Gala „Femeia Europeană” / Ediția a X a

Must Read

REBRIȘOARA- Vânătoare cu bucluc: O persoană a fost împușcată într-un picior

O partidă de vânătoare ce avea loc în zona Rebrișoara- Gersa 3 înspre comuna Parva s-a încheiat după ce...

Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc la înmormântarea PS Florentin Crihălmeanu

Preafericirii Sale Cardinal Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major de Făgăraș și Alba Iulia   Am aflat cu durere vestea trecerii la Domnul a...

Deputatul Bogdan Ivan: De ce Guvernul nu acordă stimulente medicilor de familie aflați în prima linie în bătălia anti Covid 19?

Deputatul Bogdan Ivan l-a criticat pe prefectul Stelian Dolha în ceea ce privește sporul pe care Guvernul l-a acordat...

Ne apropiem cu pași repezi, de a Xa ediție a Galei „Femeia Europeană”, 9 mai 2017, unde vor fi premiate, ca în fiecare an, femei puternice, credibile, consecvente din județul Bistrița-Năsăud, care ne inspiră și ne arată că „A FACE” este un o acțiune plină de voință.

Astfel, păstrăm tradiţia de a acorda distincţii pentru doamnele care au reuşit să se remarce și vă prezentăm lista completă a celor pe care anul acesta bistrițenii le vor recunoaște în cadrul Galei Femeia Europeană:

Dr. Mihaela Albu – primul specialist în chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă de la Spitalul Județean BN, Plt.adj.pr.(r)Maria Ivan – cadru militar în rezervă, Lt. Andreea Ciurea – comandant companie în cadrul Brigăzii 88 Mecanizată Gen. Grigore Bălan, Valeria Motogna – fostă jucătoare de handbal în Echipa Națională și port drapelul României la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing 2008, Gina Pop – artist, interpret de muzica pop, Mirela Petruș – artist, interpret de muzica populară, Cristina Rusu – profesor geografie la INFOEL, promotor al județului, a obținut diverse premii cu elevii, Rusti Axina – femeie de afaceri, Pop Florentina – femeie de afaceri, Camelia Morar – președinte asociația Young’s Men Bistrița și Rodica Rusu – primarul comunei Telita, Anenii Noi, Republica Moldova, comuna înfrățită cu Parva.

Mai mult, această ediție va fi și mai deosebită, deoarece toate cele peste 100 de femei, premiate în cei 10 ani ai Galei, vor urca pe scenă, arătând că noi femeile suntem o forță, împreună reușim să dărâmăm mituri, împreună promovăm valorile europene, promovăm județul, împreună reușim să facem un eveniment unic în România.

Evenimentul are loc în data de 9 mai, de Ziua Europei și asemenea României, Gala Femeia Europeană împlinește 10 ani. Sărbătorim valorile europene, unitatea în diversitate, egalitatea de gen, femeia care reușește să aducă lucrurile împreună și să inspire.

Actorul Nae Alexandru va prezenta spectacolul alături de Doris Moldovan, iar trupa Holograf va încânta spectatorii evenimentului „Femeia Europeană”, ediția a Xa.

„La 10 ani ai Galei Femeia Europeană, femeile de nota 10 transmit un mesaj: Femeia europeană înseamnă să fii TU, perfect de imperfectă, un reper pentru noile generații.”

____

Evenimentul din data de 9 mai, ora 17.00, va avea loc la Sala Polivalentă. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Eveniment organizat de: Fundația Doris

- Advertisement -
- Advertisement -

Latest News

REBRIȘOARA- Vânătoare cu bucluc: O persoană a fost împușcată într-un picior

O partidă de vânătoare ce avea loc în zona Rebrișoara- Gersa 3 înspre comuna Parva s-a încheiat după ce...

Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc la înmormântarea PS Florentin Crihălmeanu

Preafericirii Sale Cardinal Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major de Făgăraș și Alba Iulia   Am aflat cu durere vestea trecerii la Domnul a Preasfinției Sale Florentin Crihălmeanu, Episcop...

Deputatul Bogdan Ivan: De ce Guvernul nu acordă stimulente medicilor de familie aflați în prima linie în bătălia anti Covid 19?

Deputatul Bogdan Ivan l-a criticat pe prefectul Stelian Dolha în ceea ce privește sporul pe care Guvernul l-a acordat funcționarilor Instituției Prefectului încă din...

COVID 19: Doar 33 de cazuri raportate astăzi în Bistrița-Năsăud. Până la această oră s-au vaccinat 1928 de persoane

Un număr de 33 de cazuri noi de îmbolnăvire cu Sars Cov 2 au fost raportate pentru ziua de astăzi, 16 ianuarie, de la...

Casa în care și-a trăit ultimii ani din viață Matei Eminescu va deveni un centru al colecțiilor și documentelor de patrimoniu

Consiliul Judeţean Bistrița-Năsăud a aprobat în luna martie a anului 2019  elaborarea documentaţiei pentru realizarea Casei Colecţiilor şi a Documentelor de Patrimoniu, instituţie care...
- Advertisement -

More Articles Like This

- Advertisement -