sâmbătă, august 8, 2020
2.8 C
Bistrița
More

    Fostul primar al orașului Sângeorz Băi, Roland Venig se retrage din cursa pentru primărie. Venig îl va susține pe Daniel Suciu

    Must Read

    Fostul primar al orașului Sg. Băi, Roland Venig, a anunțat că se retrage din cursa pentru primărie, după ce, inițial și-a anunțat o candidatură independentă sau din partea ADN, Alternativa pentru Demnitate Națională, deși, Venig negociase cu Pro România.

    Gestul lui Roland Venig este urmarea firească a faptului că fostul edil al orașului stațiune ar fi candidat pe lista Pro România, ceea ce acum este imposibil, organizația Pro România din Sângeorz Băi urmând să îl susțină pe deputatul PSD Daniel Suciu, același lucru urmând să îl facă și cei din ALDE, partid care are aici o organizație puternică.

    ROLAND VENIG: ” Oameni politici sau de administrație, trebuie să știm când să ne retragem. Pentru mine a venit acel moment, al retragerii, dar așa cum e normal, am obligația morală să îl susțin pe Daniel Suciu. Nu cer nimic și nu vreau vreun loc pe listă. Adevărul e că mă simt obosit, mai mult, familia are nevoie de mine”, ne-a spus Roland Venig.

    Roland Venig a fost primar timp de 15 ani al orașului Sângeorz-Băi. Venig este primarul care a dat în judecată Guvernul susținut de PSD, partid din care făcea și el parte, pentru că respectivul Guvern i-a blocat un proiect important pentru oraș.

    Ce s-a întâmplat la Sângeorz-Băi, despre ce proces este vorba?

    Reamintim faptul că investiţiile din oraşul-staţiune au fost blocate în 2013 , după o corecţie financiară aplicată proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de turism balnear pentru sporirea atractivităţii Regiunii Nord-Vest (Turda – Sângeorz-Băi), cofinanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013.
    „În acest an, aici nu s-a întâmplat nimic. Am renunţat la toate evenimentele culturale mai importante şi ne-am axat pe iluminat public, salarii, indemnizaţiile persoanelor cu handicap. (…) La primărie, avem restanţe la două salarii şi, dacă ne ajută Dumnezeu, vom avea şi la al treilea”, spunea Roland Venig în luna octombrie a anului 2014.

    El a explicat atunci că blocajul a intervenit din cauza unei corecţii financiare aplicate în baza Ordonanţei 66/2011- prevenirea, constatarea şi sanctionarea neregulilor la obţinerea şi utilizarea fondurilor europene: „ După aceea, Guvernul actual a  emis o altă ordonanţă, 14/17 iulie 2013, prin care se angajează să plătească de la bugetul de stat toate acele corecţii privind neconformităţile la programele europene”, spunea edilul de la Sângeorz Băi.

    Potrivit celor spuse de Roland Venig, toate aceste probleme sunt consecinţa mult mediatizatului proiect de reabilitare a infrastructurii de turism balnear, un parteneriat între Sângeorz-Băi şi Turda. În acest proiect, oraşul-staţiune „a fost ordonator de credite şi pentru Turda, iar toate corecţiile au venit la oraşul nostru (…) Proiectul a avut o valoare de 50,1 milioane lei , s-au cheltuit numai 29,8 milioane lei. Deşi la toate licitaţiile am avut raportul favorabil, raportul de conformitate, statul român ne-a corectat. Sigur, încă îndreaptă aceste corecţii printr-o ordonanţă, dar mai durează până să le acopere de la bugetul de stat. Primăriile sau autorităţile publice locale care au astfel de credite au mari datorii, sunt practic blocate.

    Despre ce este vorba?

    Conform interlocutorului nostru, suma vehiculată pentru Sângeorz Băi se ridică la 7,5 milioane de lei: „ Este o sumă enormă. Sigur, am fost executaţi silit cu suma de peste 8 milioane lei, Dumnezeu ştie cum o să ieşim din asta”, susţine Venig.

    Un singur proiect, o droaie de probleme

    „ În ţara asta, indiferent de cine se află la guvernare, nimeni nu-şi asumă răspunderea de la început, deci desfăşori o procedură, închei contractul, iar niciun minister nu îţi poate spune dacă acel contract a fost încheiat corect. Zice „lasă că vedem la sfârşit”, iar la sfârşit scroafa e moartă în coteţ şi apar problemele. În iulie 2011, România, a fost corectată de delegaţia Comisiei Europene pentru mari nereguli în accesarea fondurilor europene, vorbesc despre Programul Operaţional Regional. Ceea ce nu ştie populaţia este că nu doar că noi – România – accesăm doar 11-12% din fonduri, dar şi acele fonduri ni se mai taie 25%”, ne spune indignat primarul oraşului-staţiune. El s-a mai plâns de următorul fapt: „ Suntem lăsaţi cu ochii în soare. Primarii sau autorităţile locale contractează lucrările, iar la final află cu nu vor primi toţi banii, deci în loc să cofinanţeze 2%, cofinanţează cu 27%. Acest lucru este crunt şi vreau să spun că nu se poate scoate în decembrie 2011 o ordonanţă care să aibă prevederi pentru anul 2010”, a conchis Roland Venig.

    În loc de epilog : „Guvernul României a aprobat încă din 14 noiembrie 2012, la trei luni de la formularea cererii, alocarea unui împrumut din vărsăminte din privatizare, din contul curent general al Trezoreriei Statului, în sumă de 13 milioane de lei, către oraşul Sângeorz-Băi, pentru finanţarea infrastructurii de turism balnear. Potrivit proiectului de act normativ, data scadentă a împrumutului era 17 decembrie 2012, însă situaţia nu este rezolvată nici în ziua de azi”, a ţinut să dea lămuriri primarul.

    Potrivit acestuia, suma acoperă plata lucrărilor executate şi nedecontate la obiectivul cu finanţare de la Uniunea Europeană „Dezvoltarea infrastructurii de turism balnear pentru sporirea atractivităţii Regiunii Nord-Vest (Turda – Sângeorz-Băi)”.

    - Advertisement -

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here

    - Advertisement -

    Latest News

    Ioan Turc caută și găsește soluții pentru problema grădinițelor din Bistrița. El vrea transformarea Grădiniței „Dumbrava minunată” din Parcul municipal într-un complex modern...

    Candidatul PNL la primăria Bistrița, Ioan Turc vorbește într-o postare pe pagina sa de socializare de lipsa infrastructurii pentru învățământul...

    Președintele și locțiitorul Biroului Electoral de Circumscripție Județeană Nr.6 Bistrița-Năsăud au fost desemnați astăzi: Liliana Tertiș și Mirela Mândru

    Președintele și locțiitorul Biroului Electoral de Circumscripție Județeană Nr.6 Bistrița-Năsăud au fost desemnați astăzi. Președinte...

    VIDEO- Drumul Județean 172 G : Satu Nou-Cușma va fi modernizat

    Începe și modernizarea porțiunii din Satu Nou- Cușma , astfel zona turistică ce duce spre Dealul Negru va fi complet legată...

    132 de cazuri active în Bistrița-Năsăud, numărul celor decedați ajungând la 74. 14 cazuri noi au fost confirmate astăzi

    Situația epidemiologică în Bistrița-Năsăud rămâne la stadiul de alertă, numărul cazurilor active ajungând astăzi la 132 din totalul celor 941 de cazuri...
    - Advertisement -

    More Articles Like This

    - Advertisement -