Acasă Administratie IOAN TURC vine cu soluția PRACTICĂ pentru depozitarea deșeurilor din Bistrița:...

IOAN TURC vine cu soluția PRACTICĂ pentru depozitarea deșeurilor din Bistrița: CONTAINERELE SUBTERANE

0
După ce în urmă cu ceva timp, primarul Ioan Turc vorbea despre soluția găsită de municipiul Cluj-Napoca în ceea ce privește preluarea deșeurilor în containere subterane, astăzi edilul Bistriței a anunțat exemplul la vedere din Petre Ispirescu, asta pentru a demonstra superioritatea noii soluții pe care am propus-o recent în vederea preluării deșeurilor din municipiu.
IOAN TURC: ” Am promis că, până la 1 martie, vom oferi un exemplu la vedere pentru cum vor arăta containerele subterane la Bistrița. Am ales strada Petre Ispirescu, o locație potrivită pentru a demonstra superioritatea noii soluții pe care am propus-o recent în vederea preluării deșeurilor din municipiu. Peste câteva zile, va urma punerea în funcțiune. Va exista și o consultare publică, iar, dacă bistrițenii vor agrea noua variantă, vom trece la implementarea ei, prioritar cu fonduri europene. E startul unei abordări mai inovative pentru tot ceea ce înseamnă curățenia orașului.
E o soluție care funcționează la nivelul municipiului Cluj-Napoca și vreau să o implementez și în Bistrița, spunea Ioan Turc, el confirmand faptul că, proiectul care vizează îngroparea  punctele gospodărești de colectare a deșeurilor va fi implementat și la Bistrița începând cu această vară.

Potrivit https://bistritabusiness.ro/ firma care a câștigat licitația pentru îngroparea  punctele gospodărești de colectare a deșeurilor , Euriteh SRL din Bihor, a intrat în faliment și achiziția a fost reluată. MEGATITAN Beclean a devenit noul partener al Primăriei Cluj-Napoca.

În 2019, compania bistrițeană a semnat un acord-cadru cu administrația din Cluj-Napoca și a început să livreze și să amenajeze aceste platforme subterane. Contractul are o valoare totală de cca. 10,5 mil. lei și se întinde până la finalul lui 2021. MEGATITAN, deținută de antreprenorul Ioan Bălan, oferă servicii premium de debitare laser, îndoire sau ștanțare a pieselor din oțel, inox și aluminiu și rulează aprox. 35 mil. lei anual cu mai bine de 100 de angajați. După 20 de ani de activitate, compania este unul dintre cei mai mari debitatori laser din Europa de Est, cu clienți în mai multe țări de pe continent.

 

Exit mobile version