sâmbătă, mai 30, 2020
2.8 C
Bistrița
More

    Indolență și frică în vremea lui Covid. Poienile Reteagului, epicentrul epidemiei din Bistrița-Năsăud

    Must Read

    Garda de Mediu a închis stația de mixturi asfaltice de la Beclean. Amenda primită de firmă se ridică la 30.000 de lei

    Consecință a unei sesizări apărută pe pagina de socializare a consilierului local al PMP Beclean, Caius Cârcu...

    Mihai Sărmășan: Poliția Locală mai există la Bistrița ?

    Deciziile Comitetului Național pentru Situații de Urgență prevăd că locurile de joacă din parcurile din țară rămân...

    Declarate zonele roșii ale județului Bistrița-Năsăud, satul Poienile Reteagului sau Pintic, sat aparținător de comuna Teaca, par deja niște localități coborâte  din filme despre apocalipsă. Poate, nu e chiar așa, dar, cu siguranță, situația nu este dintre cele mai plăcute, iar oamenii se tem. Se tem de acest inamic invizibil și atotputernic.

    Poienile Reteagului

    Satul Poienile Reteagului e, de fapt, o prelungire a centrului de comună Petru Rareș, un drum județean care face legătura cu alte două comune: Ciceu Giurgești, respectiv Negrilești. Pe marginea drumului, se ridică case uriașe, cu garduri care, unele costă cât o garsonieră mai slab utilată într-un cartier de oraș.

    Dar, nu ăsta e subiectul reportajului nostru, ci romii care locuiesc în această stradă, pentru că, așa cum spune primarul comunei Petru Rareș, Vasile Cocos, vorbim de o stradă, una foarte lungă și cu foarte mulți ”diaporeni”, toți reîntorși din Spania, Italia, Franța dar și Anglia, unii cu bani, alți cu ”impresii” , vise, speranțe… Că fără ea…

    Țipenie de om. La 10 metri după prima curbă, încep palatele. Un biciclist trece repede pe lângă noi, dar nu ajunge la intersecția cu DN 17 că e oprit de un echipaj de poliție. Sunt  mai multe , iar polițiștii, secondați de jadarmi își fac datoria. Fiecare dintre cei controlați trebuie să aibă asupra lui documentele cerute de ordonanțele militare. Se cuvine să spunem că oamenii legi știu foarte bine ce au de făcut: cu mănuși, dar controlează situația. Din oră în oră, o altă patrulă le cere sătenilor să rămână în case, ceea ce se și întâmplă. În aer se simte tensiunea : sirena și vocea care le cere sătenilor să rămână în case, întăresc senzația de atmosferă irespirabilă, a unei tăcute dar prezente și simțite presiuni

    ”Stăm în case, dar sunt și oameni care au probleme”

    Vorbim cu un localnic, Cîmpan: ” Noi, ne vedem de treabă, stăm în casă și ieșim doar când avemn de făcut cumpărături, dar sunt și familii care nu au posibilități financiare sau pur și simplu nu are cine să le facă cumpărăturile”. Îl întrebăm dacă știe de acea adunare religioasă, omul ne dă de înțeles că știe, doar că nu este foarte dispus să vorbească despre acest subiect. Unul tabu, pentru că, aici, majoritatea romilor sunt neoprotestanți, penticostali, așa că e greu să îi faci să spună povestea așa cum o văd ei. Alții, din spatele porților și a gardurilor privesc deja cu teamă: teama de moarte!

    Teama de moarte, pentru că, aici sunt deja patru decese, iar moartea pare să nu țină cont de etnie sau Biserică, ultimul deces fiind al unei bărbat de 51 de ani.

    Primarul comunei Petru Rareș, Vasile Cocos e unul din cei mai vechi primari din județul Bistrița-Năsăud. E la al șaselea mandat. Ne spune că a cumpărat alimente și din banii proprii, le-a dus personal, iar primăria s-a ocupat și de înhumarea a doi dintre cei patru decedați: Nu de alta, dar nu are cine! Și acum, primarul Cocos stă de vorbă cu o familie de romi: Măi oameni buni, stați în case, unde vă duceți?

    ” Zilnic vin aici, merg peste tot unde am probleme. Nu ne este ușor deloc, situația noastră aici este una complicată. Avem, deja, 25 de persoane confirmate și patru decese. Grele timpuri trăim”.

    Așa e , domnule primar, și e abia începutul.

    Părăsim satul Poienile Reteagului însoțiți și de un echipaj de poliție dar și de imaginile romilor care ne-au filmat tot timpul cât le-am ”invadat” localitatea. Nu știu de ce, mi-a venit în minte și versurile lui Topârceanu: Când se ia câte-o măsură, Lumea-njură, Pe agentul sanitar, Și-l întreabă fără noima: – Ce-ai cu noi, mă? Pentru ce să dam cu var?…

    Petru Rareș-Beclean- Lechința-Teaca-Pintic

    În zonele unde romii sunt majoritari e liniște. Una asurzitoare, iar la Pintic, sat al comunei Teaca, echipajul de poliție este susținut de doi militari, cu tot cu pistoale mitralieră. Și aici, situația este sub control, iar oamenii își văd de treabă, controalele se fac la ”sânge” . Aici, romii  nu stau nici măcar la porți sau garduri, în timp ce, undeva, pe câmp, prin aerul care tremură de la prima căldură adevărată, de  9 aprilie, se ară și se seamănă. E vremea muncilor agricole dar și a lui Covid 19, din păcate e vremea și lui Covid 19…

    Apropos de teama celor de la Poienile Reteagului: Decesul cu numărul 234 e cel al unui bărbat de 56 de ani din Bistrița-Năsăud. La naiba, prea ușor se moare în vremea lui Covid

    - Advertisement -
    - Advertisement -

    Latest News

    Garda de Mediu a închis stația de mixturi asfaltice de la Beclean. Amenda primită de firmă se ridică la 30.000 de lei

    Consecință a unei sesizări apărută pe pagina de socializare a consilierului local al PMP Beclean, Caius Cârcu și, care, anunța poluarea rezultată...

    Mihai Sărmășan: Poliția Locală mai există la Bistrița ?

    Deciziile Comitetului Național pentru Situații de Urgență prevăd că locurile de joacă din parcurile din țară rămân închise și după încheierea stării...

    PSD nu vrea la guvernare dacă va trece moțiunea de cenzură. Se dorește un guvern de uniune națională format din tehnocrați și care să...

    Informația a fost confirmată de deputatul bistrițean Doina Pană, în contextul în care, liderii...

    Bistrița-Năsăud rămâne pe „platou” în cazul epidemiei Covid-19: 79 de cazuri active!

    Situația epidemiologică la nivelul județului Bistrița-Năsăud, astăzi, 29.05.2020, este următoarea: • 18 persoane în carantină instituționalizată;• 2701 persoane în...
    - Advertisement -

    More Articles Like This

    - Advertisement -