Antrenorul de fotbal Leon Buhai a fost condamnat de către judecătorii bistriţeni la 10 ani de închisoare. Acesta a fost trimis în judecată pentru agresiune sexuală, corupere sexuală şi act sexual cu un minor.
O parte din infracţiuni au fost comise în timp ce Leon Buhai era cercetat în alt dosar tot pentru corupere sexuală a minorilor şi pornografie infantilă, pentru care a şi primit 4 ani de închisoare cu executare. Încă din luna mai a anului 2015, acesta se află după gratii, executând prima pedeapsă privativă de libertate.
Judecătorii au ţinut cont de faptul că Buhai a mai comis şi alte infracţiuni similare când era cercetat în primul dosar şi au hotărât contopirea pedepselor, antrenorul alegându-se cu 10 ani de închisoare. La acestea se adaugă şi daune morale, pe care antrenorul trebuie să le plătească victimelor sale. Doar patru dintre cei 14 copii molestaţi sau abuzaţi vor primi daune morale. Trei dintre ei vor primi câte 7000 de euro, în timp ce unul va primi 3000 de euro. Până una alta, judecătorii au hotărât să pună sechestru pe cele două maşini ale lui Buhai. Hotărârea nu este însă definitivă.
Citeste mai mult: adev.ro/o9jjcx