La un gol distanță de Cupa României: Heniu Prundu Bârgăului pierde partida cu U Olimpia Cluj-Napoca cu 1-0 dar încheie sezonul competițional cu 2 medalii: argintul în campionat și una obținută astăzi pe ” Francisc Neauman”.

ARAD, Cupa României: Jucătoarele lui Călin Svoboda au avut o evoluție demnă, reușind cu o consecventă determinare să țină piept și să își depășească adversarele inclusiv la capitolul pregătire fizic, tehnic, meciul aparținând bârgăuancelor. Nu a fost să vină golul, singurul înscris aparținând clujencelor în minutul 117.

Finala Cupei României s-a jucat pe Arena “Francisc Neuman” din Arad – o arena eleganta, frumoasa și impunătoare!

”Învinsele noastre, învingătoare”, scriu cei de la ACS Heniu Prundu Bârgăului: ” Am pierdut, dar nu am făcut-o ca niște pierzători, ci ca niște învingători. Ești învins nu atunci când pierzi în fața unui adversar, ci când pierzi în fața propriei persoane. Ești un pierzător atunci când, după meci, intri în vestiar și ți-e rușine să privești în ochii celorlalți și, mai ales, să te privești în oglindă. De ce? Pentru că știi că ai trișat. Dar când lupți până atingi inumanul și îți lași inima pe gazon cu riscul de a o pierde și de a o găsi îngrijitorul de teren a doua zi, atunci ești un învingător. Fetele noastre, doamnelor și domnilor, au pus astăzi bazele unei noi mentalități, anume că Heniu este un munte pe creasta căruia trebuie să înfrunți un calvar ca să ai o șansă de a-l cuceri”