Acasă Administratie Două tronsoane de drumuri județene vor intra în reabilitare în zilele următoare....

Două tronsoane de drumuri județene vor intra în reabilitare în zilele următoare. Comlorela , back în business

0

Președintele Radu Moldovan, administratorul județului, Florin Moldovan, vicepreședintele Ioan Țintean, dar și Vasile Roș, administratorul celor de la Comlorela, au semnat și parafat două contracte de lucrări care vizează reabilitarea a peste 10 kilometri de drumuri județene, finanțate prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020.

Este vorba de un tronson al DJ 173 între Budacu de Sus și Șoimuș, pe o distanță de 6,6 kilometri, valoarea totală a contractului fiind de 10.123.190 lei (2.1 milioane euro). Durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni (2 luni proiectarea, 2 luni etapa administrativă, 20 de luni execuția lucrărilor), iar garanția lucrărilor de 120 de luni (10 ani).

Contractul a fost câștigat de asocierea formată din SC ÎNDEMÂNAREA  PRODCOM SRL- lider de asociere, SC DRUMSERV SRL-asociat (lucrările de construcții) și SC DP PROIECT SRL-asociat (servicii de proiectare). Se are în vedere realizarea următoarelor obiective:

Executarea șanțuri de beton, șanțuri de pământ, rigole carosabile, realizarea a 22 de podețe noi, drumurile laterale se vor amenaja pe o lungime de 25 m și se vor racorda cu drumul principal, se vor amenaja 52 de accese la proprietăți, lucrări de semnalizare rutieră, marcaje iar pe o lungime de 1.7 km se va monta parapet de siguranță.

Cel de-al doilea tronson de drum care va intra în reabilitare este DJ 154 D între Viile Tecii – Budureleni și Brăteni, un drum cu o lungime totală de 4 kilometri. Valoarea totală a contractului semnat este de 5,6 milioane de lei (aproximativ 1,2 milioane de euro), contract care are o perioadă de implementare de 16 luni (2 luni proiectarea, 2 luni etapa administrativă și 12 luni- execuția lucrărilor). Garanția lucărilor esteși în acest caz de 120 de luni (10 ani).

Contractul a fost adjudecat de asocierea dintre SC CML.RO SRL- lider de asociere (lucrările de construcție) și DP PROIECT SRL- asociat (servicii de proiectare + asistență tehnică) și sunt vizate următoarele lucrări: șanțuri dalate din beton pe o lungime de 1.2 km, 9 podețe tubulare de 400 mm, 12 podețe tubulare de 800 mm, 11 podețe de 600 mm pentru drumurile laterale și accese la proprietăți, montarea unui parapet de siguranță flexibil, parapeți pe fundații adâncite de beton.

 

Exit mobile version