Acasă ANALIZE-COMENTARII LIDERII UNPR VIN MÂINE LA Bistriţa. Citeşte o analiză despre situaţia progresiştilor...

LIDERII UNPR VIN MÂINE LA Bistriţa. Citeşte o analiză despre situaţia progresiştilor înainte de alegeri

0

Vineri, 11 martie, liderii UNPR vor fi prezenţi la Bistriţa unde vor anunţa candidaţii progresişti la alegerile locale din 5 iunie. Nu va lipsi de la întâlnirea cu presa Valeriu Steriu, viitorul preşedinte al UNPR.

În momentul de față, UNPR este pentru cele două mari partide, PSD și PNL, un murbund la căpătâiul căruia se bat pentru moștenire Alina Gorghiu și Liviu Dragnea. Schimbarea liderului partidului este de natură să deschidă piste cândva obligatoriu blocate pentru PNL și aici ne referim, în principal, la lipsa de toleranță a liberalilor față de generalul Oprea. Posibila numirea a lui Steriu in fruntea formațiunii progresiste deschide posibilitatea discuțiilor pe partea dreaptă a eșicherului politic făcând, în acest fel, o posibilă breșă în blocul de stânga PSD-UNPR-ALDE, cu doar câteva luni înainte de alegeri.

Debusolarea din rândul liderilor UNPR îi face pe aceștia să fie o pradă ușoară pentru liberali mai ales în condițiile în care Dragnea pare să fi jucat la cacealma cu aceștia, semnând un protocol care nu înseamnă nimic de fapt pentru UNPR, adică nu le aduce niciun beneficiu.

Primul test pentru formațiunea în fruntea căreia se va plasa Steriu va fi obținerea normelor legislative care să permită organizarea alegerilor în două tururi de scrutin, fapt care va genera un avantaj evident pentru liberali. Dacă UNPR-ul se va pronunța clar în favoarea alegerilor în două tururi de scrutin și va susține inițiativa PNL, va fi semnalul clar că alianța PSD-UNPR s-a rupt și că progresiștii se vor înscrie în lupta electorală alături de PNL. Pentru aceștia este important să obțină o garanție pentru un număr de 20-30 de mandate de parlamentari la alegerile din decembrie.

Rămâne de văzut dacă, chiar și în condițiile amintite mai sus, UNPR-ul va reuși să se facă ușor de înghițit de către liberali. Un exemplu este cazul de la Buzău în care negocierile de la centru sunt dinamitate de organizațiile locale care refuză primirea liderilor progresiști în rândurile lor.

Exit mobile version