Acasă Politica Politica Locala Duminica după Botezul Domnului

Duminica după Botezul Domnului

0
Și Iisus, auzind ca Ioan a fost intemnitat, a plecat in Galileea…“Pamantul lui Zabulon si pamantul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care statea in intuneric a vazut lumina mare si celor ce sedeau in latura si in umbra mortii lumina le-a rasarit”. De atunci a inceput Iisus sa propovaduiasca si sa spuna: Pocaiti-va, caci s-a apropiat imparatia cerurilor.” (Matei 4, 12-17).
-Deci Iisus ne spune ca a auzit ca Ioan a fost intemnitat. Deci propovaduitorul pocaintei, Ioan, a fost intemnitat de Irod. Si stim cum si-a incheiat, incununand prin martiriu, petrecerea lui in pamantul oamenilor.
-Daca Ioan a propovaduit numai in Ierusalim, numai in tinutul, am zice, pur al lui Israel, acest cuvant profetic al lui Isaia dezvaluie ca Mantuitorul merge in Galileea neamurilor, deci si catre celelalte neamuri, si catre noi, catre toate neamurile acestui pamant.
-Ni s-a descoperit Dumnezeu, am zice prin trei cete: ceata profetilor, pana la venirea Mantuitorului, care priveau si calauzeau lumea spre Hristos, apoi ceata apostolilor, pe care Mantuitorul i-a pregatit direct, si de la care lumea pleaca din Hristos, mai departe, in chemarea ei in istorrie, am spune. Si mai e a treia ceata, prin care graieste Dumnezeu Bisericii, ceata Sfintilor Parinti ai Bisericii. 
Lumina mare, lumina le-a rasarit… Ce era acea lumina?. Dumnezeu este Lumina si Iubire. Cel dintâi act ziditor pe care l-a săvârsit a fost: sa fie lumina! Si lumina lumineaza in intuneric, spune Scriptura. A adus Dumnezeu totul de la nefiinta la fiinta. Si nefiinta e intuneric. Iar zidirea lui Dumnezeu este lumina.
-Lumina le-a rasarit lor. Si adauga: Iisus de atunci a inceput sa propovaduiasca si sa spuna: pocaiti-va, s-a apropiat imparatia cerurilor. Leaga imediat lumina aceea de El, de Iisus. 
Lumina pe care a adus-o El. Si se intelege, ca lumina pe care o aduce Dumnezeu e din Dumnezeu, nu din lumea aceasta.
-Noi Il cunoastem pe Dumnezeu, cum zice Grigorie Palama, din Dumnezeu, cu lumina Lui. Aceasta lumina divina, al carei ochi este credinta.
 Pocaiti-va, caci s-a apropiat imparatia cerurilor …in esenta, pocainta – intoarcerea la Hristos, cunoasterea Lui si iubirea Lui. Iubirea Lui, mai ales: “N-am venit sa judec lumea, ci s-o mantuiesc” (Ioan 12, 47). S-o mantuiesc cum? Prin intruparea Mea, trimis de Tatal ceresc. Prin jertfa Mea, prin Crucea Mea, prin rastignirea Mea. Sa rastignesc raul acestei lumi, gandirea ratacita a acestei lumi, caderea acestei lumi; din orice stare a ei. Si s-o inalt la inviere.
-Prin Crucea si Invierea Lui, eu insumi simt in adancul meu invierea din pacat, din stricaciune, din moarte, in iubire.
– Bunule Doamne, fa-ne sa intelegem aceasta taina a tainelor care e pocainta! E asezarea noastra in ordinea adevarului iubirii. A Ta, Doamne Iisuse Hristoase, Care esti Viata cea adevarata. 

Exit mobile version