Fostul primar al comunei Șanț, Ioan Szabo, a fost condus duminică pe ultimul drum, de familie, prieteni, apropiați și de reprezentanții comunității din care a făcut parte.
Slujba de înmormântare a avut loc în comuna Șanț, în Valea Mare, iar în fața primăriei din localitate a avut loc o ceremonie prin care comunitatea și-a luat rămas bun. La ceremonie au luat parte președintele Consiliului Județean – Emil Radu Moldovan, senatorul Ioan Deneș, deputatul Ionuț Simionca, consilierul județean Bogdan Ivan, dar și o parte dintre primarii care i-au fost aproape în timpul vieții.
Slujba religioasă din Valea Mare a fost oficiată de preoții de la confesiunile penticostală, ortodoxă și catolică.
Ioan Szabo a fost primar aproape 8 ani de zile în comuna Șanț. A decedat joi, 26 noiembrie, după o lungă luptă cu boala. După ce a stat trei luni intubat, fiind infectat cu CoVid-19, Ioan Szabo și-a revenit și încerca să se recupereze. Din păcate, a încetat din viață, suferind două accidente vasculare.
Dumnezeu să-l odihnească în pace și condoleanțe familiei îndurerate!
foto: Facebook/ObservatorBN