FRF: Pierderi contabile de peste 23 de milioane de lei

Must Read

Mai mulți cetățeni din comuna Șanț nu au lemne de foc. Primarul Forogău nu răspunde la telefon. Nu face ca el!

Mai mulți cetățeni din comuna Șanț nu au lemne de foc. O parte dintre cei care au depus cereri...

Funcția de manager al Centrului Cultural Municipal ”George Coșbuc” a fost scoasă la concurs.

Consilierii locali bistrițeni sunt chemați joi, 28 ianuarie, de la ora 16.00, la ședința ordinară de consiliu municipal, pe...

Punctul de recoltare pentru testarea Covid 19 din SJU ”Bistrița” se închide

Decizia a fost luată consecință a numărului mic de solicitări pentru testarea Covid-19 pe RT-PCR, astfel că,  începând de...
Federaţia Română de Fotbal a emis, marţi, un comunicat de presă în care oferă precizări cu privire la bilanţurile contabile ale forului pentru anul 2016. Conform acestuia, FRF a înregistrat o pierdere contabilă de 23.794.042 lei anul trecut, dar explică şi motivele acestui deficit.

Naţionala României a participat la Campionatul European din 2016, găzduit de Franţa, calificarea fiind obţinută în noiembrie 2015, după o victorie împotriva Insulelor Feroe (3-0). UEFA a virat sume importante de bani în conturile FRF pentru această participare, dar şi costurile şederii în Franţa au avut un nivel destul de ridicat. Conform comunicatului emis de Federaţia Română de Fotbal, în anul 2015 s-a înregistrat un profit contabil de 24.138.370 lei, iar în anul 2016 o pierdere contabilă de 23.794.042 lei. Rezultă că în cei doi ani cumulaţi FRF a avut un excedent de 344.328 lei.

Asta pentru că, deşi veniturile aferente calificării la EURO 2016 au fost încasate efectiv de FRF în anul 2016, aceste venituri trebuiau înregistrate şi au fost înregistrate în contabilitate în anul 2015, deoarece calificarea s-a obţinut în noiembrie 2015. În acelaşi timp, o mare parte a costurilor aferente participării la EURO 2016 a fost realizată în anul 2016 (anul desfăşurării turneului final), deci în anul 2016 au fost înregistrate aceste costuri, fapt ce a condus la pierderea contabilă.

Redăm, mai jos, comunicatul integral remis de către Federaţia Română de Fotbal:

„Rezultatele publicate în bilanţurile contabile depuse la Ministerul Finanţelor sunt determinate exclusiv de reglementările contabile în vigoare care ne obligă să prezentăm veniturile în anul în care acestea sunt realizate şi nu în anul în care acestea sunt încasate.

Astfel, deşi veniturile aferente calificării la EURO 2016 au fost încasate efectiv de FRF în anul 2016, aceste venituri trebuiau înregistrate şi au fost înregistrate în contabilitate în anul 2015, deoarece calificarea s-a obţinut în noiembrie 2015. În acelaşi timp, o mare parte a costurilor aferente participării la EURO 2016 a fost realizată în anul 2016 (anul desfăşurării turneului final), deci în anul 2016 au fost înregistrate aceste costuri, fapt ce a condus la pierderea contabilă.

Raportările interne către membrii afiliaţi iau în considerare un cont de profit şi pierderi bazat pe fluxul de numerar (cash flow accounting) care diferă ca mod de prezentare de bilanţurile contabile depuse la Ministerul de Finanţe. Conform bilanţurilor contabile depuse de Federaţia Română de Fotbal la Ministerul Finanţelor, în anul 2015 FRF a avut un profit contabil de 24.138.370 lei, iar în anul 2016 o pierdere contabilă de 23.794.042 lei. Rezultă că în cei doi ani cumulaţi FRF a avut un excedent de 344.328 lei.

Federaţia Română de Fotbal aduce anual la bugetele Statului aproape 1 milion de euro prin plata taxelor, contribuţiilor şi a TVA , fără a utiliza nicio sumă din banii alocaţi sportului românesc de Guvernul Romaniei.

Legat de depunerea acestor bilanţuri contabile fără votul Adunării Generale, legea prevede ca termen de depunere a situaţiilor financiare pe anul 2016 data de 30 aprilie. Rezultatul votului din Adunarea Generală care va avea loc pe 27 mai va fi depus până la 31 mai pentru a completa pachetul situaţiilor financiare.

Situaţiile financiare FRF sunt auditate din 2014 de firma Deloitte Audit şi raportul acestora poate fi consultat de membrii afiliaţi pentru a înţelege mai bine aceste situaţii financiare.

Departamentul Financiar al Federaţiei Române de Fotbal”, se arată în comunicatul postat pe site-ul frf.ro.

– See more at: https://www.realitatea.net/federatia-romana-de-fotbal-a-inregistrat-pierderi-masive-pe-anul-2016_2064269.html#sthash.BFbKIzVL.dpuf

- Advertisement -
- Advertisement -

Latest News

Mai mulți cetățeni din comuna Șanț nu au lemne de foc. Primarul Forogău nu răspunde la telefon. Nu face ca el!

Mai mulți cetățeni din comuna Șanț nu au lemne de foc. O parte dintre cei care au depus cereri...

Funcția de manager al Centrului Cultural Municipal ”George Coșbuc” a fost scoasă la concurs.

Consilierii locali bistrițeni sunt chemați joi, 28 ianuarie, de la ora 16.00, la ședința ordinară de consiliu municipal, pe ordinea de zi fiind trecute...

Punctul de recoltare pentru testarea Covid 19 din SJU ”Bistrița” se închide

Decizia a fost luată consecință a numărului mic de solicitări pentru testarea Covid-19 pe RT-PCR, astfel că,  începând de luni 25.01.2021, punctul de recoltare...

Vasile Silași sare în apărarea lui Mihai Mureșan: ” Au fost greșeli de management și comunicare, însă autoritatea lui Mureșan a fost subminată de...

Primarul comunei Chiochiș, Vasile Silași a vorbit astăzi în cadrul unui interviu despre proiectele care le va implementa în 2021-2024, dar și despre ultimele...

Vârstnicii și persoanele vulnerabile au prioritate la vaccinare

A fost aprobată hotărârea de modificare a Strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19. Reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19...
- Advertisement -

More Articles Like This

- Advertisement -