Acasă Dezvaluiri NEREGULI GRAVE DESCOPERITE LA DIRECȚIA SILVICĂ BN

NEREGULI GRAVE DESCOPERITE LA DIRECȚIA SILVICĂ BN

0

Guvernul a prezentat sinteza unor rapoarte de control redactate în ianuarie, în baza cărora a sesizat DNA pentru nereguli identificate la valorificarea fondului forestier, după o serie de verificări la direcţiile silvice din Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ şi Suceava.

Controlul a vizat perioada 16 martie 2009-31 decembrie 2012 şi arată, printre altele, că membrii Consiliului de Administraţie al Romsilva au adoptat, cu depăşirea competenţelor legale, un regulament privind vânzarea masei lemnoase recoltată anual din fondul forestier naţional, regulament care stabilea că documentaţia de preselceţie depusă de firme nu mai trebuia să conţină şi certificatul de bonitate financiară şi acte privind lipsa datoriilor bugetare. În acest fel, la licitaţie au putut participa firme care nu au făcut dovada existenţei fondurilor necesare în defavoarea altor societăţi.

Documentul relevă nereguli punctuale, precum preselecţia în Mehedinţi a unor firme de către comisii cu un număr mai mic de membri decât cel legal, admiterea la licitaţie a unor firme cu documente incomplete în Maramureş şi Bistriţa-Năsăud, fără garanţie de contractare în Suceava şi Mehedinţi sau fără atestat de exploatare în Mehedinţi şi Bistriţa.

La licitaţie au fost admise şi firme cu datorii bugetare ori faţă de Romsilva, fiind descoperite şi procese-verbale întocmite incorect şi lipsa penalităţilor aplicate pentru exploatarea masei lemnoase în afara termenelor.

Corpul de control al primului ministru a efectuat actiuni de verificare la directiile silvice din judetele Bistrita-Nasaud, Maramures, Mehedinti, Neamt si Suceava in legatura cu valorificarea produselor fondului forestier proprietate publica a statului aflat in administrarea acestor entitati precum si la Regia Nationala a Padurilor ROMSILVA, in legatura cu adoptarea de catre acesta, in anul 2009, fara temei legal, a unui regulament. In urma verificarilor efectuate au rezultat indicii privind savarsirea unui numar de 52 posibile fapte de NATURA PENALA”, se arata in raportul CORPULUI de CONTROL remis duminica presei.

Printre neregulile sesizate de CORPUL de CONTROL se numara infractiuni de FALS MATERIAL in inscrisuri oficiale, UZ de FALS, FALS IN DECLARATII, omisiune a sesizarii organelor judiciare, fals intelectual, ABUZ in SERVICIU contra intereselor persoanelor si intereselor publice, neglijenta in serviciu.

 

Exit mobile version