Desigur,nu la voia intâmplarii prima Evanghelie de dupa zilele inchinatei Sfintei Cruci poarta inaintea noastra chipurile acestea care-au bucurat pe Hristos, lățind Cuvantul lui Dumnezeu in lumea intreaga. Caci, parca in continuarea spusei Mantuitorului din Duminica pe care am lasat-o in urma Matei VIII, 34-38, cei pe care-i intalnim azi au luat Crucea, lasand toate, si au urmat lui Hristos.
– O zi normala, de pescuire, se transforma in lectie .Caci, desi multimile „Il imbulzeau pe Hristos ca sa asculte cuvantul Lui” Luca 5, 1, putem sa identificam in Apostoli – pescari incă de pește – oameni pasionati pentru ceea ce faceau. Ce-i impinsese sa ramana in larg, in vreme ce toti ceilalti se imbulzeau s-asculte Cuvantul lui Dumnezeu, nu-i greu de inteles. O multime mare inseamna si posibilitatea „desfacerii” a cât mai mult peste, de aceea noaptea intreaga fusese dedicata pescuitului. Îi putem banui ziua pierduti in multime…
–Erau oameni simpli pescarii, cu griji, ba cu griji chiar mari, când te gandesti ca n-aveau cea mai usoara dintre meserii. De câte ori, oare, nu se intorsesera ca in acest fel, goliti de vlaga si nadejde, lipsiti de roada in luntrile lor. Caci, mereu in mana lui Dumnezeu, o simpla adiere de vant putea schimba si timpul de-afara si mersul bancurilor de pesti prin apa Ghenizaretului. În acelasi timp, ii putem banui puternici, curajosi, rabdatori, plini de puterea celui care tine piept valurilor si vantului… Ba, mai mult, mereu in mana lui Dumnezeu, o recunosteau de fiecare data, traiau intr-insa. Ce mult inseamna in viata sa simti caldura causului palmelor lui Dumnezeu!
-Toate acestea si multe altele Hristos le va fi vazut. Luati aminte cu câta smerenie Petru pescarul vorbeste Invatatorului. Nu injura si nu bodogane, „Dumnezeul despre care Tu le vorbesti oamenilor nu mi-a dat peste…” Nu. El îi spune, desigur oarecum trist, ca toata veghea lui de noapte a fost zadarnica. Dar Hristos nu lasa nerasplatit pe cel care, cu inima curata, cu ravna si eroism,îi iese in cale. Mreaja minunata a Cuvântului Mântuitorului face ca minunea rodniciei sa se arate in mrejele amaratilor de pescari. Si Petru da masura inteligentei, a bunului simt ,al omului viu in Dumnezeu: „Iesi de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos…” Luca 5, 8.
-Dincolo de pescuirea aceasta insa, Hristos le descopera un alt plan al pescuirii. Caci zice Domnul lui Petru si lui Iacov si lui Ioan, fiii lui Zevedei, fârtati de pescuire celui dintai, „de acum va voi face pescari de oameni” Luca 5, 10. Adica ei, smeritii pescari ai Ghenizaretului, sa lase tot si sa urmeze Lui? Plineau Evanghelia inainte de a li se bine-vesti si poate ca vazând Hristos reactia aceasta a pescarilor care, tragând ei luntrile la tarm si lasând totul, I-au urmat Lui- Luca 5, 11, a putut provoca celelalte toate ale lepadarii de lume si umplere cu Duh a vietii.
–Câti dintre noi stresati prea mult de ceea ce nu castigam in largul profesiunilor noastre, cartitori si bodoganitori de Hristos, pierdem si ceea ce am fi putut avea – linistea intalnirii cu Dumnezeu pe tarmul intâlnirii, care este Biserica. Si atunci Dumnezeu ne da cate-o „pescuire minunata” in speranta ca, umplându-ne mrejele, vom invata de unde vine „toata darea cea buna si tot darul cel desavârsit…”
-Nu de putine ori ati auzit cât de mult iubeste Dumnezeu saracia, echilibrul saracirii celei de buna-voie. Caci in aceasta din urma, mai ales, sta exercitiul duhovnicesc al pescarilor facuti Apostoli. Renuntarea de buna-voie la toata roada care ti-ar putea oferi, fie si pe un segment limitat, comoditatea unui trai indestulat de dragul „aruncarii” pe „marea vietii” in vâltoarea mântuirii tale si a celorlalti
– Pâna azi profilul acesta este cel care trebuie sa marcheze icoana „misionarului”. Nu invârteala de cuvinte, nici siropoasa zicere si nici lamentatia nu convertesc. Ci barbatia traiului, curajul infruntarii lipsurilor, sobrietatea rostirii si toate altele câte umplu de sens chipul „pescarilor de oameni”. Este o chestiune de bun-simt duhovnicesc sa nu te asezi in locul ce nu ti se cuvine si sa admiti, in Hristos, sa plinesti misiunea pe care ti-o da Dumnezeu, numai dupa ce – in deplina cercetare – afli macar „ceva” din pescari in tine, ca sa capeti trimiterea spre oameni. Spre pescuirea lor.
