vineri, octombrie 30, 2020
2.8 C
Bistrița
More

    Duminica a lV-a după Înviere, a slăbănogului

    Must Read

    Gloria 2018 a trecut cu bine de a doua etapă din Liga Florilor: 24 -19 în meciul cu Zalăul lui Tadici

    După victoria obținută în prima etapă a acestei ediții de campionat (24 - 18 cu CSM Galați), Gloria 2018...

    Școlilor din localitățiile unde incidența cumulate trece de 3 la 1000 de locuitori li se va aplica scenariul galben. E vorba de municipiul Bistrița,...

    Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a decis în această după-amiază aplicarea scenariului 2 (galben), pentru unitățile de...

    Textul Evangheliei de astăzi ne întoarce aproape de începutul activităţii Mântuitorului Iisus Hristos pe pământ. Sfântul Evanghelist Ioan încheie capitolul 4 al Evangheliei sale, precizând că a doua minune a lui Iisus, săvârşită după întoarcerea din Iudeea în Galileea, a fost vindecarea fiului unui funcţionar imperial în Capernaum, pe care l-a vindecat de la distanţă. Cea dintâi minune săvârşită de Iisus a fost prefacerea apei în vin, la nunta din satul Cana, din provincia Galileea.

    -De data aceasta, fiind sărbătoare Mântuitorul a plecat din nou spre Iudeea, „suindu-se la Ierusalim” şi acolo a făcut o vizită la ceea ce era un mare rezervor de apă, pe lângă care era amenajată şi un fel de baie publică naturală. Era o „scăldătoare”, numită VITEZDA, descrisă ca având cinci pridvoare, fapt confirmat de descoperirea ei, nu de mult, de către arheologi. Era însă vestită, pentru că era o tradiţie în Israel că, din când în când, un înger al lui Dumnezeu se pogora în apa aceea şi o tulbura, adică se făceau acolo nişte valuri şi cel care intra cel dintâi, după ce se pogora îngerul, se vindeca de orice boală era cuprins.

    -Cele cinci pridvoare în care aşteptau bolnavii ne pot da indi­caţia că era ca un fel de staţiune balneară, amenajată anume. „În acestea zăceau mulţime de bolnavi: orbi, şchiopi, uscaţi, care aşteptau tulburarea apei” (Ioan 5, 3).

    -Printre cei mulţi care aştep­tau tulburarea apei, era şi un slăbănog bolnav de 38 de ani şi care cine ştie câţi din aceşti 38 de ani şi-i va fi petrecut acolo, pe malul acestei ape, încercând să ajungă şi el odată cel dintâi în apă, ca să se vindece de slăbănogirea sa. Nu va fi avut rude apropiate, puter­nice, întreprinzătoare, care să poată să-l arunce pe el cel dintâi în apă şi omul zăcea acolo, trecând din speranţă în speranţă, de la o tulburare la alta a apei.

    -Sfântul Evanghelist, Ioan întrebuinţează în Evanghelia sa un cuvânt cheie, care ar explica oarecum motivul vizitei lui Iisus. El spune: „Cunoscând că zace de multă vreme, i s-a adresat zicându-i: Vrei să te faci sănătos?”. Ei, cum să nu fi vrut, bietul om, să se facă sănătos? Sigur că voia. De ce stătea acolo? Poate că întrebarea i s-a părut chiar nelalocul ei.

    -I-a răspuns totuşi: „Da, Doamne, dar nu am om care să mă arunce şi pe mine în scăldătoare în momentul când se tulbură apa şi de aceea până să merg eu, altul se pogoară înaintea mea” (Ioan 5, 7) De fapt se petrecea acolo o nedreptate. Se vindecau tocmai cei mai puţin bolnavi, cei mai în putere, care reuşeau s-o ia înaintea celor mai slabi. Va fi avut Mântuitorul şi acest lucru în vedere.

    -Cu o economie de cuvinte caracteristică tuturor evangheliştilor, fără nici o altă introducere şi fără să-şi motiveze intervenţia, Iisus i s-a adresat: „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă”. Şi omul s-a ridicat şi s-a făcut dintr-o dată sănătos.

    -Se întâmpla însă că minunea se săvârşise într-o zi de sâmbătă, când evreii nu au voie să facă absolut nimic. Omul se va fi lăudat pretutindeni, strigându-şi bucuria.  El nu ştia că fariseii şi cărturarii căutau să-I găsească lui Iisus vinovăţie în legătură cu tot ceea ce făcea. Ca să-l timoreze şi să-l câştige martor împotriva celui care îl vindecase, l-au acuzat, mai întâi chiar pe el: „E sâmbătă, nu se cădea să-ţi iei patul”. Aeasta însemna săvârşirea unei lucrări. El a răspuns simplu: „Cel ce M-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: ia-ţi patul tău şi mergi”. Cu alte cuvinte: „Dacă m-a putut face sănătos, înseamnă că avea putere să dezlege şi sâmbăta”

    -Nu mult mai târziu, când omul mergea pe picioarele lui, s-a dus la templu să înalţe o rugăciune de mulţumire lui Dumnezeu. Acolo L-a întâlnit din nou pe Iisus. Nici de data aceasta conversaţia dintre ei n-a fost prea lungă. Mântuitorul i-a zis doar atât: „Te-ai făcut sănătos, nu-i aşa? Ei vezi, de-acum să nu mai păcătuieşti ca să nu ţi se întâmple ţie ceva mai rău”.

    -Cel dintâi lucru pe care l-aş remarca ar fi aceste cuvinte spuse de slăbănog: „Doamne, nu am om care să mă ia şi să mă arunce şi pe mine în apă”. Sintagma aceasta a rămas de atunci în vorbirea curentă: „nu am om”! Oare câţi mai ştiu de unde vine? Cei care citesc Scriptura sau vin la biserică ştiu, dar sunt mulţi care o între­buinţează crezând că e o zicală populară.

    -Săracul nostru slăbănog, care nu avea om, sigur că nu putea să ajungă vreodată înaintea altora în apă. Era om singur. Singurătatea este una din marele nenorociri ale oamenilor. Singurătatea celor fără familie, singurătatea celor rămaşi singuri, singurătatea bătrânilor, singurătatea celor ce supravieţuiesc generaţiei lor şi care nu mai au prieteni, singurătatea părinţilor abandonaţi de copii, sau care vin să-i vadă foarte, foarte rar. Poate că le dau ce le trebuie. Dar de câte ori nu auzim din partea celor care au tot ce le trebuie: „Sunt prea singur! Mă omoară singurătatea”!

    -Urâtul singurătăţii, căci acest sentiment al urâtului îl dă sin­gurătatea, sentiment al descumpănirii, al non-sensului existenţei, a preocupat pe mulţi dintre înţelepţi şi scriitori. „Singurătatea e una din cele mai vechi nefericiri ale bătrâneţii” ( Iovan Ducici -Comoara împăratului Radovan).

    -Există, şi o singurătate căutată, care le face bine unora.E singurătatea sfinţilor şi a asceţilor , desigur, o căutare a locurilor ferite de ispite.

    – Dumnezeu, chiar de la Facerea lumii, a zis că „nu este bine să fie omul sin­gur” (Fac. 2, 18). Şi Iisus a spus odată: „Judecata mea este ade­vărată, pentru că nu sunt singur, ci Eu şi Tatăl cel ce M-a tri­mis” (Ioan 8, 16).Deci singurătatea asumata a ascetilor e una si convietuirea in societate este alta.Si ascetii se coborau la mulțime și iși căutau ucenici.

    -Şi apoi mai e şi singurătatea celor plecaţi departe, departe de ai lor, în ţări străine, în locuri străine!

    -Slăbănogul din Evanghelia de azi suferea şi el de singurătate. Dumnezeu nu vrea ca oamenii să fie singuri. Nici Dumnezeu nu e singur. Şi Dumnezeu e în Treime. Când a făcut pe om a zis: „Să facem…” (Facere 1, 26). S-au sfătuit persoanele Sfântei Treimi, au stat de vorbă între Ele.

    -Aşadar cheia e aici: avem nevoie de un om, dar ca să-l avem, trebuie să fim noi om pentru altul. Teologia mai nouă îl şi numeşte pe Iisus Hristos, cât a fost om pe pământ, „Om pentru altul”, aşa cum e şi Dumnezeu pentru altul, pentru noi toţi, Căruia îi spunem „Bun şi iubitor de oameni”.

    preot IOAN AUREL RUS

    - Advertisement -
    - Advertisement -

    Latest News

    Gloria 2018 a trecut cu bine de a doua etapă din Liga Florilor: 24 -19 în meciul cu Zalăul lui Tadici

    După victoria obținută în prima etapă a acestei ediții de campionat (24 - 18 cu CSM Galați), Gloria 2018...

    Deputatul Daniel Suciu cere prefectului Stelian Dolha și primarului Ioan Turc o întâlnire cu reprezentanții HORECA. 20 de patroni bistrițeni au trimis o scrisoare...

    Deputatul PSD Daniel Suciu a ieșit și astăzi cu un mesaj politic, unul în care, cere prefectului Stelian Dolha dar și primarului Ioan Turc...

    Școlilor din localitățiile unde incidența cumulate trece de 3 la 1000 de locuitori li se va aplica scenariul galben. E vorba de municipiul Bistrița,...

    Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a decis în această după-amiază aplicarea scenariului 2 (galben), pentru unitățile de învățământ din unitățile administrativ teritoriale...

    Primarul comunei Negrilești, acuzat de nepotism: ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean

    Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean a fost sesizat de către Agenția Națională de Integritate într-un caz de „conflict de interese penal”, respectiv „folosirea...

    Primele măsuri luate de CLSU Bistrița în contextul pandemiei la propunerea primarului Ioan Turc

    În calitate de Președinte al Comitetului Local pentru Situații de Urgență Bistrița, primarul Ioan Turc a convocat astăzi, 29.10.2020, o întâlnire în cadrul căreia...
    - Advertisement -

    More Articles Like This

    - Advertisement -