În PNL Bistriţa-Năsăud se sapă, din nou, tranşeele unui război de uzură dintre noua conducere şi mai vechii lideri ai acestei formaţiuni politice. După ce noul birou judeţean interimar a dizolvat biroul municipal şi, cei Robert Sighiartău, alături de Ioan Turc au confirmat prezenţa pe listele pentru parlamentare, fostul preşedinte PNL BN, deputatul Stelian Dolha dar şi colidera de la femei, Diana Morar, au ieşit la atac. Dacă aseară, în cadrul emisiunii “Impact” de la AS-TV, Dolha şi Morar au criticat în termeni duri “modul despotic” în care este condus PNL BN, iar Diana Morar a spus că aproape că nu se mai regăseşte în valorile acestui partid când vede asemenea practici, astăzi, Stelian Dolha a ieşit la atac pe faţă.
Iată ce spune Stelian Dolha: “ Dizolvarea biroului municipal al PNL Bistrița de către noul birou județean interimar nu e tocmai cel mai bun exemplu că îți dorești un partid unit în alegerile parlamentare.Procedura pune sub semnul întrebării ideea de competiție, atât de înrădăcinată în cutumele Partidului Național Liberal, pentru că nu i-a permis organizației municipale să aibă un punct de vedere sau să-și aleagă în mod democratic noul președinte. Dacă îți dorești unitatea, dacă vrei să strângi rândurile pentru bătălia de la parlamentare, așa cum spui în discursul public, atunci îți asculți colegii și le dai posibilitatea să-și organizeze alegeri interne. Să-l aleagă pe cel mai bun dintre ei”
Loveşte direct în Turc
Războiul tăcut dintre Dolha şi Turc a ieşit acum la iveală, Stelian Dolha arătându-se nemulţumit de faptul că nu poţi impune la şefia PNL Bistriţa pe “unul care n-a activat și nici n-a avut vreme de 7 ani nicio legătură cu acea organizație sau cu Partidul Național Liberal”.
Nu există criterii pentru liste
Scenariul este pe cale să se repete și în cazul listelor parlamentare. În loc de a adopta un set de criterii, pe baza unor principii, care să-i ofere oricărui membru al PNL Bistrița-Năsăud posibilitatea de a obține nominalizarea, noua conducere BPJ a preferat să procedeze exact invers: întâi listele și apoi mai vedem cum facem criteriile, probabil după oamenii agreați.
E greu de crezut că o asemenea atitudine ne va ajuta să strângem rândurile și să găsim acea unitate de partid mare, pe care n-am reușit să o arătăm în alegerile locale. Asemenea abordări nu caracterizează Partidului Național Liberal și până nu e prea târziu, ar trebui să revenim la adevăratele valori liberale care sunt competiția, spiritual democratic, recunoașterea valorii și a activității membrilor săi.