sâmbătă, mai 30, 2020
2.8 C
Bistrița
More

    Izolați în Urmeniș: rămași fără apă potabilă, fiind în izolare la domiciliu, au fost ajutați tocmai de cei care-i verificau

    Must Read

    Garda de Mediu a închis stația de mixturi asfaltice de la Beclean. Amenda primită de firmă se ridică la 30.000 de lei

    Consecință a unei sesizări apărută pe pagina de socializare a consilierului local al PMP Beclean, Caius Cârcu...

    Mihai Sărmășan: Poliția Locală mai există la Bistrița ?

    Deciziile Comitetului Național pentru Situații de Urgență prevăd că locurile de joacă din parcurile din țară rămân...

    Trăim vremuri nu tocmai ușoare, iar omenia trebuie să primeze în fața altor acțiuni, evident acolo unde este cazul. Oamenii legii au o misiune fermă de îndeplinit, în special pe timpul stării de urgență, acolo unde ordonanțele militare se execută întocmai și la timp.

    Verificările la domiciliu executate de către jandarmi și polițiști zilnic, nu presupun neapărat aplicarea unor amenzi dar aduc în atenția oamenilor legii și anumite nevoi cu care se confruntă cei izolați. Astfel, în satul Valea-Mare, comuna Urmeniș, un bărbat aflat în izolare la domiciliu a rămas fără apă potabilă.

    Plutonier major Dorel Nistor și agent șef adjunct Adriana Lup – șef Post Poliție Urmeniș – au trecut și ieri  pe la domnul G.P. pentru a verifica dacă respectă măsura izolării la domiciliu. Ca de obicei aceștia l-au întrebat cum se mai simte și ce nevoi ar avea. Bărbatul le-a spus că a rămas fără apă potabilă. Imediat colegii noștri s-au mobilizat și au mers la cel mai apropiat vecin, la aproximativ un 1,5 km distanță și l-au aprovizionat cu apă pe domnul G.P. care se află la domiciliu alături de fiul său.

    Chiar dacă uneori aplicarea legii impune și sancțiuni sau restricții, jandarmii și polițiștii sunt în primul rând oameni, iar acest lucru este transpus prin fapte care îi aduc mai aproape de sufletul celor în slujba cărora se află.

    - Advertisement -
    - Advertisement -

    Latest News

    Garda de Mediu a închis stația de mixturi asfaltice de la Beclean. Amenda primită de firmă se ridică la 30.000 de lei

    Consecință a unei sesizări apărută pe pagina de socializare a consilierului local al PMP Beclean, Caius Cârcu și, care, anunța poluarea rezultată...

    Mihai Sărmășan: Poliția Locală mai există la Bistrița ?

    Deciziile Comitetului Național pentru Situații de Urgență prevăd că locurile de joacă din parcurile din țară rămân închise și după încheierea stării...

    PSD nu vrea la guvernare dacă va trece moțiunea de cenzură. Se dorește un guvern de uniune națională format din tehnocrați și care să...

    Informația a fost confirmată de deputatul bistrițean Doina Pană, în contextul în care, liderii...

    Bistrița-Năsăud rămâne pe „platou” în cazul epidemiei Covid-19: 79 de cazuri active!

    Situația epidemiologică la nivelul județului Bistrița-Năsăud, astăzi, 29.05.2020, este următoarea: • 18 persoane în carantină instituționalizată;• 2701 persoane în...
    - Advertisement -

    More Articles Like This

    - Advertisement -