără să lase loc de compromisuri. A antrenat la clubul bucurestean Metrorex, spopradic, şi la “juniori”, la Dinamo, apoi, după 1989, împreună cu cel mai mare luptător al tuturor timpurior, cu fostul său elev, Stefan Rusu, a antrenat la Clubul Itisas din Istanbul. Succesele tehicilor de lucru şi-au spus şi aici cuvântul, obţind la prima confruntare internaţională de gen, primul campion.

Mereu departe de casă fiind, mereu în cantonamente prelungite sau în “focul” competiţiilor decisive, viaţa de familie risca să devină doar o umbră a vieţii sale sportive. Dumitru Cuc nu a facut nici aici compromisuri. Este familist convins, căsătorit cu scriitoarea Melania Cuc,- au două fete, Simona şi Anamaria, care le-au dăruit la rândul lor, câte doi nepotei fiecare: Joshua, Jason, Sarah şi Matei.
Cel care a scris pagini de aur în sportul luptelor româneşti, tot mai rar poate fi întâlnit, în ultimii ani, în Bucureşti. Preferă să trăiască iarna la Bistriţa şi vara într-un sat micuţ, pe care cu greu îl veti găsi pe harta României, se numeşte Archiud şi acolo, cu copiii aflaţi în vacanţă , anternorul de talie mondială Dumitru Cuc, îşi mai exersează talentul, harul care l-a plasat printre cei mai mari antrenori de lupte greco-romane din lume.

Iubeşte viaţa cu bune şi rele, ştie să ierte şi să-i înveţe pe alţii să ierte pentru ca împreună, noi, oamenii să puteam fi o mare familie. Este doar om si are şi doruri, încă visează că luptă în arenă, că este alături de colegii de echipă, de elevii de la Lotul Naţional sau de la Clubul Dinamo, cu cei cu care nu doar a mîncat ” o pâine” împreună, cu care, laolaltă şi-a urmărit şi împlinit Visul cel mare al vieţii.
Regretă ceva ? Sigur, că mulţi dintre numele cu renume din acest sport bărbatesc s-au mutat în Cer şi, în locul lor, nu s-au ivit încă alţii, mai buni mai puternici, capabili să ţină ştacheta acestui sport de dârzenie şi curaj, acolo und îi este locul pe merit, pe plan internaţional..
In anul 1990 îi apare cartea Luptele de la A la Z, scrisă în colaborare cu jurnalistul Sorin Satmari. O carte decicată acestui sport, care i-a fost şi încă îi mai este o parte special din viaţa sa.

 

- Advertisement -
- Advertisement -

Latest News

PRIMARUL PAUL ȘTIR: Domnule prefect, cu tot respectul, dar unde-i lege, nu-i tocmeală!

Prieteni dragi, pentru a înțelege mai bine ce vreau să spun cu partea de început a acestui text, o...

Robert Sighiartău către Ludovic Orban: Nu mai sunteți Ludovic Orban care a câștigat Congresul din 2017. Semănați tot mai mult cu Liviu Dragnea ca...

- Eu merg și mai departe și zic: trădare să fie, dacă o cer interesele partidului, dar s-o știm și noi! Continuă războiul în interiorul Partidului...

VIDEO: Deputatul Daniel Suciu către Ghinea-Barna- Când Comisia vă dă cu PNRR în cap, voi vă uitați ca vițelul la poarta nouă’

Daniel Suciu, deputat PSD și fost ministru al Dezvoltării, i-a umilit pe miniștrii USR-PLUS din cabinetul condus de Florin Cîțu la dezbaterea moțiunii simple...

Prefectul Stelian Dolha și subprefecții Atilla Decsei și Lorand Toth au donat sânge

În fiecare an, în data de 14 iunie marcăm Ziua Mondială a Donatorului, pentru a crește gradul de conștientizare a nevoii de donare de...

BISTRIȚA: 1.000.000 de lei pentru instalarea unui sistem de semnale luminoase și acustice la trecerea de cale ferată situată pe strada Lucian Blaga

CFR, prin Regionala Cluj, a lansat la finalul săptămânii trecute licitația pentru instalarea unui sistem de semnale luminoase și acustice la trecerea de cale...
- Advertisement -

More Articles Like This

- Advertisement -